FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Balena Ucigașă

   În adâncul oceanului, departe de năvoade și plute, pe vremea când Dumnezeu sufla viață peste țărână, toate creaturile apelor s-au strâns la un loc, îngrijorate de noua invenție a creatorului. Bârfele deja se răspândiseră în toate mările lumii și-n toate bălțile cu mormoloci. Se zvonea că avea să apară o ființă monstruoasă, atotstăpânitoare, cu chip și suflet, cu picioare care să calce pământul ce desparte apele și cu mâini care să cuprindă întreaga lume. 

   Se zvonea pe atunci printre pești că însuși creatorul îi va transforma pe ei în hrana atrocităților cu picioare așa că s-a iscat o revoltă, chiar și în rândul celor mai mari și mai periculoase creaturi, care l-a determinat pe creator să ia măsuri pentru ca noua lui creație să nu fie sfâșiată la primul picior pus în apă. Ca să-i liniștească, mai întâi Dumnezeu a răcit apa din oceane și mări ca omul să nu poată sta în ea cu picioarele lui calde. Apoi, pentru că peștii încă se temeau, Dumnezeu a făcut oceanele și mările sărate ca omul să nu vrea să-și potolească setea din apa lor și-n lăcomia lui să le golească. 

   Pentru că agitația tot nu dispăruse, peștii înțelegând că aceste creaturi vor avea minte cât să găsească soluții pentru obstacolele lui Dumnezeu, acesta din urmă a decis să facă apele atât de adânci încât nici soarele să nu mai poată pătrunde și să ducă peștii atât de adânc în pământ încât omului să-i fie imposibil să ajungă la ei. 

   A fost liniște un timp, până când omul a descoperit că pe fundul mărilor se îngroapă comori și se nasc perle prețioase. Nu se mai temea de niciuna dintre ființele apelor și îi vâna chiar și pe cei mai aprigi prădători. Pe faimoșii rechini, din calea cărora fugea orice creatură a apelor, omul a învățat să-i prindă și să-i ucidă doar pentru mica aripioară care-i ajută să înoate. Când peștii au văzut acestea, s-au revoltat din nou și i-au cerut ajutorul creatorului. 

   Nemaiștiind cum să-i țină pe oameni și pești în pace, Dumnezeu a creat atunci o ființă de-o eleganță și splendoare pe care mările n-o mai văzuseră până atunci – o creatură imensă, cu mulți dinți și gură mare, cu piele întinsă, neagră și cu pete albe. Creaturile mării s-au îngrozit, însă Dumnezeu le-a explicat că peștele nou, orca, nu era un pericol pentru ei. Le-a spus că ea n-are nevoie de hrană pe măsura aspectului ei și că nici nu va mânca alți pești. În schimb, Dumnezeu le-a explicat ființelor mărilor și oceanelor că această creatură va fi numită de om balenă ucigașă și omul se va teme de ea în timp ce-i va admira splendoarea, iar ea îl va ține la distanță de ocean. 

   De atunci, omul se teme de oceane și de mările adânci, iar ființele acelea uriașe, elegante și cu ochi blânzi îi dau omului fiori reci pe spate. Pentru că Dumnezeu știa cum funcționează mintea omului și pentru că voia să vadă dacă omul este capabil să iubească și altceva din apă în afara reflexiei sale, în realitate, a creat balenele uriașe ca pe unele dintre cele mai blânde ființe ale apelor și chiar le-a făcut pe ele să-i iubească pe oameni, orcile fiind creaturile care dezvoltă cel mai puternic atașament față de om. 

Și așa, printr-un truc superficial, prin prejudecăți și supoziții, Dumnezeu a creat un zid între om și ape, un monstru cu ochi blânzi. 

 

Claudia F. BADEA este redactor/creator de conținut la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare”…