Scriu și șterg, scriu și șterg, cântărind care dintre cele două acțiuni oferă mai mult. Care dintre cele două alegeri are mai mare putere asupra mea. Dintre toate gândurile care nu mai puteau fi șterse, m-am oprit asupra unuia, la a descrie o acțiune în timp ce se desfășoară. De ce era necesar acest lucru? Fiind mai întâi emoție, apoi idee, cuvântul are un corp înainte de a deveni corp de literă…
Ce să facă ceilalți cu trupul tău la sfârșit? Să-l ardă ca pe o foaie de hârtie? Atât de mult ai iubit cărțile! Să-l îngroape, plantând semințele unei vieți viitoare? Dacă toată viața ta ai lucrat pământul, înhumarea poate fi mai aproape de modul în care ai trăit. Te redai lui, hrănindu-l. Câinii și urșii sapă gropi și dorm în ele. La fel se supraviețuiește pe front. Între timp, cât de mult folosești altora? Dar ție însuți?
Una dintre cele mai frumoase forme de curaj este de a spune cine ești, este de a vorbi despre propria persoană. Ai nevoie de curaj ca să descrii o mască? Sau, confundându-te cu masca, e chiar o desfătare să vorbești despre tine? Atât rămâne dintr-un om în chiar timpul vieții sale, o clipă de curaj. Nu ne aparține masca, ea este pentru ceilalți, este despre ceilalți: nu-i treaba mea ce crezi tu despre mine.
Totuși, nu-i luptă mai grea, mai aprigă decât aceea al cărei scop este de a-ți restaura imaginea în lume, de a răsturna, de a corecta, de a hotărî, de a stabili, de a impune modul în care altul să gândească (la) despre tine. Limitele celuilalt te privesc în mod direct, îți sunt adresate, ele reflectă gradul tău de înțelegere, capacitatea unei perspective de ansamblu. Recunoașterea lor este cunoaștere de sine.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
