EVENIMENT DE DUMINICĂ – Dorin TUDORAN

   Vă atașez mesajele transmise pentru întâlnirea de la MNLR de domnii Mircea Martin și Andrei Pleșu și textul și fotografia trimise de mine. (Dorin Tudoran)

ANCORA, PASĂREA ȘI FIRUL DE TELEGRAF

   Primesc un telefon. A doua zi la 11 dimineața trebuie să fiu la Uniunea Scriitorilor. Mă prezint. Președintele îmi spune că va avea loc o sărbătorire a lui Alexandru Philippide și am fost desemnat printre vorbitori. De ce tocmai eu? „Pentru că ți-am citit acum câțiva ani un text foarte interesant despre Phillipide. E nevoie la acest eveniment și de vocea limpede a unui poet tânăr.”

   La sfârșitul întâlnirii, Alexandru Philippide îmi mulțumește pentru cele rostite: „Aș putea avea textul dumitale?Tare mult mi-a plăcut.”, și-mi strânge mâna. Tremur emoționat. Sărbătoritul se îndreaptă spre vârsta de 80 de ani. Mi se pare greu de crezut – am sentimentul că strâng mâna eternității.

   Încă tânăr, împlinesc 35 de ani și-n viața mea, literatura se consolidează într-o ancoră fermecată. Mă ține strâns spre a rezista valurilor de mocirlă din ce în ce mai violente. N-am cum bănui că, doar peste câțiva ani, ancora va ceda.

   Mă uit la o fotografie din Sala cu Oglinzi a fostului sediu al Uniunii Scriitorilor. Din grupul de vorbitori sunt singurul în viață – Geo Bogza, Mircea Malița, Virgil Teodorescu, Domokos Géza, Ștefan Aug. Doinaș, Dumitru Ghișe și Constanța Buzea nu mai sunt.

   Mă uit și la pliantul pe care invitații la banchetul de la Athénée Palace l-au găsit pe scaune cu rugămintea de a-l semna și a-l da mai departe. Cei mai mulți nu mai sunt. Am senzația că, pentru o zi, am fost parte a unui fragment de istorie literară și-mi spun: «Era cât pe-aci să ajung și eu scriitor… »

   Pentru piatra sa de mormânt, Kris Kristofferson a ales drept epitaf trei versuri dintr-un cântec celebru a lui Leonard Cohen: „Like a bird on the wire/Like a drunk in a midnight choir/ I have tried in my way to be free.“

   Împliniți sau doar „cât pe-aci să ajungă scriitori”, asta suntem: păsări tremurând pe fire de telegraf, încercând să se sustragă domesticirii, căutându-și libertatea fiecare așa cum poate. Că ne ocupăm cu spuma de mare – eternizându-ne în efemeride – sau ridicând din cuvinte piramide rezistente, până la urmă devenim cu toți proiecte împlinite – fiecare în felul nostru. Paneliștilor, cum se spune în globalizata lume de astăzi, și celorlalți prezenți în sală, le mulțumesc – tuturor și fiecăruia în parte, dar mai ales inițiatoarei acestei întâlniri, doamna Mariana Sipoș, și gazdei, domnul director general Ioan Cristescu.

   În sfârșit, există o vorbă nedocumentat-atribuită lui Mark Twain: „Ziua în care  toată lumea te laudă, este ziua înmormântării tale.” Sper că sunt încă destui cei care mă înjură, nu de alta, dar pentru anul viitor am stabilită o nouă întâlnire cu Andrei Pleșu și nu o putem rata și pe asta.

                                                                                          Dorin Tudoran, Septembrie 2025

 

                                                                      *

Chiar dacă n-am fost invitat la această sărbătorire a lui Dorin Tudoran, țin să-mi exprim public – și acum, la o vârstă înaintată, pe care începe s-o împărtășească și el – prețuirea mea profundă pentru opera și pentru biografia lui, pentru faptul că nu și-a scutit viața prin operă, pentru curajul său existențial și moral, pentru conduita lui demnă în continuare, pentru nonșalanța riscantă, subversivă și astăzi, de a trece strada fără să-i pese „dacă din dreapta ori din stânga lui va veni […]”. Am fost, alături de alții, cititorul privilegiat al notelor lui Dorin Tudoran din ultimii ani, note despre artă și literatură, despre cultură și politică, despre oameni și fapte – note de o acută actualitate și, în același timp, de un rarisim și invidiabil echilibru. Iată doar un exemplu; e vorba de Europa noastră: „Birocratizarea federalismului centralizat nu este o armă împotriva «suveranismului de grotă», ci una pusă în mâinile lui”. Îl invit, îl rog, îl somez pe Dorin Tudoran să nu mai amâne publicarea lor. Îl felicit din toată inima și îl îmbrățișez cu drag, în speranța nepierdută că ne va fi dat să ne revedem.

                                                                                      Mircea Martin – 11 septembrie 2025

N-am apucat să-l cunosc personal pe Dorin Tudoran înainte de plecarea lui din țară. Îi urmăream, admirativ, traiectoria, dar nu eram încă „branșat” suficient la colocvialitatea lumii literare. Lucrurile au început să se schimbe după 1990, cînd Dorin Tudoran și-a revizitat țara și între noi s-a instalat dialogul. Am făcut și o emisiune de televiziune cu el și am rămas în contact prin corespondență. Înainte de toate îmi plăcea prezența lui, fie și doar epistolară. În același timp sobru și multicolor, afectuos fără sentimentalism „artistic”, receptiv și reactiv, sumă de înzestrări și îndeletniciri distincte, pe scurt, un interlocutor de o discret impozantă complexitate: poet, gazetar, disident, eseist, prieten… Dintr-un articol semnat de Vitalie Ciobanu, aflu că Dorin se consideră pe sine ca fiind „transfrontalier”. Cu alte cuvinte, omniprezent, nedorind și neputînd să se „odihnească” într-un portret static. Și aici am descoperit ce ne leagă, între altele: una din temele reflexiei mele a fost și este, de ani de zile, tema „intervalului”. Ne definim prin parcursul neobosit al interogativității, nu acceptăm să găsim, fără a căuta, siguri de noi înșine, răspunsuri definitive, și evităm, chiar după ce am găsit un reper, să ne instalăm somnolent în definitivatul certitudinii. Și ateismul și credința birocratică și lumina și întunericul și cerul și pămîntul sînt „extreme” între care percepem realitatea dinamică a condiției umane. A trăi instalat, „rezolvat”, mono-ton, e a opta pentru confortul moțăielii. Intervalul, pasul ofensiv, selectivitatea dubiului, nevoia de a tatona provocator sugestiile destinului, taina împrejurărilor, dreptul de a nu înțelege și nevoia de a continua, aceasta e „materia” unui dialog real cu propria biografie și cu lumea în care ești plasat. Pornind de la „interval”, de la dinamismul „transfrontalier”, am ajuns să scriu o carte despre îngeri, înțeleși ca modele ale drumului fără sfîrșit între spirit și materie, între Creator și creația sa… Cu Dorin Tudoran, cu autoportretul lui „transfrontalier” (angelic?), am avut norocul să întîlnesc ilustrarea cea mai vie a Intervalului benefic: poet, gazetar, eseist, disident și hermeneut politic, prieten, pe scurt, o blîndă explozie de calități greu sistematizabile, o circumferință plină de raze, care duc spontan și spre circumferință și spre centru… La mulți ani, Dorin! Și la bune revederi!

                                                                                                                        Andrei Pleșu