Este vorba de Mihai Porojan, unul dintre cei şapte copii ai preotului Grigore Dumitru. Născut în 1885, copilăria „şi-a făcut-o sub cerul albastru al primăverii, colindând livezile cu ceilalţi copii de vârsta lui, înfiorându-se la cel dintâ, curcubeu cu care umbrea văile voltite de frunza verde”, mărturisea în ziarul „Legea Nouă”, în 1919 ziaristul Ion Irimescu – Cândeşti. „Drumul său în această lume a fost drept ca dâra pe care o lasă fulgerul pe cerul înnegurit” şi a îmbrăţişat fără şovăire cariera de jurist.
S-a zbătut cu multe neajunsuri şi ca să le biruiască a îndeplinit misiunea de pedagog, unde s-a dovedit „cel mai blând, cel mai bun şi cel mai iertător. Ştrengăriile noastre nu le ţinea în seamă. Când nu puteau fi trecute cu vederea, nu bătea, ci vorba lui, în care nu era nici strop de mânie, ne făcea să plângem cu hohote. Ne povestea lucruri frumoase, ne da sfaturi ce le alinau dorul de casă, iar uneori lua parte la jocurile noastre”, mărturisea un fost elev al liceului ce stătea la internat.
Într-un moment dificil, dar important din istoria oraşului Târgovişte, la sfârşitul lunii noiembrie 1918, când germanii „s-au ridicat … fugind ca praful înaintea vântului”, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comisiei interimare a oraşului Târgovişte. N-a considerat-o simplă funcţie sau mărire, ci o adevărată misiune, pentru că s-a implicat cu elan tineresc şi încredere în rezolvarea gravelor probleme cu care se confrunta comunitatea orăşenească sleită de ocupaţia străină.
Cu mult curaj a adus în dezbatera Comisiei interimare aprovizionarea oraşului cu alimente de primă necesitate. Datorită energiei de care a dat dovadă s-a repus în funcţiune iluminatul electric, iar şcolile şi-au reînceput activitatea. A dispus ca numele străzilor fixate de germani să fie schimbate cu cele tradiţionale, fireşti şi a trecut la cercetarea abuzurilor făcute de germani, a celor care se pusese în slujba lor şi a îmbogăţiţilor de război, care trebuia să se facă de urgenţă.
Antrenarea în această muncă supraomenească a determinat îmbolnăvirea lui, iar trăznetul morţii l-a doborât în ziua de 24 martie 1919, fără să ajungă să culeagă roadele unei munci supraomeneşti.
Un număr mare de orăşeni l-au însoţit către locul de veci, pentru că în scurta sa viaţă „nu cunoscuse nici şovăieli, nici cotituri. Modest, şi-a urmat steaua hărăzită de ursită”, iar „viaţa i-a fost luminoasă ca o zi de mai peste care luptele şi patimile de toate zilele n-au aruncat niciun pic de umbră”, mărturisea unul dintre cei mulţi care i-au urmat cortegiul funerar. „Înzestrat cu acel caracter, cu acea putere de voinţă şi muncă”, a fost înainte de toate un om al datoriei, cu care Târgoviştea s-a mândrit: Avocatul Mihai Porojan, fratele artistului G. Popescu
Sursa: Muzeu Gravor Gabriel Popescu
INFORMAȚII DE BACKGROUND
Muzeul, ce poartă denumirea generică Casa-Atelier Gabriel Popescu, este situat în satul Gura Vulcănii (comuna Vulcana Pandele), locul de naștere al artistului, o zonă colinară de o frumusețe mirifică. Lăcașul cultural dâmbovițean a fost deschis la 15 mai 1973 chiar în casa gravorului Gabriel Popescu (1866 – 1937), amenajarea fiind posibilă datorită donațiilor familiei acestuia. Tot familia sa a contribuit din plin la recrearea atmosferei de odinioară în care Gabriel Popescu a creat și trăit.
Facebook
WhatsApp
TikTok
