FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – De ce nu mai merg bărbații la vânătoare?

   Bărbatul s-a născut pentru a vâna. El știe mereu unde să pună capcane, unde să stea la pândă și când să tragă. E atent la detaliile care contează și are răbdare până ce prada e prinsă-n capcană. Nu trage decât de la distanța potrivită, nu se grăbește să înșface prada până ce nu e sigur că aceasta e bine prinsă în capcană și nu-și vinde niciodată adevăratele secrete vânătorești. Odată ce-a prins prada, o va onora cum se cuvine. Dacă e doar un iepure de câmp, îl va savura și-l va trece, fără număr de ordine și nume, în palmares. Dacă e o căprioară, ori un animal mai rar, va savura și ultima bucată și-l va face trofeu. Trofeele vânătorului nu sunt de luat în râs! Acolo e mândria lui. Ele sunt dovada aptitudinilor lui. Trofeele îl validează așa că le va îngriji și le va prezenta cu mândrie și altor vânători. Vânătorul știe care animal are carnea de calitate și știe și cu ce parte să înceapă devorarea prăzii. 

   Vânătorul e bărbat! Are mândrie și orgoliu. Nu va împușca niciodată iepurele care-a sărit de unul singur gardul în curtea lui și nici prada care se va așeza în bătaia puștii resemnată, ori disperată să fie savurată. N-o să lase leșuri în urma lui pe câmpul de vânătoare. Și chiar dacă nu vânează nimic o vreme, vânătorul nu va merge la măcelărie să cumpere carne. Cum ar putea un bărbat ca el să permită altuia să-i vâneze prada? Ce rost mai are să porți armă dacă-ți tremură mâna pe ea?

   Din păcate pentru sălbăticiunile care se înmulțesc necontrolat și care se sfâșie acum între ele, prea puțini bărbați mai sunt astăzi vânători. Mulți se mulțumesc cu ce le pică prin curte, ori să fie gonaci. Unii stau pe lângă puținii vânători care mai există și molfăie zgârciurile rămase după devorarea prăzii. Dar știți când au încetat bărbații să mai vâneze? Când femeile au pus mâna pe arme! Dintr-un orgoliu prostesc, femeile s-au ridicat dintre flori și-au urlat că vor puști și gloanțe. Și-au suflecat mânecile și-au luat-o la goană pe câmp. Ele vor să vâneze, dar nici nu știu să țină arma corect. Se încăpățânează să le ia locul bărbaților și să fie ele prădătorii, dar n-au înțeles nimic din legea firii. Plăcerea cu care bărbații vânează și setea cu care savurează prada le dau lor o putere pe care femeia n-o poate stăpâni. Și uite-așa alergăm toți de nebuni prin păduri de nu mai știm cine pe cine vânează.  

   Femeie, dacă lași orgoliul și mintea prostească ai să-nțelegi că-ți stă mai bine pradă decât prădător. Tu nu trebuie să pui mâna pe arme, să alergi ore întregi prin pădure, să-ți zgârii pielea fină, să te murdărești de sânge, ori să te lupți să devorezi o pradă mai mare decât ți-ar fi suficientă. Tu să ai grijă, femeie, să ai cea mai dulce carne. Parfumul tău trebuie să atragă vânătorii cum dulcele atrage albina. Mișcările tale trebuie să farmece, să fascineze, să deruteze. Trebuie să fii cel mai prețios animal din pădure. Tu trebuie să-l faci pe vânător să-și dorească cu orice preț să cazi în capcana lui. Să-i scoți toate instinctele la iveală și să nu se poată odihni până nu te prinde. Ș-atunci când, în sfârșit, te-a prins, lasă-te savurată. Admiră-i munca asiduă de a te vâna și lasă-l să se bucure de cât de priceput a fost. Să te pună pe perete și să te facă trofeu, nu să fii doar un iepure de câmp. Să se laude la toți vânătorii cu prada lui și să-și hrănească mândria. Dar să nu te pui niciodată în bătaia puștii c-ai să-i jignești orice fel de mândrie. Lasă vânătorul să vâneze. Tu fii obsesie! Tu fii scop! Tu, femeie, să pui mâna pe armă doar în ziua în care vrei să-ți tragi singură un glonț în inimă și să rămâi un leș uitat prin pădure. 

   Bărbate, ți-am pus arma în mână ca să-ți arăt că te văd ca pe un veritabil vânător. N-am să stau nici măcar o secundă, cu voie, în bătaia puștii. Dacă-ți tremură mâna pe armă, arunc-o și fugi la aprozar până nu se face coadă. Dacă pornești la vânătoare n-am să te las până nu țintești ce ți se cuvine. Am să-ți devin obsesie ș-ai să mă vânezi până ce, în cele din urmă, ai să tragi glonțul potrivit. Și-atunci să știi că prada îți aparține ție, nu tu prăzii. Am încredere că ști ce-ai de făcut. De fapt, știam că voi fi trofeu din clipa-n care ți-am pus arma în mână. Mi-am dorit să-ți fiu trofeu. Dar dac-ai să tragi gloanțe în vânt și-are să-ți tremure mâna, am să te ademenesc în propriile capcane. Atunci vei ști că meriți să fii vânat, nu vânător. 

   Bărbatul e vânător, iar femeia trofeu! Dacă e altfel, atunci e doar risipă de gloanțe, nu vânătoare. 

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…