În anul 1938, primarul orașului Târgoviște, colonelul Eugen Șendrea, aducea la cunoștință forurilor centrale situația „inferioară celorlalte capitale de județ ale tării” în care se afla orașul.
Ca și în prezent, una dintre principalele problemele era aceea a șoselelor deteriorate și drept exemplu este menționată în documente Calea Domnească – principala cale de acces în oraș a vizitatorilor – ce străbătea în lung orașul în drumul spre Sinaia și care era asfaltată („piatră cubică fixată cu asfalt”) numai pe o porțiune de circa 800 de metri.
Sistemul de canalizare al orașului era, la momentul anului 1938, ca și inexistent, deși lucrările debutaseră cu mulți ani înainte. Acesta trebuia prelungit pe o porțiune de cel puțin câteva sute de metri pentru a putea fi colectate măcar apele din centru și din zonele unde locuințele nu aveau curți pentru amenajarea unor puțuri absorbante.
Pentru hala de alimente, începută în anul 1934, s-au cheltuit sume enorme, astfel că primăria avea de plătit o rată anuală de 612.129 de lei pentru un împrumut de 14.103.224 de lei. Cu toate acestea ea nu a putut fi finalizată.
Pentru finalizarea halei de alimente și prelungirea sistemului de canalizare erau necesari cel puțin 4,5 milioane de lei.
Oborul situat în centrul orașului cu „întregul aparat de fabricat murdării”, era considerat drept o rușine pentru un oraș cu un important trecut istoric. Pentru mutarea oborului era solicitat rezidentului regal al ținutului Bucegi un ajutor de 2 milioane de lei.
Sistemul de alimentare a orașului cu apă de munte, vechi de peste 25 de ani, prezenta un grad ridicat de uzură și nu mai asigura debitul necesar distribuirii apei potabile în întreg orașul. În aceiași situație era și ”uzina primitivă” care furniza energia electrică. Pe timpul iernii orașul nu mai putea fi iluminat decât parțial.
La toate cele menționate se mai adăugau și abatorul aproape complet ruinat, lipsa unei băi comunale, a unui teatru, a unei grădini publice sau a unui teren sportiv amenajat.
Cu un buget anual puțin peste 9 milioane de lei și în situația dată, primarul se vede nevoit să adreseze ministrului de finanțe un memoriu prin care cere să fie achitate către orașul Târgoviște cotele de 1% drept de redevență, ce se cuveneau orașului, din petrolul extras de pe raza județului și în special din împrejurimile orașului, potrivit art. 192 din Legea minelor pe anul 1927. Aceste plăți au fost sistate în anul 1937 și redirecționate fondului pentru apărarea națională. Este de menționat faptul că în acea perioadă județul Dâmbovița asigura 50-65% din producția de țiței pe țară.
Plata acestor redevențe, în condițiile în care Primăria avea deja contractate o serie de împrumuturi, era în opinia primarului una dintre cele mai indicate soluții de asigurare a bugetului necesar pentru îmbunătățirea situației orașului Târgoviște.
Facebook
WhatsApp
TikTok
