Înțelepciunea lumii a fost scrisă și rescrisă, lucru inutil pentru cei care nu citesc, hotărâți să o câștige prin luptă. Când cuvântul ia forma armei, ca orice formă, ea acționează și înăuntru și în afară. Tonalități și nuanțe, valsul gândirii de zi cu zi.
Dacă o întrebare este adresată în mod nepoliticos, repetarea ei pe alt ton sau pe diverse tonalități de către cel de la care se așteaptă un răspuns, se poate să nu constituie o garanție a dialogului, dar este mai responsabilă decât tăcerea. Abia când răspunsul dorit se amână, apare grija pentru întrebare. În ce mod s-ar fi servit de soluție dacă de problemă nu prea se deranjează?
Oamenii educați, cu statut social înalt nu vorbesc despre nemulțumiri, drame, tragedii, tăcerea este prea elegantă pentru a fi și binevoitoare. Se vorbește despre educație, dar un om educat nu lovește un altul căzut la pământ. Se vorbește despre multele cărți citite, dar un gânditor, de ce s-ar lăuda cu cititul? În vremea speranței, ne definim prin contrast, și în acest mod ne identificăm cu celălalt. Ne naștem cu lupta și pentru luptă, unde sperăm să pierdem diferențele dintre noi, deși asemănarea este cea din care izvorăște resentimentul, desprinzându-ne, mai târziu, iar și iar…
În timp ce vorba încă se luptă cu văzduhul, în afară și împrejuru-i, ca un blestem, cuvântul este anevoioasa reîntoarcere la sine, râurile sale dau acceptarea, grația omului. Cel slăbit nu va vorbi mult. Energia corpului uman se poate consuma în atâtea moduri, încât nu poți să nu te gândești dacă, ajuns la capătul ei, cuvântul nu va cântări cât o faptă. Poate că nici nu vrei să te auzi, să-ți auzi vocea frântă.
Ce vrajă este un cuvânt și care este puterea sa? Ne conduc cuvintele rostite sau nu, pe care le crezi? Dincolo de a fi un exercițiu de retorică, tăcerea ar putea fi o pace a minții care nu durează prea mult pentru că mintea se hrănește cu întrebări, nu cu răspunsuri.
Ce-ți spui în timp ce corpul se vindecă? Vezi marginea lumii sau propriile limite? Îi oferi celuilalt compasiunea ta și înțelegerea ta, dar nu și ție… N-ai suferit destul? Sau atât de puțin ai înțeles?
Omul păgubit și neputincios, învins dincolo de orice rațiune, prin toate mijloacele, blestemă. Omul păgubit și neputincios, învins dincolo de orice rațiune, prin toate mijloacele, acceptă. Începutul și sfârșitul se conțin unul pe celălalt.
Învățăm pe parcurs că victoriile nu cântăresc cât pacea lumii, că înfrângerile nu dețin toată cunoașterea, că lupta este o sărbătoare primitivă, o voluptate prin care ființa se așază în forma sa, umană, acceptarea.
Este începutul nostru, început pentru care am uitat eternitatea, acolo unde suntem Unul.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
