FESTIVALUL BABEL – ZIUA A CINCEA…

XXX  –  Ionuț  CRISTACHE: Vineri spre seară… Holul mare al Teatrului e plin de tineri care aplaudă actorii. Au văzut PĂPUȘARUL, o producție a Teatrului Evreiesc de Stat, din București. Un spectacol tulburător și îngândurat… Îl văd zâmbind pe Directorul Mc RANIN, cred că e pentru prima dată în această săptămână de artă târgovișteană. Simt, zice, că a reînviat teatrul nostru… N-am avut timp să-i răspund… Aveți dreptate, Maestre!

Mă grăbesc spre întâlnirea cu TREI PARALE și muzica lor lăutărească…

Trupa tânără a CULTURII  DE  SÂMBĂTĂ a fost pe „teren” și azi, în ziua a cincea. Câteva din poveștile lor…

 

XXX  –  Există oameni care poartă ochelari de cal? Ei cântă pe stradă, cântă chiar și în ploaie, iar inima lor bate ca un om pocnit de pereții ibricului, în care apa clocotește de multă vreme… E și ceea ce am văzut la Sala Studio: Fa Una Mica de Soroll/To Ramona, La Ruta 40 (Catalunya). Treceau toate secundele de bariera visului, cu ochii deschiși. ( D.S. )

 

XXX – Zvâcnirea într-un zbor pierdut… Simt răsuflarea spectatorului din fotoliul alăturat, îmi atinge obrazul, pare să piardă o povară, dar găsește o poveste tristă. Și ce poveste! PĂPUȘARUL și actorii adevărați ai Teatrului Evreiesc de Stat, din București… Mă inundă un val de sudoare caldă și-mi aud mintea scormonind cuvinte. Până și virtuțile sunt triste… Cerul scenei e auriu și sângerează, un praf fierbinte și fin ca argila se usucă peste privirile spectatorilor ( foarte tineri ) din Sala Mare a Teatrului aflat în sărbătoare. (R.N.)

 

XXX –  Ionuț  CRISTACHE: Prietenii mei mai tineri mi-au lăsat povestea de la opt seara, din Sala Mare… O frumoasă domniță și patru domni falnici, adică  TREI PARALE… Muzică din secole trecute, au vibrat pereții, au lăcrimat doamnele, am aplaudat în forță, mulțumim celor care au readus BABEL-ul la Târgoviște. Domnule Primar, chiar dacă auzirăm că nu mai sunteți, toate aplauzele noastre de azi… Poate că veți mai fi!

 

XXX –  Puiu  JIPA: BABEL este indestructibil… Auzeam pe undeva: „Dacă Hamlet nu e, nimic nu e!” Hai s-o lămurim! Hamlet este, dar îl plouă și nu numai pe el! Actorii sunt în stare să joace în aproape orice condiții meteo. Dar instalațiile de sunet și lumină nu prea pot. Cam asta ar fi. Toată lumea vrea Hamlet acum… Să lămurim și partea cu „…nimic nu e!”. Ei bine, E!!! Adică tot ce a fost până acum în BABEL a fost la superlativ. Bașca, surprinzător. „Les Suffleurs” ne-au adus poezia în ureche prin ritualuri desprinse parcă din antichitate. Absolut toți cei care au participat la spectacolul lor au fost entuziasmați. Romeo și Julieta de la Teatrul de Păpuși a fost un triumf, realizat cu doar trei actrițe, având, dealtfel, premiera chiar ieri. Balerinii de la Teatrul de Balet din Amsterdam, brazilianul Momo Sanno, maghiarii Gulyas Anna și Peter Szucs au fost răsplătiți cu interminabile aplauze și ovații, de credeai că suntem la Balșoi Teatr. Indiscutabilul Iordache și trupa lui au adus jazzul de nivel maxim. Ca să nu mai vorbim de iranienii care au jucat de două ori spectacolul, datorită cererii enorme de locuri. Ce vreți mai mult? Și asta doar într-o singură zi. Plus un workshop cu inegalabila Irina Margareta Nistor. Cu banii cheltuiți pe festival nu s-au asfaltat trotuare dar s-au deșteptat conștiințe, s-au plantat idei, s-a atins sublimul, s-au creat amintiri de neșters, de neasfaltat. Clubul BABEL nu are limbă de comunicare, el are vibrație de comunicare, are dans dezlănțuit de comunicare. Fiecare noapte are ecou în ziua următoare, semn că oboseala e doar un medalion purtat într-o doară.

BABEL 2014 se apropie de final, dar am aflat deja că o bună parte a invitaților din 2015 este cunoscută. Așa că BABEL are și viitor!  Astăzi au trecut prin Babel mari actori de la Teatrul Evreiesc:  Rudy Rosenfeld, Tache Florescu, Nae Călugărița, Natalie Esther, Iolanda Covaci… Prieteni buni!

