kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

ELITĂ DE… CARABELLA

Am scris, adesea, despre elevii mei de „elită”, din cele peste 40 de generații de „Carabellă târgovișteană”, cărora le-am fost dascăl. Sunt foarte mulți, lumea e plină de ei, din păcate mai mult decât țara. Îi reîntâlnesc, uneori, vin la revederile de 10, 20, 30… de ani, sunt   sclipitori, intelectuali de mare valoare, frumoși, cu amintiri și emoții despre lumea din care au plecat. Iar noi, profesorii lor, de fiecare dată retrăim anii adolescenților pe care i-am avut alături. La fiecare început de lună, aici, în „Gazeta Dâmboviței”, vă propun o întâlnire cu Domniile Lor.

   Astăzi este despre Erica OPREA… E absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella” târgovișteană… Astfel o prezentăm la Gazetă, de multă vreme, iar pentru mine, proful ei de filosofie de altădată, e o bucurie fiecare întâlnire cu ea. Ascult o voce spartă de știe-tot, scrie Erica Oprea,  oferind gratuit verdicte cu privire la consistență. (Ionuț CRISTACHE)

screenshot 2024 02 03 100346

„Plămădeli” – Acuarelă pe hârtie, 55×75 cm, – 2024

 

 

Sursa: Cultura de Sâmbătă, nr, 52…

 

Cu umor despre seriozitate

 

Cred că de multe ori mă iau prea în serios, ceea ce se întâmplă și în cazul articolelor pe care le scriu pentru Cultura de Sâmbătă. Ca de obicei, caut un subiect profund, pe care să îl tratez, bineînțeles, cu seriozitate, doar sunt o studentă serioasă a celei mai prestigioase instituții de formare în artele vizuale din țară. Cu o atitudine preocupată, așa cum îi stă bine persoanei prezentate mai sus, mă așez în fața laptop-ului, cu intenția să produc un text ale cărui idei să transforme lăuntric indivizii și societatea. Încep să tastez. Deodată observ, în ciuda baletului meu frenetic  pe tastatură, că literele încetează să apară pe ecran. Curând, cursorul se alătură lor în călătoria spre ținutul invizibil și nepalpabil al lui 0 și 1, în ceea ce eu calific a fi un boicot al unui demers cultural cât se poate de… serios.  Îmi spun: „Ce mă fac? Trebuie să scriu și să trimit articolul.” Se pare, însă, că tovarășul meu nu dorește să coopereze, în ciuda insistențelor mele.

Așa că mă înarmez, ca în vremurile bune, cu o coală de hârtie și un creion și încep. Încep să mă uit la pagina albă și o privesc cu circumspecție, ca atunci când vreau să creez o imagine nouă, care să revoluționeze istoria artelor. Hai s-o las ceva mai moale, era mai amuzant când desenam fără să-mi propun nimic extraordinar, doar de dragul actului în sine.

Da, cred că ar trebui să iau lucrurile mai puțin în serios, bietul Serios s-a cam săturat să car tot felul de obiecte, oameni și situații în el, în plus simte din ce în ce mai mult că nu se mai integrează  în societate. I-a trecut prin minte să se reprofileze și să încerce să-și schimbe și identitatea, ținând cont că este cam pierdut în zilele noastre.  Ce să facă seriosul în preajma domnișorilor al căror obiectiv turistic preferat este salonul de înfrumusețare? Mă întreb de ce ar merge să viziteze un muzeu sau o galerie când pot învăța despre estetică cu ajutorul benzilor de epilat? Vremurile s-au schimbat și dacă nu doar fetele sunt cele care se epilează, nici Kant nu mai este cel care vorbește despre plăcerea estetică, ci Kent, consumat unde-ți permite legea.

Oamenii din ziua de azi își raportează existența la filosofia lui Hegel, trăind în sine și pentru sine. Sinele este un lucru esențial atunci când ideea de alteritate se rezumă la termenul „dujman”. Îl cunoașteți din versurile unor „balade sentimentale”, cântate de artiști ale căror nume au rezonanțe culinare. Și nu mă refer la parizer… Și pentru ca maneaua a ajuns sa aibă o așa mare valoare, ne-am trezit cu ea ca obiect de studiu la Conservator, de vreme ce este percepută ca o emblemă a modernității. Și cum românul vrea să fie în rând cu moda, iar muzica tradițională i-a devenit desuetă, s-a alăturat acestui gen care reflectă evoluția spirituală pe plaiuri mioritice, demonstrând tuturor, când statutul social, când lamentarea în fața furtunilor vieții, totul bine condimentat cu mișcări ce sugerează ritualuri ale fertilității.

 

screenshot 2024 02 03 100327

I’m a Barbie girl, in a Barbie world, life in plastic, it’s fantastic!” erau versurile unui cântec renumit în perioada în care mă jucam cu păpuși. E natural ca păpușile să fie confecționate din plastic, însă putem vedea că aceeași naturalețe s-a transferat multor domnișoare din zilele noastre, mai mult sau mai puțin tinere, care, în goana după „fantastic”, și-au făurit identități de zâne, devenind personaje în situații demne de Caragiale. Le întâlnim pretutindeni: TV, politică, internet, toate având o strategie comună,  și anume că se folosesc de… poziții pentru a atinge poziții. Sunt adevărate exemple în ceea ce privește generozitatea (orientată către ele însele) sau obținerea de sponsorizări pentru cauze nobile, asigurând pâinea cea de toate zilele a marilor branduri. Ce contează că prețul unei poșete este mai mare decât întreținerea unui student? Tot ce contează este să fie „în tendințe”. Și tendința generală este una de simplificare a vieții, de parcă ne-am întoarce la nevoile primare ale speciei, folosindu-ne, ca o ironie, tocmai de mijloacele unei evoluții tehnice de sute de ani. Cu cât avem mai la îndemână un lucru, cu atât mai mult ajungem să-l folosim în scopuri superficiale. Să ne gândim doar ce eforturi intelectuale s-au consumat pentru ca noi să putem să ne facem selfie-uri.

Acum îmi dau seama că multe din situațiile din viața noastră le-am putea trata cu ironie și umor, dar problemele din spatele lor ar trebui tratate cu seriozitate.

 

screenshot 2024 02 03 100239

 

screenshot 2024 02 03 095914screenshot 2024 02 03 100120

 

screenshot 2024 02 03 095712

 

                                                                                                                            Erica  OPREA

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media