Este în ființă o lumină străveche, mai mișcătoare decât gândul. Dacă nu te-a orbit deja, pe timp de primejdie călăuzește. Cine ar ajunge prea departe însă, fără un loc al reîntoarcerii?
Primăvara aceasta, juniorul Gri împlinește un an, o nouă viață îl așteaptă la căsuță, este începutul unei existențe în tihnă, mulțumită doamnei doctor Bianca Raluca Baciu. De Sâmbăta lui Lazăr, am plecat cu Gri și fiica doamnei P., la Gorgota. Leu, Mărțișor, Mufi și Gheruța, urmărind cu privirea mașina, se înșirau de-a lungul căsuței, apoi, al grădiniței, oprindu-se statuar, întruchipând reîntoarcerea.
Din cușca de transport, Gri privea noua lume demn, dintre mustăți; drumul se unduia, trăgându-ne înainte. Am găsit cu greu destinația, ajungând de câteva ori în pădure, șoseaua terminându-se brusc, o imagine copilăroasă a sfârșitului de lume. Gri aștepta, cu încredere, continuarea zilei, prezența noastră îi era dragă și familiară, amintea de mângâiere și gustări câștigate prin joc. Să tot fi mers așa până la capătul lumii! Efectele inițiativei doamnei doctor erau vizibile. Oamenii o cunoșteau, iar la auzul numelui, zâmbeau, binevoitori de a îndruma, adăugând câteodată, cu mândrie, – și pisicile noastre tot de doamna doctor au fost sterilizate!
L-am lăsat pe Gri în așteptarea doamnei doctor și ne-am întors.
Înapoi, drumul unor tăceri înalte, unde niciun anotimp nu răzbește și gândul reîntoarcerii, după-amiază, și cu doamna P., care se întreba cum rezistă Grivanul… Acasă, doamna S. aștepta vești, pregătind cu emoție camera pentru Gri. Timpul a trecut mai ușor, ajungând la căsuță, unde Leu a ieșit în întâmpinare mea blând și binevoitor, ca un spirit al umanității, și unde primăvara a împodobit cu flori albe și galbene, cu sunete de viață nouă și miresme de dimineți eterne. Vorba doamnei S., m-aș muta aici!
După câteva ore, ne-am pornit din nou la drum, doamna P., chiar pregătindu-se cu câteva pungi, pentru cules ce se putea găsi, la acel moment, în pădure. Prezența ei a fost o apă vie, m-a bucurat și m-a încurajat, făcându-mă chiar să zâmbesc acestei organizări intimidante și fâșâitoare. În așteptarea lui Gri, am cules urzici și am privit peste dealuri liniștea. Casă lângă casă, una mai impunătoare, alta strâmbă, aproape să cadă, acest amestec de linii avea în comun bunăvoința doamnei doctor care, prin repetatele campanii de sterilizare, civilizase și echilibrase – la Gorgota, viața la țară se aude altfel acum!
L-am regăsit pe Gri treaz, cu mișcări destul de sigure, deși fusese operat în urmă cu numai câteva ore. Indicațiile de îngrijire postorhiectomie au fost clare, fără hrană până mâine dimineață, iar apă, târziu, numai dacă vrea, dar fără acces nelimitat. În rest, căldură, fiindcă pisica nu-și poate încă regla singură temperatura corpului, – și liniște.
Alături de Mufi, Mărțișor, Gheruța și Grifon, (pisica doamnei S.), Gri trecuse cele mai geroase și mai înfricoșătoare nopți de zgomot și fum, deci știa bine secretele biroului în care se afla. Lung de foame, a deschis cușca, potrivind chei numai de el știute, și, ferit de atenția celor doi paznici devotați, s-a dus direct la bolul cu mâncare al Grifonului. Când m-am întors, l-am văzut stând firesc, bucurându-se de o masă bună! A fost ceva neomenesc în modul în care m-am năpustit, scoțându-i grăunțele din gură, controlându-l – mă privea contrariat, cu pupilele încă dilatate, dar cumva obișnuit să fie întrerupt de la mâncare. Doamna S. s-a temut pentru el, și pentru modul impetuos în care am acționat, dar și pentru scurta masă care ar fi putut să-i vină de hac. În urma unei anestezii, refluxul de deglutiție nu funcționează, pisica putându-se îneca sau să inhaleze resturile de mâncare, existând riscul unei pneumonii, deci evitarea hrănirii cu 12-15 ore înaintea anesteziei și după, este vitală. În cameră, Gri se spăla protestând…
Am hotărât să-l lăsăm peste noapte cu Mufi, gândindu-ne că Mărțișor ar fi o prezență prea energică pentru acest moment al recuperării, iar singur, s-ar fi neliniștit mai mult. Surprizele nu se încheiaseră. Se înnopta, timp în care îl supravegheam, ca doi vulturi, asigurându-ne că excursia la bolul cu mâncare nu urma să aibă consecințe nefaste. Apoi, l-am lăsat cu Mufi și trei culcușuri, într-o cameră moale și călduroasă.
Înainte să plecăm, o întreb pe doamna S. dacă este încuiată ușa biroului, în timp ce spune, cu convingere, toropită de oboseală, că da, fără să gândesc, încerc ușa – spre groaza noastră, se deschide! La fereastră, Gri, bucuros de oaspeți, cu un gând: deci nu plecaserăm, să-l lăsăm așa, fără mâncare, ne-am răzgândit! N-ar fi fost doar hrana Grifonului, ușor de îndepărtat pentru o noapte, evitând povestea drobului de sare, ci un adevărat festin. Leșinate de o recunoștință apăsătoare – evitând, a doua oară, împlinirea chemării sălbatice, pentru care rugăciunile lui Gri lucrau – am plecat, în sfârșit! Dimineața, la fereastră, mă întâmpină privirea lui Gri, nerăbdătoare, alergând deja prin pomi și pe după mlădițele de soare.
Au trecut câteva zile de atunci, juniorul este bine, mulțumim, doamna doctor! Mai liniștit, mai liber, își duce viața la căsuță, unde, uneori, vine și tatăl lui – un motan de un cenușiu nobil – căruia luptele pentru teritoriu i-au mai șters suplețea felină, teribilul motan are în mers ceva greu și sălbatic, iar pe corp, încrustate, semnele puterii – ale singurei puteri, cea mai valoroasă pe care să o deții, aceea asupra propriei ființe.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