 

 

XXX  –  SELINA  GEORGESCU  și  PUIU  ALEXANDRU:  REVENIRI  –  Brazilia, spațiu foarte puternic și frumos, în care se simte cultura trăită în fiecare zi din comportamentul oamenilor și din felul în care aleg să se exprime… De aceea Momo Sanno a ales Brazilia. După ce a urmat Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București, Momo Sanno devine student al facultății John Cranko Dance Academy din Stuttgard, iar după absolvire se dezvoltă ca dansator în Germania, Norvegia, SUA. Datorită călătoriilor numeroase prin Jamaica, SUA, Haiti, Europa decide că se regăsește în cultura capoeira din Brazilia, aceasta oferindu-i senzația de trăiri fluide.

Momo Sanno, dansator român, atribuie dansului redescoperirea de sine. Prin aceste  mișcări ne putem dezvolta înțelegerea cu noi înșine și cu ceea ce ne înconjoară și toate acestea doar datorită comunicării prin limbajul trupului. Preluarea energiei și valorificarea ei în dans oferă o stare calmă, eliberând de stresul cotidian. El consideră că „pe scenă dai absolut totul” și a încercat să le insufle acest lucru și celor interesați de cursurile sale de dans. De asemenea, a îndemnat elevii să zâmbească cât mai mult, căci zâmbetele și fețele fericite îmbunătățesc calitatea vieții.

 

XXX –    Selina  GEORGESCU – DIN  ZIUA A PATRA… Workshop cu Irina Margareta Nistor…

19 iunie… Criticul de film Irina Margareta Nistor – creatorul emisiunii „Film Puzzle” – a prezentat tinerilor o scurtă istorie a cinematografului, începând cu perioada lui Georges Melies. Acesta a fost primul realizator de filme francez, unul dintre primii spectatori ai „minunii” sfârșitului de secol al XIX-lea și deschizător de drumuri în arta filmului. Pe parcurs a prezentat diferiți artiști, precum David Griffith, Franco Zeffirelli și Adrian Crișan, respectiv filmele lor „Intoleranța”, „Anna Karenina”, „După dealuri” și „Morgen”, terminând cu perioada modernă a lui Disney.  Prezentarea a început cu filmul „Cele 400 de chipuri ale diavolului”, un film realizat în 1906. Deși este un film mut are fond sonor ce întreține atmosfera. Reușește să impresioneze prin efectele vrăjitorului, oamenii din acea perioadă fiind foarte impresionați de noile elemente. Decorurile joacă un rol important în film și sunt și foarte încărcate, atrăgând atenția. Melies obișnuia să își coloreze filmele de mână, cadru cu cadru, iar   „Cele 400 de chipuri ale diavolului” este jumătate alb-negru, jumătate colorat. Apoi au urmat secvențe din filmul „Intoleranța” (1916), ce se deschide prin citatul „Ura și toleranța sunt veșnice de-a lungul timpului și se luptă veșnic cu iubirea.”.  În această perioadă, ca imagine de fundal era folosită cartea care derulează povestea. Acest film se remarcă  în primul rând prin apariția inserturilor. De asemenea, impresionează prin faptul că sunt mai multe povești în paralel ce alternează între ele. Au fost făcute multe comentarii pe baza scurtei povestiri introdusă în film.  A continuat cu secvențe din „Anna Karenina”, „Morgen”, „După dealuri” și ”Saving Mr. Banks”, film prin care ne-a atras atenția asupra unuia dintre cei mai mari creatori de desene animate, Walt Disney.  O întâlnire extraordinară cu o Mare Doamnă a filmului românesc de la care am aflat o mulțime de lucruri interesante…

 

XXX  –  DIN  FOAIE.R.  –  ziarul FESTIVALULUI:  NE SCRIE HORAȚIU MIHAIU…

Ziua de miercuri a fost „miezul” festivalului. Semn că lucrurile au început să se așeze. Așadar, parcă și spectacolele au făcut parte dintre acelea cu conținut gustos, dar nu lipsite de ingrediente. După-amiaza a început cu un spectacol de animație produs de Figurentheater-Klatt, din Germania: Elsa’s Creation. Un spectacol simplu, dar extrem de puternic, având parte de aportul unei actrițe de excepție, Anne-Kathrine Klatt. Animația, de o simplitate deconcertantă s-a ridicat la înălțimea școlii de teatru german, bucurând entuziastul public târgoviștean prin inovație, originalitate și emoție. Un spectacol EXCELENT.

