FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Așa se vede lumea ta prin ochii mei

   Am avut acum câteva zile o discuție cu unul dintre puținii oameni care știu, instinctiv probabil, momentul perfect în care să-mi dea aripi. Îmi spunea că-i tare fascinat de faptul că reușesc să mă comport atât de normal. Așa-i! Uneori chiar și eu uit că-s diferită. Azi nu vorbim despre ce mă face diferită, dar vorbim despre felul în care se vede lumea voastră prin ochii mei. Și așa primesc întrebarea asta destul de des și n-am știut niciodată cum să răspund exact la ea.

   Mulți mă critică pentru felul în care scormonesc în orice suflet până ce scot la lumină ce-i mai frumos din el și cum, într-un câmp de ciulini, mă bucur când văd chiar și-un boboc de mac. Unii cred că sunt prea naivă, alții înțeleg că fără oamenii ca mine lumea s-ar urâți de-a binelea. Văd și eu urâtul din voi! Văd foamea cu care mușcați unii din alții pentru idealuri de doi bani, văd cum zdrobiți sub bocancii voștri fandosiți visele celor cu picioare mici și văd și cum vi se urâțește chipul de la atâta încruntare, dar aleg să scot la lumină binele din voi. Răul vă pricepeți de minune să-l scoateți și singuri. Știți cum unii își caută un sens pentru întreaga lor existență? Ei bine, ăsta-i al meu. Să vă pun în fața oglinzii și să vă arăt câte lucruri frumoase poate ea să reflecte. Indiferent cât de naivă veți crede că sunt, n-am să renunț prea ușor la a arunca semințe de flori chiar și-n pământul sterp. Poate or ieși cândva tufe de trandafiri și-n deșert sau poate o să mă înghită și pe mine noroiul cu care tot aruncați voi de colo-colo.

   Încercând să-i explic persoanei cu care vorbeam în cuvinte cât mai puține cum se vede lumea lui prin ochii mei, i-am spus că există doar două moduri în care aș fi putut s-o văd: puteam să mă așez pe pământ, să-mi strâng genunchii la piept și să-mi plâng de milă-n hohote. Puteam să pretind, să cred că mi se cuvine, să aștept și să mă mulțumesc cu iluzia existenței. Puteam să fiu o victimă și să sper că viața va fi blândă, dar pe cine ar fi ajutat toate astea? Cu ce ne ajută plânsul de milă? Se schimbă viața noastră cu ceva dacă stăm în fund, în mijlocul drumului și batem din picioare? Am înțeles repede că postura de victimă nu e o cale, cel puțin nu una pentru mine. Am văzut în cel de-al doilea drum o cale mult mai bună. Am ales să mă ridic și să trăiesc viața asta fix cum o vrea ea să vină. Și așa pe celelalte nu mi le mai amintesc. De când m-am ridicat, fiecare pas făcut m-a adus în punctul ăsta, în punctul în care, așa cum spunea și el, variabila cea mai puternică din viața mea e lucrul care, de fapt, mă definește cel mai puțin.

   Văd în oglindă mai mult ca ieri și mai puțin decât am să văd mâine. Poate nu văd prea clar, ori prea departe, dar văd suficient. Văd dincolo de măștile multora dintre voi, deși nu v-ați dat seama de asta. Văd arta din fiecare dintre voi, iar prin ochii mei se văd și visele alea despre care încă n-ai curajul să vorbești.

   Ia un loc în fața oglinzii, lângă mine și lasă-mă să-ți spun ce n-a văzut nimeni până acum la oamenii din oglinzi.

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…