FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – De ce scriu?

Fiecare cuvânt pe care-l scriu

Rupe din mine ce-aș fi vrut să fiu

Și-n toate visele de pe hârtie

Scriu lumea cum ar trebui să fie

 

Am știut că ăsta e drumul meu. Nu-mi amintesc de mine cea care să nu-și dorească să scrie. N-aș fi supraviețuit fără să scriu și, sincer, nici nu cred că mai sunt bună la altceva. Locul meu e printre povești, printre vise și printre dorințe neîmplinite.

Am început prin a scrie poezii. Mai am și astăzi un caiet de versuri. Poate-am să vă arăt odată ce era în mintea Claudiei de 12-13 ani. Aveam și-un blog de poezie. Apoi am trecut la proză și poezia a dispărut ușor-ușor din peisaj. Am avut și acolo o sumedenie de bloguri. Am scris mult! Scriam ore în șir, ștergeam și o luam de la capăt. Și-am continuat să scriu până   ce-am început să mă confund cu arta mea. Am fost într-o continuă căutare de noimă, de sensuri, de stil. Până de curând nici n-am realizat că am deja un stil al meu. Cineva drag, mai capabil decât mine într-ale cititului, mi-a deschis ochii.

Editorialele astea m-au ținut într-o priză pe care n-am realizat-o. M-au făcut să scriu mai mult decât poate-aș fi vrut și m-au legat de oameni de care doar hazardul m-ar mai putea dezlega. Am înțeles multe despre mine, despre oameni și despre drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu. Sunt două lucruri care mă emoționează teribil când vine vorba despre reacțiile oamenilor la ceea ce scriu: când îmi mărturisesc că simt trăirile personajelor despre care-am scris, ori că se regăsesc pe ei în ce am scris și când nu-și dau seama unde sunt eu și unde-i doar poveste.

Scrisul a fost cea mai sănătoasă terapie. Mă folosesc de el pentru a spune ce simt, deși uneori ascund ce simt după cuvinte complicate. Scrisul mi-a dat un sens, iar eu dau sens lucrurilor scriind despre ele. Am scris zâmbind, strângând din dinți sau cu lacrimi pe obraji. Am scris toată iubirea pe care-am simțit-o și toată ura pe care-am primit-o. Am scris când     n-aveam cu cine să vorbesc, am scris când nu voiam să știe nimeni cine sunt, am scris când voiam să mă ridic deasupra lumii și-am scris când voiam să mă spulbere viața ca pe o mână de nisip. Am scris ca să nu urlu și-am scris și când îmi era frică să mi se audă vocea. Am scris despre tine de atâtea ori și n-ai băgat de seamă, dar am scris și despre mine și n-ai înțeles nimic.

Sunt oameni care n-au curaj să spună ce simt și oameni care n-au puterea s-o mai facă. Sunt oameni care nu s-ar mai opri din spus povești și unii care abia le rostesc. Pentru ei sunt eu aici! Să simt durerea pe care n-au puterea să o simtă, să construiesc vise la care n-au curajul să viseze și să spun lucruri pe care nu oricine are curaj să le rostească.

În fiecare text e o bucată din mine și-am să scriu până ce nu va rămâne nimic de oferit lumii.

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…