FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Curajul

   Uneori, universul crapă pământul în fața ochilor noștri și creează prăpăstii care să ne testeze curajul. Unii se sperie și rămân pe loc sau se aruncă în gol nemaivăzând altă cale. Sunt unii care cad în gol pentru că, în loc să-și privească poteca, se uită dojenitor la modul cum pășesc alții. Și sunt oameni care caută, cu orice preț, să își vadă de drum. În realitate, universul lasă mereu câte un pod, dar trebuie să ai ochi pentru a-l vedea și minte pentru a-i desluși locul. Stai în fața unui pod fragil, dezechilibrat, șubred, dar care leagă garantat lumea ta de cea de dincolo de prăpastie. Ce faci? Strângi din dinți și traversezi chiar și în genunchi sau îți plângi de milă cu ochii zgâiți la unica ta șansă de evoluție?

   Sunt oameni care trec fără ezitare așa cum am făcut-o și eu în toți acești aproape 27 de ani. Am îngrămădit frica în sân și i-am dat voie să strige doar în ritmul bătăilor inimii și așa, cu frică cu tot, am trecut în fugă peste orice pod pentru că mereu am crezut că era mai important ce era dincolo de el. Uneori am traversat podurile zâmbind, fără să privesc în jos și cu entuziasm, dar au fost și momente în care am trecut făcând pas după pas, cu capul în jos și urlând de spaimă pe interior. Niciodată n-am lăsat să mi se vadă frica, n-ar fi ajutat pe nimeni, nici chiar pe mine. În schimb, alegând curajul le-am demonstrat și altora că nu există pod de care să se teamă. Sunt oameni chiar și mai curajoși decât mine, oameni care aproape nu au deloc frică, oameni care se bucură de fiecare pod și oameni pe care nu-i mai impresionează modul în care pământul îi înghite pe mulți.

   Eu sunt printre oamenii care-au avut mereu curajul de a fi, de a spune și de a face. Am spus și când și ce n-a trebuit, dar măcar am spus, n-am stat așteptând să mi se spună. Am avut curajul să fiu așa cum am crezut de cuviință să fiu și-am avut curajul să schimb tot ce nu trebuia să fiu. Mi-a fost frică de fiecare dată, dar ce-ar fi oamenii fără curaj? Ar rămâne să trăiască pe loc, fără lecții, fără adrenalină și fără aplauze. Curajul l-a împins pe om spre evoluție, dar se pare că n-a mai rămas prea mult curaj pe care universul să ni-l împartă.

   Astăzi oamenii nu mai au curajul să fie, să știe, ori să vadă și să spună. Sunt oameni care n-au curajul să-și spună simțirile nici măcar individului înspăimântat care tremură-n oglindă, la fel cum sunt și oameni care n-au curajul să înainteze pe întuneric. Sunt poeți care nu le spun niciodată iubitelor că despre ele scriu, sunt marinari care nu spun niciodată mărilor ce frumoase sunt în timpul furtunii și sunt pictori care nu-i spun niciodată universului ce detalii fine a creat. Uneori, nici eu n-am curajul să spun ce simt. De aia scriu. Sperând că, până la urmă, o să ai tu curajul de a-mi spune c-ai înțeles de mult faptul că despre tine scriu. Uneori scriu și ca să prinzi curaj să-ți recunoști măcar ție că-mi ești muză. Nu cred că ești laș, cred doar că încă n-ai curaj să treci de podul ăsta, dar curajul se construiește, nu se dobândește.

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…