Iarna m-a învățat să rezist și să nu renunț, să găsesc drumul fără să-l văd, el este acolo… Tot ea știe ce este trădarea, mirosul de venin, înțepătura a zeci de albine spre care alerg, fiindcă nu mă pot opri din uimirea de a vedea un cal viu, nevătămat în mijlocul roiului! Gerul înțeapă obrajii, ciupește nasul, furnicături baroce aducând aminte de sonate pentru clavecin. Îmi feresc trupul de ger, dar nu și vorba de un gând mai cald, nu-i sfârșitul, ci promisiunea tuturor primăverilor! Bucuria…
M-am născut primăvara. Ce dureroasă ar fi continuarea dacă n-aș recunoaște prietenii… Dragii mei prieteni! Și pe cei neprietenoși – printr-un altfel de limbaj ei arată că le pasă, dragii mei egali. Și indiferenții… Dragii mei indiferenți, fără langoarea voastră singurătatea ar fi doar un vis regal.
Vara, cerul înalt îngroapă speranța. Aici este un sfârșit. Așa cum în fiecare toamnă este o Viață de Apoi.
Să te simți viu, să trăiești viața simțurilor și neobosita trecere a minții prin gămălia sufletului înseamnă să pierzi. Timpul este emoție. Îți amintești năvalnica ardere a zicerii? Trupul acesta ține planetele în dans, o apă cosmică sparge lumini în inima mea, este atât de fragil ceea ce nu poate fi spus…
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
