FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Cum se naște un personaj?

   Când doare, când dragostea e prea puternică și nu vreau să-i permit realității să o strice, când mi-e frică ori când mă sufocă amintirile, mă pun în fața calculatorului și condamn un personaj la a-mi duce pe umeri sentimentele. Îl smulg din necunoscut și-i dau un sens, iar el, nerecunoscător, nu le poate duce pe toate, așa că ajung să arunc în lume câte un personaj pentru fiecare moment în care nu sunt capabilă să mi le duc de una singură pe toate. Uneori le confund pe ele cu mine, alteori mă omogenizez cu ele de nici eu nu-mi mai dau seama unde se sfârșește realitatea și începe harul.

   Înainte să-i dau viață, trăiesc eu. Slavă Domnului că mi-a fost îngăduit să trăiesc multe! Ca să aduc un personaj în fața cititorului trebuie întâi să-i fi trăit eu durerea. Și le trăiesc pe toate, fără de excepție. Scriitorii care spun că nu trăiesc odată cu și prin personajele lor, ori vă mint din pricina unui complex de superioritate, ori nu sunt scriitori. Se pot scrie și experiențele altora. Întâi le ascult poveștile, apoi mă fac pe mine personaj în poveștile lor și încerc să le simt durerea ori bucuria și abia după mă separ pe mine de personaj și îl pun în propria lui poveste, să vadă și el cum e să trăiești de unul singur.

   Trebuie să aleg cât din emoțiile mele îi dau unui personaj pentru a nu ajunge să mă confund cu el și apoi s-aștept să trăiască el viața în locul meu. Trebuie să-mi simt emoțiile până mă copleșesc și doar ce dă pe dinafară să-i dau lui, căci dacă-i dau mai mult mă voi pierde eu și nu voi mai avea puterea de-al veghea așa cum face universul cu noi. Din clipa în care l-am aruncat în propria lui poveste sunt responsabilă pentru soarta lui și nu-l pot învinui pentru nicio alegere greșită, la fel cum nu-i pot nega nici dorința de revoltă pricinuită de faptul că nu are dreptul de a-și scrie propriul destin.

   Personajele mele nu există fără mine și cred că și de mine s-ar alege praful fără ele. Ele îmi duc dorul și gândurile grele. Le invidiez pentru că pot trăi iubirile la care eu nu mai îndrăznesc nici măcar să visez și pot urca pe munții cărora eu nici măcar nu le văd crestele. Îmi invidiez personajele pentru că pot să uite. Uită c-au iubit, că au suferit și că eu sunt de vină pentru existența lor absurdă.

   Sunt atâtea personaje pe care vi le-am scris și atâtea cu care n-am încă tăria de a vă face cunoștință. Dacă înainte mă ascundeam după ele, acum vi le arunc în față, căci oricum nu știe nimeni unde se termină emoția mea și începe cea a personajului pe care îl scriu.

   Dacă v-aș arăta direct sufletul meu, n-ați ști ce să faceți cu el. Așa, despicând în patru, săptămână de săptămână, câte un personaj, voi trăiți cu certitudinea că știți cine sunt, iar eu rămân o umbră, un concept, o impresie, un povestitor fără nume – un personaj pe care n-a îndrăznit nimeni încă să-l scrie…

 

Claudia F. BADEA este redacto la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…