Fiecare are propriile lui rufe, după gustul său, după mărimea să, după posibilitățile sale. Deși în realitate fiecare e responsabil de curățenia, parfumul și deteriorarea propriilor rufe, unii n-au chef de ele și le lasă în grija altora. Au pretenția mereu să găsească rufe curate, împachetate și poate parfumate, dar se consideră prea demni pentru a și le îngriji singuri.
Mi-au pus și mie într-o zi o grămadă de rufe în brațe. Nu mi-au zis nimic. Mi-au dat o grămadă pe care n-o puteam cuprinde nici nu mintea și nici cu privirea și pentru că am primit grămada aceea de rufe, deși nu-mi aparțineau, am crezut că sunt responsabilitatea mea de vreme ce mi-au fost încredințate. Le-am luat și le-am îngrijit cum am știut eu mai bine. Le-am curățat, le-am călcat și le-am pus pe ce rafturi am crezut eu că le e locul. Am făcut totul după mintea mea și uneori mi-am lăsat hainele mele deoparte ca să le pot îngriji pe cele care mi-au fost date. Ce conta că eu port haine murdare, găurite sau boțite? Important credeam că e să mă îngrijesc de cele pe care le primisem.
Am făcut asta multă vreme. Venea cineva și le lua de bune și mi le trântea în brațe când se murdăreau. Până într-o zi, o zi în care hainele mele deveniseră insuportabil de purtat și-am decis să mă îngrijesc de ele. N-a durat mult până ca cei ce-mi lăsaseră rufele lor să vină pentru a le lua curate, dar n-au mai găsit ordinea de dinainte. N-au mai găsit haine curate așa că, după ce mi-au reproșat că nu-mi mai fac datoria s-au văzut nevoiți să-și ia hainele murdare înapoi și să se îngrijească singuri de ele ori să găsească pe altcineva suficient de vrednic de munca asta.
Abia după ce mi-au luat din față grămada de rufe, am putut să văd câtă lume se ascunde după ele și cum au ajuns să arate de fapt hăinuțele mele. Le-am lepădat pe cele murdare și le-am aruncat pe unele dintre ele deși n-a fost lucru ușor. Deși m-am simțit goală în văzul lumii o vreme, le-am spălat cu răbdare și le-am trecut prin multe ape, căci se adunase murdărie chiar și scuturată de pe rufele care nu-mi aparținuseră. Le-am clătit, le-am limpezit și le-am curățat așa cum știam deja să fac. Le-am întins apoi la soare și m-am uitat fix la ele, cu ochii mari și lacrimi limpezi, căci nu-mi venea să cred ce hăinuțe frumoase aveam și ce frumos dansau acum cu vântul. Soare sclipea atunci când le atingea, iar parfumul din ele inunda tot ce mă înconjura.
N-am avut răbdare să se usuce complet și le-am pus pe mine. Erau ude la mâneci, dar ele se udau mereu și când spălam rufele altora așa că nu m-a deranjat. Mă uitam în jos la trupul meu de care nu-mi mai era rușine căci îl acoperisem cu haine curate. Am mai stat totuși o vreme în bătaia vântului și-a soarelui, căci simțeam pentru întâia oară c-aș fi contat și eu.
Iar eu atunci, cu haine curate și călcate, am început să ies în lume. Mai scăpa câte o pată uneori și se mai rupeau fără să bag de seamă, dar le purtam cu mândrie, iar oamenii se mirau de hainele mele. Nu le mai văzuseră până atunci căci multă vreme nici nu mă vedeam de după maldărul de rufe murdare al altora. Știam de atunci cum să scot orice pată și orice miros neplăcut și i-am învățat și pe cei care au vrut să știe pentru rufele lor, nu pentru rufele altora.
Dacă m-aș întoarce în acele zile și-ar veni din nou la mine să-mi pună în brațe rufele lor, le-aș trânti pe pământul ud și mi-aș vedea de hăinuțele mele, căci n-a fost niciodată datoria mea să îngrijesc de rufele altora.
Facebook
WhatsApp
TikTok
