Cele mai bune bomboane de ciocolată le-a mâncat într-o dimineață de martie, pe scaunul de la stomatolog, cu falca umflată. Gestul atipic și sensibil al doamnei doctor, de a mânca împreună bomboane, înainte de a începe drenajul, a vindecat pacienta de spaime vechi și grele.
Trezindu-se într-o dimineață de iunie cu o firavă durere de mână și o poftă sănătoasă de pepene galben, mușca din felia de pepene și apăsa unde doare, iar mușca, iar apăsa, încercând să înțeleagă ce fel de durere este, cu gândul să îi transforme pulsațiile în note muzicale – de unde, la început, simțea doar o jenă, durerea devine un izvor viu, care îi seacă ființa. Și-a regăsit liniștea și ființa la sfârșitul partiturii, după câteva ore, când medicul de gardă i-a fixat mâna cu atele și gips.
În noiembrie, dormind în frig, cu fereastra deschisă, uitată de peste zi, s-a trezit cu umărul blocat. Cum devii aproape ființă în fața doamnei doctor care, fără să te observe, se îndreaptă spre tine cu o injecție după ce doar citise foaia de la urgențe, lansându-se într-o discuție, în amănunt, despre vacanțe, cu doamna asistentă? O întreabă ce face. Medicul izbucnește ca trezită dintr-un somn bun, cu vis frumos, unde cea din fața ei este coșmarul dimineții de luni. Să meargă la farmacie, să-și cumpere, spitalul n-are… Va afla pe propria piele că este fericita beneficiară a unei anestezii în cazul unei intervenții medicale dureroase, pentru care nu este pregătită, n-are cine, că ar presupune comunicare și empatie, iar cum durerea este destul de hotărâtă să renunțe la detalii, nu știe nici ce a cumpărat și nici ce i se injectează. Când pleacă, întrebată fiind, dacă doare, de curioșii în aceeași situație, care-și așteaptă rândul la ușă, răspunde – Nu doare, nu! După câteva zeci de metri, o ajung urletele lor și impresiile din vacanță ale medicului.
Să spargă vasele după ce le-a spălat, să-i alunece din mână, zburând ca într-un număr de circ, și să regrete că le-a spălat, să ia foc bucătăria după ce a zugrăvit-o, și să regrete că a zugrăvit, înseamnă să se bucure că este în viață, dându-și șansa să spargă vasele după ce mănâncă și să dea foc bucătăriei decât să mai gătească.
Ziua de mâine știe mai bine și poate mai mult decât planurile sale! Într-o altă dimineață, este cod alb la urgențe sau arsura de gradul doi – când a vrut să facă mulaj din ceară pentru epilat. Văzând fum negru, a pus mâinile pe genunchi, unde nu simțise că a sărit ceară, (din cauza adrenalinei, din cauză că umbla în pantaloni scurți pe lângă adevărați vulcani), și prinsă între două gânduri, (dacă să acopere vasul în care clocotea ceara sau să deschidă geamul), își duce mâinile la frunte, rămânând cu pielea de pe genunchi în palme.
Supraviețuind acestor evenimente și, în general, propriilor alegeri, eroina noastră s-a angajat ca ajutor de bucătar într-un restaurant japonez, învățând să gătească, iar apoi, pe recuperare medicală, tratând oameni și animale mici.
Luăm de-a gata ziua de mâine. Poate că nu ar trebui, mai putem râde și învăța să trăim!
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
