kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Europarlamentarul Mircea Diaconu vrea un viitor pentru patrimoniul dâmbovițean

Prezent astăzi la o întâlnire cu autoritățile și presa locală, europarlamentarul Mircea Diaconu a vorbit despre câteva proiecte culturale pe care le dorește realizate în România și în Dâmbovița.

Ocupându-se în Parlamentul European patrimoniul cultural european, Mircea Diaconu a venit la Târgoviște cu scopul de a-i provoca pe cei responsabili la a iniția un proiect ce să conțină itinerariul marilor capitale ale României: Târgoviște – Câmpulung – Curtea de Argeș.

Mircea Diaconu a povestit că în Parlamentul european fiecare parlamentar are dreptul să provoace discuții pe diferite teme, iar el a adus la una dintre discuțiile propuse de el vizitatori din România, specialiști din domeniul patrimoniului, care au adus în discuție subiecte actuale legate de importanța patrimoniului european și național.

De asemenea, Diaconu a mărturisit că oportunitățile de finanțare sunt uriașe și că România nu cunoaște nici 1 % dintre ele, indiferent ce funcție ocupi, „sistemul din România este dement, nici dacă ești ministru nu știi câte îți poate oferi Uniunea Europeană”

„Rostul meu aici și acum este să punem piatra acestui proiect și ne vom vedea ritmic pentru a vedea ce s-a făcut în acest proiect” a completat Diaconu.

Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a ținut să sublinieze că ideea itinerariului celor trei capitale a fost și ideea sa și a președintelui CJ Argeș, care până acum, însă, nu s-a materializat.

Distribuie:

2 comentarii la „Europarlamentarul Mircea Diaconu vrea un viitor pentru patrimoniul dâmbovițean”

  1. In Proiectul amenajarea teritoriului judetului Dambovita finantat de Consiliul Judetean va gasi domnul presedinte Tutuianu multe idei pentru programe culturale legate de cele trei capitale ale tarii romanesti. Senatorii si deputati de Dambovita si Arges ar trebui sa interpeleze Ministerul Dezvoltarii Regionale si Amenajarii Teritoriului in sensul cofinantarii unor programe regionale de conservarea si punere in valoare a patrimoniului cultural din regiunea 3 Sud Muntenia.

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media