E deja a treia oară când arunc ceaiul pentru că i-am pus prea mult zahăr. Azi nu pot să mă concentrez la nimic. Îmi ignor propriile gânduri și abia dacă sunt dispusă să-mi accept propria existență conștientă. Radioul merge pe fundal, afară e un frig teribil, iar pe cer nu e nicio urmă de soare. Simt că norii trag cerul tot mai aproape de noi și mă tem să nu ne strivească într-o bună zi. În casă e liniștea deplină pe care visam de mult s-o am, e cald și e sigur. Fac încă o încercare cu ceaiul, dar de data asta nu mai pun zahăr deloc. Și ce dacă e amar?! Te-nveți cu el după o vreme. N-ar trebui să mai încerc eu să îndulcesc firescul. Mi-am luat cana din sticlă și m-am așezat pe jos, în fața ferestrelor mari, ca să pot judeca mai bine natura pentru atitudinea ei respingătoare. Oare de ce e ceaiul negru maro-roșcat și transparent? Cred că ne place prea mult să dramatizăm.
Uitându-mă în gol, n-am băgat de seamă când câteva lacrimi mi s-au adunat în ochi, stomacul mi s-a strâns, iar inima a început să bată mai alert. Am întors privirea spre cameră și atunci am auzit că la radioul de pe frigider un dj neinspirat a ales să pună Guns N’ Roses. Inconștient, corpul meu a reacționat de la primele acorduri de chitară ale piesei Sweet Child O’ Mine. Ce senzație ciudată să nu-ți poți controla de fapt nici măcar propriul trup. Zâmbesc acum pentru că-mi amintesc ce are melodia asta atât de special, dar, în același timp, câte milioane de oameni o ascultă în același timp cu mine?
Și eu uram să văd în ochii lui întrebări pentru care nu aveam răspunsuri și răni pentru care n-aveam bandaje colorate. Nu știam nici atunci și nu știu nici acum dacă a înțeles că despre ochii lui sunt versurile melodiei. Sau, cel puțin, acei ochi verzi sunt cei pe care-i văd când o ascult. Abia apuc să mă gândesc la toate astea că melodia se și termină, iar dj-ul avea deja pregătită o piesă care nu înseamnă nimic pentru mine. Ce repede s-a terminat! Aproape n-am băgat de seamă când a început și uite că și finalul m-a luat prin surprindere.
S-a răcit și ceaiul și acum e parcă și mai amar, iar afară a început să plouă. Fix asta mai lipsea!
Aș scrie ceva. I-aș scrie lui tot ce simt, dar cine are timp să citească atât de mult cât au alții timp să scrie? Și ce să-i spun? Că o piesă oarecare m-a făcut să-mi amintesc că nu am puterea lui John Coffey? Mai bine-mi mai fac un ceai și pun puțin lapte ca să-i mai ia din gustul amar. Mierea-i schimbă gustul. Laptele doar îl ascunde.
Ce zi ciudată să-ți amintești și să te întrebi…
Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
