Florile sunt surse de inspirație pentru pictorița Gabriela Anăstăsoaei. Pictează de 26 de ani și a expus de mai multe ori atât în Târgoviște, cât și în București, Drăgășani, Sibiu. Pe 25 februarie, de la ora 12.00, pregătește vernisajul unei noi expoziții, alături de 5 eleve de-ale sale: Cercel Anastasia, Ilinca Anisia, Preda Sofia, Dobrescu Maria Erika, Cristea Ana Maria.
Evenimentul „Bucuria culorilor”este gândit pentru a întâmpina primăvara și a marca de asemenea Ziua Mamei. Pe lângă picturile cu temă florală, în expoziție vor mai fi afișate portrete pentru a cinsti mama. Tablourile sunt pictate în ulei, acrilic și în tehnica strat în strat.
Expoziția va fi găzduită de Cercul Militar din Târgoviște și poate fi vizitată până pe 17 martie. Intrarea este liberă.