EDITORIALUL DE VINERI – Marilena VIȘINESCU – Pământ și apă

O șoaptă, dintr-un pumn de zare,/ strânge pământul de sub tine./ Se mai naște, se mai moare,/ te-nțelege și un câine…

 

     Noul An începe cu artificii, prima gură de aer a unei clipe. Începutul e tânăr, zgomotos, sperie spiritele rele, spune tradiția, și astfel, puterea devine tradiție. Cât de speriați suntem, de fapt, de alungăm cu foc umbrele? Mai rămâne să țintim orizontul cu harponul, să ne tragem până la marginea pământului și să îndoim un colț, așa cum facem cu paginile cărților…

     Ce cunoști devine ușor, atât de ușor, că se evaporă la primul fior de certitudine. Îndoiala rămâne să clarifice. Un balans care cântărește lumea, gând cu gând, până la prima piatră aruncată… Noi mai avem până la miezul nopții! Grația timpului, așteptarea. Așteptarea își pune dorințe și uneori pofta-n cui.

     Să trec și de anul ăsta… Dacă ai o astfel de îngândurare, ce alte lucruri și oameni mai ești pregătit să pierzi? Nu-i destul de bun acest moment pentru tine? Ce este în partea cealaltă și nu este încă aici? Forța pe care ți-o dă o pagină goală… Multele pagini goale care urmează, vor fi altfel? Cerneala nu se mai usucă și curge, lungind timpul până la prima ploaie…

     Ploaia cunoaște povestea, cea din care cu toții ne naștem și unde mergem mai departe să curgem, este liniștitor să o asculți, amintind de un vechi drum… Soarele o risipește peste dealuri, zgâriind burțile umbrelelor și ciufulind pălării, ce să mai zic de peruci! A început Noul An, camerele aprinse de dans și licori au culoarea speranței siropoase – când nu știi nimic, vrei totul – abia când știi că nu știi nimic, acest tot se micșorează până la dimensiunea a ceea ce poți recunoaște. Și câți se recunosc?

     Urările de sănătate și de viață bună sunt adesea pomenite la început. Apoi, lucrurile se clarifică – poți avea ori caracter ori o viață bună. Urări de liniște, de pace și de armonie sărbătorite cu foc și groază, insensibil față de viețuitoarele care suferă, fug, se rătăcesc, rămân blocate. Urări de prosperitate, pentru că niciodată nu este de ajuns ceea ce este, pentru că nu știi ce pierzi până nu îți dorești… Urări de dragoste, pentru că pe ea o confundăm cel mai des și o sluțim. Ce mai vrem din ce nu putem oferi? Ce poți oferi fără să măsori cât primești în schimb? Așteptarea este cel mai vechi orizont din lume…

     Ce-ar fi să murim înainte de a renaște? Dacă se poate, fără vechile trucuri: unul împotriva altuia, toți pentru unul și unul pentru toți. Mai puțin eroic. Ce-ar fi să începem ceva mai de demult? Ce-ar fi să fim…

     Cuvântul este mai bine clădit decât vorba. Este partea bună a omului, dincolo de accesele sale de foc și aer. Cuvântul, partea noastră de apă și pământ… Vorbind, îi învățăm pe ceilalți. Scriind, ne educăm, ne îmblânzim, ne limpezim, ne adâncim, ne luminăm, îndreptăm vorbele, unele dintre ele, adevărate spectacole de artificii… O întrebare de peste veacuri – Ce e un nume? Întreb – întrucât numele îl primim de la celălalt, înseamnă că, în timp ce îl purtăm, nu suntem făcuți să fim singuri – sau suntem atât de puternici?

 

Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj  Napoca,  specializarea  Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…