L-am întrebat dacă m-a iubit vreodată. A tăcut o vreme, apoi și-a pus paharul de vin pe masă, m-a privit în ochi și mi-a spus: Te-ai iubit tu cât pentru amândoi! Am băut o gură din vinul comandat de el și-am continuat să-l privesc fără să mai spun vreun cuvânt. Oricum, orice aș fi spus nu i-ar fi schimbat părerea pentru că nu l-am lăsat să mă consume, să mă înghită de vie, să-mi împacheteze sufletul și firea…
Crede că felul meu rece de a iubi este de vină pentru că am pierdut șansa de a fi fericiți și e mai ușor pentru el să creadă că sunt singura incapabilă, singura responsabilă. E convins să sunt rea, egoistă, orgolioasă și nebună pentru că nu-i înțeleg felul copleșitor de a iubi.
La început l-am tratat așa cum mi-aș fi dorit și eu să fiu tratată. Am vrut să-i dau tot ce eram, însă nu era suficient pentru a-i acoperi reflexia, iar de o vreme le spune oamenilor că m-am schimbat. E atât de concentrat să dea vina pe mine încât nu înțelege că tot ce fac e să-l tratez acum așa cum o făcea el cu mine la început. Dau înapoi tot ce-am primit și pentru asta sunt personajul negativ, dar dacă să fiu liberă înseamnă să admit asta, o pot scrie chiar și pe o bucată de șervețel.
Mă uit la chipul meu care se reflectă în ochii lui, la părul ciufulit și la lipsa de zâmbet și-mi dau seama că nu mai am nimic în comun cu mine. Nu mai am foc, nu mai am sclipire, nu mai am sine. Mi-am reprogramat firea până am uitat cine eram înainte de el și am transformat tot ce era el în firesc.
Acum stăm la aceeași masă, fiecare cu paharul lui de vin, unul sec, altul dulce. Privim peste umărul celuilalt așteptând pe cineva care să ne spună c-a venit momentul să plecăm pentru că niciunul nu vrea să fie cel care se ridică primul de la masă, cel care pleacă primul, cel care se iubește mai mult. Ce facem când se termină vinul și rămânem fără scuze pentru a sta la masă? E clar pentru amândoi că n-are rost să risipim o a doua sticlă de vin.
Când ambele pahare zăceau goale pe masă, el s-a ridicat, a plătit nota și-a plecat. Când era aproape de ușa restaurantului, s-a întors și a strigat: Poate acum ai să scrii și despre mine! Deci asta era problema, mi-am spus. A înțeles că prezența lui e atât de banală și măcar absența lui o să conteze suficient, dar nu despre el e textul ăsta. Voiam doar să spun că am băut un vin alb, sec, cu un parfum puternic și o aromă fină de soc și scorțișoară. Cred că merge bine cu metamorfoza.
Claudia F. BADEA este redactor la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
