kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Festivalul – Concurs „Primăvara albastră” (Pucioasa, 25-27 mai) Condiții de participare

FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL DE CULTURĂ ŞI LITERATURĂ
„PRIMĂVARA ALBASTRĂ”
Seria a II-a – Ediţia a XVIII-a
25-27   mai  2022
oraş Pucioasa – Judeţul Dâmboviţa

Festivalul – Concurs „Primăvara albastră”  are drept scop descoperirea, stimularea şi promovarea creaţiei literare a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, nemembri ai vreunei uniuni sau asociaţii scriitoriceşti, respectându-se libertatea democrată a exprimării literare, marcată de o relevantă valoare estetică şi ideatică.

Condiţii de participare:

– tinere  talente  literare  cu  vârstele  intre de 14-35 ani

– să  nu  fie membri ai Uniunii Scriitorilor sau a altor forme  asociative  scriitoriceşti

Concursul este organizat pe următoarele secţiuni:

  • Poezie – (5 lucrări)
  • Proză – (3 lucrări a 3 pagini)
  • Teatru scurt – (2 piese de un act)
  • Eseu- (2 lucrari a 4 pagini)

Lucrările vor fi expediate până la 20  mai 2022, data poştei, cu precizarea „pentru concurs” – pe următoarea adresă:

[email protected]

sau

LUMINŢA GOGIOIU

 Biblioteca “Gh.N.Costescu” Pucioasa, str. Fântânelor, nr. 7, oraş Pucioasa – Jud. Dâmboviţa.

Lucrările vor purta un motto, iar într-un plic închis vor fi trecute acelaşi motto, numele şi prenumele concurentului, data şi locul naşterii, adresa, telefon.

Juriul concursului va fi alcătuit din membri ai: Uniunii Scriitorilor din Romania; Societatii Scriitorilor Târgovişteni; Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa; Bibliotecii Judeţene  “I H Rădulescu”  Dâmboviţa, Bibliotecii Orășenesti   “Gh.N.Costescu”  Pucioasa

Vor fi acordate:

Trofeul „Primăvara albastră

Premiile  I, II, III –  la fiecare  secţiune

Menţiuni la fiecare secţiune

Premii speciale

Premiul special “Dumitru Stancu”  acordat  de  Primarul  orasului  Pucioasa

Premiul special  « George Coanda » acordat de  presedintele  Festivalului

Premiul special „I.H.Radulescu” oferit de Biblioteca Judeţeana ,,I.H. Rădulescu’’

Premiul ” Mircea Horia Simionescu” al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni;

Premiul special al Editurii ,,Bibliotheca’’;

Premiul special al revistei  ,,Izvoare de timp’’ ;

Premiul special al revistei ,,Eroica’’;

Premiul special al revistei ,,ProArme’’;

Premiul special al revistei ,,Impact’’;

Premiul special al ZVEN PRINT-Editura & Tipografie

Premiul special al Complexului Naţional Muzeal ,,Curtea Domnescă’’;

Premiul special acordat  de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania-filiala Targoviste

Premii ale  unor instituţii de cultură şi ale unor ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune.

Manifestările din festival vor avea loc on line.
Relaţii suplimentare la telefon:  0734450877

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media