kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Am fost o victimă a Bullyingului. Mai crezi că-s arogantă?

   Astăzi vreau să vorbim despre ceva ce nu credeam vreodată c-o să pot vorbi cu atât de multă lejeritate – cum au trecut peste mine 12 ani de bullying zilnic. În general nu mă feresc să-mi pun sufletul pe tavă. Și dacă-l vezi, ce-ai să faci? Oricum azi nu mai ajungi la el decât dacă vreau eu. Așa că ia o cafea și hai să-ți povestesc puțin despre cum am reușit să nu devin un monstru.

   Am fost victima bullyingului de când mă știu. Cea mai rea perioadă a fost școala generală. Nu trecea zi fără să fiu agresată, ori hărțuită fizic și psihic fără să fii avut vreo vină. Știți ce mi-a spus profesoara de religie? M-a scos în fața clasei și mi-a zis că-i vina mea pentru că eu mă cred o victimă și atunci colegii mă tratează cum mă văd eu. Aveam vreo 12 ani pe atunci. Explicați-i voi unui copil de 12 ani că nu e vina lui pentru că toți colegii de clasă, mai puțin unul, au hotărât că cel care va mai vorbi cu el va primi un șut în fund. Atunci am înțeles ce-am știut eu mai bine. Am pretins mereu că sunt puternică și-am plâns doar de una singură ca să nu le fac rău celor pe i-ar fi durut nefericirea mea (Fake it till you make it!). Am brodat un preș, am băgat totul sub el și m-am apucat de construit ziduri. Am devenit rea, agresivă și uneori, copil fiind, atacam înainte doar ca să nu mai fiu atacată prima. Am terminat școala generală și speram să fii luat sfârșit coșmarul. Am ajuns la liceu și-am luat-o de la capăt. Construisem ziduri de apărare proaste. Mă transformam într-un om rău și-mi dădusem inocența pe violență. Încercam să înțeleg și la 17-18 ani încercam să scot la iveală traume și să le vindec de una singură. Am trecut și prin revolta față de Dumnezeu. Apoi l-am înțeles și azi e parte din mine. Când am descoperit scrierile despre reîncarnare și karma începusem chiar să mă întreb cât rău am făcut în celelalte vieți pentru a primi asta. N-am avut vreme de drame adolescentine și nici de revolte și răsfăț.

   Am descoperit meditația. Am aflat cine părea că sunt și-am trăit lucruri pe care nu le pot povesti oricui. Am descoperit puterea Arhanghelilor și a minții mele. Începeam să vindec rănile deja cicatrizate. Nici nu le mai vedeam pe cele deschise, proaspete. Când am intrat la facultate n-am mai sperat că lucrurile se vor schimba și că voi scăpa de bullying. Am ales însă o strategie și mai proastă: am ridicat vocea și-am încercat să mă fac remarcată oricum numai să distrag atenția de la sursa bullyingului. Am făcut multe lucruri greșite – vorbeam prea mult, credeam despre mine mai mult decât era și voiam să vând ceva ce nu aveam. După primul an de facultate s-a schimbat totul. Aveam 20 de ani și-am început de una singură războiul cu trecutul și traumele. O vreme știam că ceva nu fac bine, dar parcă nu înțelegeam nimic. Apoi am pus totul cap la cap. Știți cât de tare doare să-ți scoți propria cenușă și s-o vânturi până ce-o schimbi în diamante? Mi-am dărâmat toate zidurile și i-am dat baloane colorate copilului din spatele lor. Am înțeles cine sunt, de fapt, care-i scopul meu și cum să exploatez tot ce-am trăit.

   A rămas un sentiment de vină și-o teamă de oameni. Mai sunt lucruri de scos de sub preș, dar mi-am propus să le vindec pe toate. Nu m-am gândit, în tot acest timp, nici măcar pentru o secundă să renunț la mine. Nu exista posibilitatea de a mă complăcea în statutul de victimă și nu m-aș fi lăsat învinsă sub nicio formă. M-am maturizat repede, am învățat cât am putut și sunt pregătită să învăț oricât de sârguincios e nevoie. Azi vorbesc calm și deschis despre tot ce-am trăit pentru că am înțeles.

   M-am străduit să arăt de ce sunt în stare! Mi-am permis să visez și-am dat viață viselor. M-am ascuns în cărți și-n ce scriam și-am ieșit doar când a fost nevoie. E ilar totuși cum majoritatea celor care au râs de mine, astăzi n-au mai nimic din visurile lor. Mi se mai reproșează cum c-aș fi arogantă, ori rea. Nu! Sunt realistă! Am învățat să accept orice și pe oricine așa cum e. Am inocența să iert aproape orice, dar locul în viața mea se câștigă, nu ne ia și nici nu se pretinde. Vezi? Îți arăt slăbiciunile mele, dar nu le poți folosi împotriva mea. Tu crezi că-i mai e frică de moarte unui om care-a murit de-atâtea ori?

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media