În același registru, al animației, au evoluat și excepționali artiști din Spania (Ezra Moreno și Marcos Ptt) în spectacolul ”El Retrete de Dorian Gray” – un așa numit ”cabaret al mâinilor”. A fost probabil unul dintre punctele forte ale festivalului, fiindcă cei doi artiști au animat obiecte, mâini, fotografii, etc. Cu excelentă virtuozitate și cu un umor debordant. Show-ul ar trebui recompensat cu un premiu al publicului. Frumos. Elegant. Plăcut.

Seara, Teatrul Național Ivan Vazov din Sofia a prezentat piesa poloneză „Între noi totul e bine” – un spectacol curat, jucat corect, pe un text care aduce în prim-plan trei generați confruntate cu contemporaneitatea, cu problemele de adaptare a acestora la spațiul și timpul actual. Un spectacol bun…

În sfârșit, după ce dimineața a ieșit soarele, preț de câteva minute, la amiază norii s-au strâns, apoi a plouat, s-a lăsat frigul și „toamna” lunii iunie s-a instalat nocturn, a sosit și momentul fierbinte al Babel-ului: concertul trupei Kanisza Csillagai din Ungaria, început în Parcul Chindiei, și terminat la Clubul Babel FAST, în uralele și entuziasmul general al participanților.

O zi frumoasă de festival. Pentru participanți ploaia și vremea rea nu par să fie deranjante .

 

XXX  –  PUIU  JIPA, târziu, într-o altă noapte… To rain or not to rain? This is the HAMLET!

Da, HAMLET nu se mai joacă. Urgiile dezlănțuite ale Mamei Natură au spus „pe aici nu se joacă”. În astfel de condiții s-ar fi putut juca „Furtuna”, eventual.

Era joi, a patra zi/noapte de BABEL. Umbrelele din fața teatrului erau jinduite de tot mai mulți spectatori.  A fost și noapte. Noaptea a fost a micro recitalurilor din scena Clubului. Un Chilian, dar nu Florin, ci chiar un chilian din Chile a dezmorțit frigulețul ce începuse să cam bântuie printre insidioșii stropi de ploaie (Rodrigo Vladimir Leoz Solar). Apoi a urmat surpriza surprizelor: zânul festivalului, Miiiiiirceaaaaa Laaaaaslooooo, a coborât din Turnul de control și a oprit ploaia, cântându-ne din strune de chitară și din ampla-i voce. Ca lucrurile să aibă o continuitate a intrat în cântare și Cosmina Lirca, acompaniată de George Puiu.   Minunile nu s-au oprit aici, pentru că și-au făcut apariția cei de la Kanizsa Csillagai care au ridicat tot auditoriul în picioare, cântând la o ladă, un bidon de lapte și la chitară. Desigur că și la voce! Măiestrie!  La „Păpuși” au înviat și reînviat Romeo și Julieta sa, în Turnul Chindiei mai răsună muzica Helenei Persson. Comandoul Poetic tace despre inefabil prin foaier și FOAIE.R-ul PATRU (n.g.- ziarul colorat al festivalului…) vrea să iasă la lumină.

 

XXX  –  Puiu  JIPA: IORDACHE ȘI ATÂT…   Iordache este înalt, aplecat de saxofon, de saxofoane. Are ochelarii clarinetistului de Woody Allen. Nu cântă, se tocmește cu ideea, o zmulge, mulge, îndoaie, o face apă, o face călătorie. Iordache are grup, grupul are Iordache. Trec prin piesă de mai multe ori, o strâng de gât, o mângâie, și-o fac amantă, mamă și culoare. Au timp să se joace, au timp să treacă prin stiluri, prin imaginația fiecărui ascultător. Au o modestie a siguranței, a lucrului bine făcut, au o nebănuită plăcere din a face din ceva complicat o copilătură. Dincolo de sonoritățile ample ale pieselor, mergând până în simfonic, se simte temeinicia stilistică a unei gândiri profunde, mereu în mișcare. Iordache cântă la greu, simți febra musculară a muzici, dar și dulceața. Iordache nu te odihnește, te ține în priză pentru o continuă încărcare.

 

XXX  –  Puiu  JIPA:  Despre  Les Souffleurs de mot…  O țeavă neagră, din plastic, lungă, asemeni unui tulnic, face să treacă prin ea POEZIA, de la poet la profan, de la POET la poet, de la EL/EA la tu însuți/însuși/înșine. Umbrele plouând dinăuntru, umbrele plimbate în ploaie, umbrele acoperiș pentru gânduri neterminate. Lumea are pălărie din alt timp, din altă ploaie, lumea privește dincolo de linia continuă a unui timp fără secunde. Veșmânt negru, noros acoperitor de umbre fluide și pași aburind de serenitate. „Les Souffleurs” trec și rămân în același timp, pașii lor nu se aud. Trecând prin tunelul negru vorbele lor sunt marile titluri ale lumii, descompunând la nesfârșit ideea începutului lumii, un fel de „la început a fost cuvântul”…