FESTIVALUL BABEL – A PATRA ZI…

IONUȚ  CRISTACHE:  Ziua a patra… Ploaie, de dimineață până seara… Primar suspendat    ( sau nu? ), la noi acasă, un poem nou în țară ( Umbra lui Mircea la… Bercea!), BABEL cu bune, cu unele mai gâfâite… Dar este! Doamna IRINA  MARGARETA NISTOR și WORKSHOP-ul din Sala Oglinzilor,  apoi Teatrul de Păpuși, ROMEO ȘI JULIETA, cu Tiyatro Keyfi Istanbul… Și altele, multe, public tânăr, mai numeros, mai puțin numeros… Vă mai povestim câte ceva chiar aici…

 

DANIEL   TACHE:  Zisei să ies din casă… Ca un intelectual ce pretinde lumea că aş fi (că mie nu îmi este nici acum limpede ce este acela, câtă vreme definiţia intelectualului, cea din Larousse, nu cea din DEX, îmi pare că surprinde însăşi esenţa omenescului), m-am hotărât să-mi înfrunt disconfortul pe care unii dintre concitadini mi-l creează prin simpla lor prezenţă, începând cu inadecvarea vestimentaţiei la context şi sfârşind cu behăielile prin care ţin să demonstreze cât de bine se simt în pielea lor, între blocuri, pe stradă, în parc, la terasă sau în restaurant, şi să mă arunc în vâltoarea culturală a Babelului. Zis şi făcut.

Când mă hotărăsc, mă hotărăsc… Nici ploaia şi nici concertul de aseară al chilianului Rodrigo Vladimir Leoz Solar, care, probabil şi din lipsă de spectatori,s-a încheiat după vreo 30 de minute (deşi, conform programului, ar fi trebuit să înceapă la ora 20 şi să se încheie la 22), nu au reuşit să mă facă să dezarmez. Ca atare, azi, cu nevasta de braţ şi cu copilul de mână, mă îndrept în ritm vioi de taxi către Tony Bulandra, unde îmi imaginam că se va juca Romeo şi Julieta, spectacolul cu păpuşi al celor de la Tiyatro Keyfi. Intrăm uşor plouaţi şi întrebăm unde are loc spectacolul. O doamnă de la recepţie ne explică, pe tonul triumfător pe care îl foloseşte probabil de fiecare dată când are ocazia să discute cu retardaţii, că, evident, teatrul de păpuşi este la TEATRUL DE PĂPUŞI. Ce-i drept, în program apărea scris Teatrul de Păpuşi: Romeo şi Julieta, atât doar că eu interpretasem, fără să ţin cont de majuscule, drept tipul de spectacol ceea ce se voia a indica locul.

Chemăm un alt taxi şi mergem la Mihai Popescu. Spectacolul începuse… În cele din urmă, a meritat efortul. Şi asta pentru că au fost câteva momente, nu multe, dar au fost, pe parcursul cărora, reuşind să ignore bariera lingvistică, fata mea nu doar că nu mi-a mai cerut explicaţii, dar chiar mi-a făcut semn să tac atunci când am încercat să i le dau eu, din proprie iniţiativă. În plus, a pune în scenă Romeo şi Julieta, cu păpuşi, în limba turcă, în faţa unui public alcătuit preponderent din copii de vârstă preşcolară, în condiţiile în care un asemenea spectacol nu le este adresat în primul rând lor, mi s-a părut că sintetizează nu doar spiritul festivalului, ci chiar condiţia actului de cultură în societatea românească de astăzi.

Dar nu renunţ… Babel, fii pe fază!

 

P. S.

Şi iată că Babel chiar a fost pe fază… Dansul contemporan al Milenei Sidorova, coregrafa ucraineancă a Teatrului de Balet din Amsterdam, ritmurile uitate ale brazilianului Momo Sanno şi dansul Annei Gulyás, cea care a dat expresie corporală acordurilor lui Peter Szűcs, au reuşit să-mi salveze ziua, transformând scena Municipalului, preţ de câteva zeci de minute, într-una dintre marile scene ale lumii.

 

PUIU  JIPA: Un invitat  de marcă: Joao Mota, Directorul Teatrului Național din Lisabona

P.J.: Un festival este o necesitate?

Joao Mota: Consider că momentan trăim o mare criză, și nu mă refer la una umană, ci la o criză a valorilor, iar când există o criză, teatrul este necesar pentru a o numi, pentru a vorbi despre ea. Teatrul vorbește întotdeauna despre lucruri foarte importante, vorbește despre poezie, despre dragoste, despre călătorie, teatrul vorbește despre viitor. Și acest fapt este de o importanță vitală.

