ELITĂ DE… CARABELLA

    Am scris, adesea, despre elevii mei de „elită”, din cele peste 40 de generații de „Carabellă târgovișteană”, cărora le-am fost dascăl. Sunt foarte mulți, lumea e plină de ei, din păcate mai mult decât țara. Îi reîntâlnesc, uneori, vin la revederile de 10, 20, 30 de… ani, sunt   sclipitori, intelectuali de mare valoare, frumoși, cu amintiri și emoții despre lumea din care au plecat. Iar noi, profesorii lor, de fiecare dată retrăim anii adolescenților pe care i-am avut alături. La fiecare început de lună, aici, în „Gazeta Dâmboviței”, vă propun o întâlnire cu Domniile Lor.

   Azi este despre Eduard Făgărășeanu… Este unul dintre avocații mari ai României, cu succese importante în carieră, cunoscut în lumea juridică și nu numai. Eu mi-l amintesc foarte bine, un elev sclipitor, serios, sobru, mereu în căutarea soluțiilor personale pentru problemele adolescenței lui. Și a rămas același spirit interogativ, dincolo, parcă, de obișnuințele superficiale ale multor tineri din generația lui… (Ionuț Cristache)

 

 

Sursa: Jurnalul.ro

Sfaturi juridice

Bunurile proprii ale soților

   Potrivit Codului Familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. În unele situații, bunurile dobândite de un soț, deși în timpul căsătoriei, nu sunt comune, ci proprii acestuia. Bunurile proprii constituie o excepție de la comunitatea de bunuri, astfel încât Codul Familiei prevede anumite categorii de bunuri care sunt proprii și nu comune, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei. Bunurile proprii sunt limitativ prevăzute de lege.

   Așadar, se consideră bunuri proprii:

   -Bunurile dobândite înainte de încheierea căsătorie; acestea sunt proprii deoarece nu mai reprezintă rezultatul efortului comun al ambilor soți. Dacă soții au dobândit împreună un bun înainte de încheierea căsătoriei, acesta nu devine comun, soții fiind coproprietari asupra lui, ceea ce înseamnă că este un bun propriu. De asemenea, sunt bunuri proprii și cele dobândite după desfacerea sau încetarea căsătoriei, foștii soți fiind coproprietari asupra acestor bunuri.

   -Bunurile dobândite prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; donațiile și legatele, liberalitățile sunt acte juridice cu titlu gratuit, făcute în considerarea persoanei gratificate, așadar bunurile dobândite prin donație și legat sunt bunuri proprii pentru a se respecta voința dispunătorului.

   -Bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soți; aceste categorii de bunuri sunt proprii datorită destinației lor, respectiv uzul personal și profesia. Pentru a fi bunuri proprii, este necesar ca aceste bunuri să fie afectate în mod efectiv uzului exclusiv personal al unuia dintre soți, cum ar fi îmbrăcămintea și încălțămintea. În cazul bunurilor de lux, cum sunt bijuteriile de o anumită valoare, se consideră că acestea sunt bunuri comune și nu proprii, cu toate că sunt folosite de către un singur soț. În cazul bunurilor destinate exercitării profesiei unuia din soți, se consideră că aceste bunuri sunt proprii, indiferent dacă ele sunt dobândite cu mijloace bunuri proprii ale soțului dobânditor sau cu mijloace bunuri comune. Soțul care a contribuit cu munca sau cu mijloacele proprii la dobândirea unor bunuri destinate exercitării profesiei de către celălalt soț are împotriva acestuia un drept de creanță, fundamentat pe îmbogățirea fără justa cauza. În situația în care  s-au exercitat mai multe profesii, bunurile care au servit la exercitarea oricăreia dintre acestea rămân proprii. Chiar dacă ambii soți au aceeași profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei nu sunt comune, ci se găsesc în coproprietatea acestora, deoarece își păstrează caracterul de bunuri proprii.

   -Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții, precum și alte asemenea bunuri; acestea sunt proprii acelui soț care a avut un aport excepțional în munca pe care o prestează, ceea ce justifică acordarea distincției. Manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și inovații sunt bunuri proprii. Sumele primite de autor cu titlu de remunerație pentru opera sa constituie bun comun și nu propriu al autorului, întrucât, în acest caz, este vorba despre dreptul patrimonial de autor, care nu se confundă cu manuscrisele, schițele și proiectele.

   -Indemnizația de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei; sumele de bani care au fost încasate de către un soț cu un asemenea titlu sau creanțele cu privire la aceste bunuri sunt bunuri proprii, deoarece sunt destinate să repare o pagubă exclusiv personală, să contribuie la refacerea sănătății și la redobândirea capacității de munca etc.

   -Valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare; potrivit Codului Familiei, devin proprii: bunul dobândit în schimbul altui bun propriu; prețul vânzării unui bun propriu; creanța prețului de vânzare a unui bun propriu; bunul cumpărat cu prețul obținut din vânzarea unui bun propriu; despăgubirea datorată pentru pagubele cauzate unui bun propriu.

   Datorită faptului că, în majoritatea cazurilor, bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei prin contribuția ambilor soți, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, în schimb partea care pretinde că un bun este propriu trebuie să facă dovada. În această materie, bunul dobândit în timpul căsătoriei este considerat până la proba contrarie bun comun. Între soți, dovada calității de bun propriu se poate face prin orice mijloc de probă, nu numai prin înscrisuri, ci și prin martori ori prezumții. Bunurile proprii sunt limitativ prevăzute de lege, iar soții nu pot prin act juridic să prevadă ca anumite bunuri, care nu intră în categoria celor prevăzute de Codul Familiei, sunt proprii.

În literatura de specialitate au fost formulate mai multe păreri cu privire la calificarea retribuției ca bun comun sau propriu. Unii autori au considerat retribuția ca fiind fie bun comun, fie că se prezintă sub forma unei sume de bani, mobil corporal, obiect al dreptului de proprietate, întrucât, au argumentat autorii, retribuția este destinată susținerii sarcinilor căsătoriei. Alți autori consideră retribuția drept bun propriu al soțului încadrat în muncă, deoarece retribuția poate fi urmărită pentru datoriile personale ale soțului respectiv, ceea ce exclude ideea că este bun comun, deoarece bunul comun nu poate fi urmărit pentru datoriile personale ale soților decât după urmărirea bunurilor proprii și numai după împărțirea bunului comun. În aceeași ordine de idei, sunt considerate bunuri comune: sumele de bani dobândite în timpul căsătoriei, depuse la Casa de Ajutor Reciproc; sumele de bani primite de unul din soți cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale pentru munca desfășurată în trecut; bursa primită de unul din soți, în străinătate, pe baza unei convenții de colaborare științifică, sumele economisite și depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la altă bancă.