FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Ai mulți prieteni?

Lumea din jurul meu se schimbă cu o rapiditate atât de mare încât uneori abia apuc să mai văd ceva din ea. Oamenii vin și pleacă, lucrurile apar și dispar și din atâta grabă lucrurile-și pierd din esență. Oamenii își iau lucrurile așa cum sunt – nu mai caută sens, profunzime, ori însemnătate. Uneori cred că m-am născut în era greșită, iar alteori cred că doar am întâlnit oamenii nepotriviți. Astăzi vreau să vorbesc despre un cuvânt căruia oamenii i-au lăsat în urmă sensul și profunzimea – prieten. Acum toți se numesc prieteni între ei, dar oare chiar așa să fie? Oare mai înțeleg oamenii ce înseamnă acest cuvânt și ce responsabilitate poartă? Uneori oamenii îl aruncă în discuții ca pe oricare alt cuvânt și-l asociază cu alții doar din politețe. Alteori se folosesc de acest cuvânt doar pentru a peria haina cuiva… Acest cuvânt înseamnă multe lucruri, dar niciunul dintre acestea nu e superficial.

   Omul a supraviețuit de-a lungul timpului pentru că a înțeles că patru ochi văd mai bine decât doi și zece mai bine decât patru. Dar nu orice relație socială este prietenie… Avem nevoie de oameni, de relații sociale, de apartenențe la grupuri pentru că așa am fost construiți și așa e firesc să supraviețuim. Fiecare dintre noi este o „piesă” a unui ecosistem uriaș și-avem nevoie de fiecare piesă ca ecosistemul să funcționeze așa cum trebuie. Sunt mulți oameni cu care interacționăm de-a lungul vieții. Oamenii vin și pleacă de lângă noi – unii stau mai mult, alții mai puțin. Învățăm unii de la ceilalți lecții prețioase, apoi ne vedem de propriul drum. Sunt oameni care vin pentru că vor doar ceva de tine și sunt oameni care vin în viața ta sincer, fără să ceară sau să aștepte ceva, dar care pleacă la fel de sincer și liniștit cum au intrat. 

   Nu toți oamenii care ne trec pragul ne sunt prieteni. Unii n-au nici pentru o secundă intenții bune, iar alții sunt doar membri ai acelorași grupuri sociale, membri cu care avem mai multe lucruri comune și a căror prezență ne aduce beneficii de orice natură. Majoritatea prieteniilor ascund după ele un interes – social, educațional, financiar și așa mai departe. Prietenia, în adevăratul ei sens, este ceva lipsit de acel interes sau, cel puțin, asta este pentru mine. Prietenia are și ea etapele ei, în funcție de vârsta și maturitatea noastră, dar există și oameni care trec cu noi prin toate aceste etape. Prieten nu este acela care te încurajează indiferent de cei vrei să faci ori acela care te laudă și te lasă să crezi orbește în lauda altora. Principala calitate a unui prieten ar trebui să fie sinceritatea, el trebuie să îți spună când greșești, când o iei pe lângă drumul bun, să te oprească din a face lucruri din impuls pe care știe că mai târziu ai să le regreți. Prietenul e omul spre care alergi atunci când nu mai ști ce să faci ori când îți e prea teamă să faci ceva. El e cel care te ceartă, care te încurajează să rămâi pe drumul potrivit ție și care rămâne lângă tine atunci când nimeni altcineva nu mai are nevoie de tine. 

   Am trăit aceste lucruri, am în jurul meu oameni care cred că „orbirea” se aplică și minții mele. Sunt oameni care pretind titulatura de prieten, dar care, dacă aș face un pas greșit, ar fi exact acolo, lângă mine, să se poată bucura. Trăiesc înconjurată de oameni – oameni mult mai buni decât mine la care mă uit admirativ și încerc să învăț de la ei și oameni cu care împart interesul pentru unele lucruri. Am și eu relații sociale construite strict pe un anume interes, dar, din fericire pentru mine, am cunoscut și ce înseamnă să ai prieteni. Pe unii dintre ei mi i-a dat Universul, iar tot ce-a trebuit să fac eu a fost să înțeleg rolul lor. Și-aici vorbesc despre familie. Pe alții i-am ales eu și bine am făcut. Prieten îți poate fi un părinte, un frate, un partener de sex opus sau oricare alt om. Eu știu că, dacă universul se dărâmă, am spre cine să fug, iar dacă am nevoie voi găsi mereu pe cineva care să-mi spună sincer unde greșesc, care să mă susțină când și cât e cazul și lângă care să las în siguranță garda jos. N-am nevoie să vorbesc zilnic cu acei oameni, ca să știu că sunt acolo. Uneori n-am nevoie nici măcar să strig, ca să mă audă. Ei știu cine sunt, ce pot, de ce fac unele lucruri și de ce aleg unele drumuri. 

   Cei pe care tu-i numești prieteni, oare așa să fie? Sunt ei capabili să fie sinceri și loiali? Ești tu capabil să accepți sinceritatea lor? Când îți e greu, ai în brațele cui să cazi? Dar atunci când ești fericit și ai succes, are cine să se bucure pentru tine ca pentru el însuși?