 

P.J.: Care este povestea Teatrului La Communa? (În acest teatru s-a jucat „Bachantele” lui Mihai Măniuțiu)…

Joao Mota: Sunt directorul Teatrului Național din Lisabona și al Teatrului La Communa. Am creat teatrul de la Communa când m-am întors în Portugalia, după ce am lucrat cu Peter Brook un an și jumătate la Paris și în Iran. Așa l-am cunoscut și pe Andrei Șerban care era și cu Brook. Sunt primul profesor de teatru nou din Portugalia și primul profesor care a făcut parte din Reforma Învățământului Artistic din țara mea. Am creat Teatrul La Communa acum 42 de ani. Domnul Ranin a adus „Bachantele” acolo acum o lună și jumătate.

 

P.J.: Credeți că BABEL are potențialul necesar de a deveni un festival de foarte mare importanță? Din ceea ce ați observat până acum, desigur.

Joao Mota: Consider că pentru a face un festival este întotdeauna nevoie de timp și că este necesar ca persoanele cu funcție de conducere în cultură, miniștri, etc. să se gândească în perspectivă: trebuie construit un viitor pentru tinerii care au acum 18 ani, 16 ani, chiar și 12. Acest lucru e foarte important pentru un festival: să ajungă la ei. Este începutul pentru a face un festival. Este nevoie de 3 ani, multe sacrificii pentru a-l transforma într-un festival normal, la care lumea să vină pentru că este ceva inovator. Am văzut deja spectacole bune, ieri de exemplu am văzut-o pe Susheela Raman, cu adevărat extraordinară, dar din păcate nu a existat cu adevărat un public. Am mai văzut spaniolii de la El Retrete de Dorian Grey și „Deliruri”, foarte bune spectacole. Astăzi aștept să văd bulgarii.  La un astfel de festival e nevoie de timp și de curaj,curajul de avea răbdare.

P.J.: Cum vi se par locurile Festivalului Babel?

Joao Mota: Da, azi dimineață am fost la Mânăstire, la 5 km de aici (Mânăstirea Dealu). Într-adevăr, un loc minunat, cu atât de multă liniște. Era foarte bine. Adevărul este că îmi place foarte mult la țară. Acolo am descoperit faptul că dacă Dumnezeu există, atunci este posibil să-L vedem într-un moment mic, scurt și nu în unul mare, iar azi am trăit un astfel de moment. Am găsit o serenitate extraordinară. Orașul îl cunosc foarte puțin, nu am avut timp, am preferat să merg la teatru. Iubesc mult teatrul.

 

PUIU  JIPA:  REVENIRI…  Din FOAIE.R-ul, ziarul zilnic al Festivalului  BABEL…

De plouat a mai plouat, dar nouă nu ne-a păsat. La Teatrul de păpuși nemții de la Thalia Kompagnons au fost aplaudați la scenă deschisă. În Turnul Chindiei suedeza Helena Persson face zi de zi senzație cu senzaționala-i instalație de sunet. Bascii au dansat cu foc. Deja vorbim în toate limbile pământului, inclusiv cu toate mâinile din dotare. Albanezii au stârnit ropote de aplauze la Casa Studenților cu un spectacol cu mesaj tulburător. Se aleargă la disperare, voluntarii nu mai prididesc. După cum ați văzut în FOAIE.R-ul de ieri, spaniolii au rupt gura târgului la 4 mâini. Astăzi au fost aplaudați de o sală arhiplină. Un actor de la Secția Păpuși a declarat că după ce i-a văzut pe spanioli se gândește serios să se lase de meserie. Sau să se apuce, zic eu! S-a „Delirat” la greu în Sala Mare, actorii se clătinau în beția aplauzelor. Ada Milea a declarat că publicul târgoviștean devine din ce în ce mai bun, pe zi ce trece. Vava Ștefănescu era fericită că are numirea definitivă în post. Dansul contemporan românesc e pe mâini (și picioare) bune. Susheela Raman a fost apogeul zilei 2 a Babelului. A cântat și ne-a încântat până la bisul suprem.

Mostră de babilonie în BABEL: Domnul Joao Mota, director de Teatru Național în Portugalia, a acordat un interviu ( n.g.- îl aveți mai sus!) în franceză pe un telefon al Selinei, voluntară târgovișteană, cu întrebările scrise de mine în română (eu fiind cam ploieștean de Târgoviște) și traduse în franceză de Diana, voluntara responsabilă de Domnul Mota și apoi tradus (interviul, desigur) de Cristina Maria, graphic designer-ul Teatrului (ardeleancă din Moldova). Dacă nu ați înțeles nimic vă spun sincer că DIN ACEASTĂ DILEMĂ BABILONIANĂ NU PUTEȚI IEȘI! Am zis!