FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Ceai negru și-un strop de lapte

    Am luat ceainicul fierbinte și-am încercat să-mi pun ceaiul în ceașcă fără să-l vărs pe mine, îndemânarea mea fiind deja subiectul preferat de glume al celor de la masă. Cu delicatețea unei gâște, căci lebădă n-am fost niciodată capabilă să fiu, am reușit performanța de a pune ceaiul fără să-l împrăștii pe masă sau chiar pe mine. Pusesem deja o linguriță de miere pe fundul ceștii pentru a se topi la contactul cu ceaiul fierbinte. Am luat apoi vasul ceramic în care era laptele și-am sperat în zadar ca ochii de la masă să nu se întoarcă spre mine așteptând să fac o boacănă. Inevitabilul s-a produs și-am reușit să dau câteva picături de lapte pe masă și pe farfuria pe care se afla ceașca, dar nu mă prea interesa. Spectacolul pe care laptele îl face atunci când ia contact cu ceaiul negru mă hipnotiza de fiecare dată și nu am mai auzit nici măcar dacă s-au făcut și alte glume pe seama grației mele exemplare.

   Am luat lingurița mică, aurie, și-am început să amestec în ceașcă creând echilibrul perfect între intensitatea ceaiului negru, dulceața și aroma se tei a mierii și puritatea și răcoarea laptelui. Știați că laptele a fost pus în ceai pentru prima dată pentru a răci mai repede ceaiul și astfel să se protejeze ceștile? Eu nu de asta iubeam acest ceai. Pe lângă gustul special și culoarea cafenie, eram sedusă de spectacolul de câteva secunde pe care ceaiul și laptele în făceau atunci când se atingeau. Cred că toată lumea de la masă știa de la început că asta voi comanda. Unora li se pare absurdă și chiar degustătoare această combinație, dar pe unii i-am făcut să se îndrăgostească de ceaiul negru cu un strop de lapte.

   Am ridicat ceașca cu grijă. Ca de obicei, pusesem prea mult și doar printr-o minune nu mi-am pătat rochia. Când am simțit gustul puternic al ceaiului îmblânzit de mierea proaspătă, mi-am închis ochii pentru o clipă și mi-am imaginat că sunt într-un loc pustiu, de una singură și că liniștea din acel loc era tot ce-i puteam cere universului. Aș fi rămas acolo, căci locurile-n care eu fug sunt mereu pustii și mereu fug de una singură, dar liniștea mea a fost întreruptă de o voce timidă, lipsită de răutate și puțin curioasă:

    Cum e ceaiul?

    I-aș fi spus că-i însoțit de prea mulți oameni, că-i prea fierbinte pentru cât de reci sunt sufletele din jurul lui și că mierea dintr-un întreg borcan n-ar ajunge să faci să-ți alunece mai ușor pe gât ideile fixiste ale celor de la masă. I-aș fi spus că nici cu lapte și miere nu poți acoperi gustul amar pe care-l lasă astfel de întâlniri în care toți vorbesc, dar nimeni nu prea spune nimic, dar am mai multă îndemânare la cuvinte decât la pusul ceaiului în ceașcă.

    Ca de obicei, i-am răspuns zâmbind inocent după care mi-am aruncat din nou privirea în cana mea dulce-amăruie.

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…