Cum ajungi să alergi câinii cu mașina? Să arunci cu bâta după ei, în fața copilului tău? Mergi în crâng, rupi un pom. Șlefuiești trunchiul. Montezi pe gard, în interior, un suport, așezi acolo viitoarele arme, astfel încât ele să fie la îndemână, nu știi când se ivește șansa folosirii lor. Când trec prin fața porții tale câinii comunitari – (pe care mama ta îi hrănește și îi vindecă, fiindcă iubește viața și ființele ei și legea în slujba ocrotirii animalelor care depind de om, deci pentru că e nebună, bătrână și nu-ți mai este de folos) – ieși triumfal din casă, cu chipul scăldat de liniștea omului care știe ce are de făcut.
Studiu în creion, Ina Jelea
După trei luni de îngăduință, de benevolență, de promisiuni, strigând să ia câinii în curte, dacă nu vrea să-i găsească morți, ai ucis un cățel mic și un motan – câinelui, chiar fiica ta îi alesese numele – Ricky a devenit steluță, dacă n-a avut grijă pe unde umblă. Nu vorbești în vânt, tu chiar faci ce zici. Îmi dau seama că te-ai fi ratat cu totul dacă ai fi gândit înainte. Recunosc, te credeam, până atunci, un filozof, un poet, unul care se uită la viață și se schimbă el. Dar tu ești mai mult, tu cutezi să acționezi asupra vieții, a lumii și să iei tot ce se poate lua. N-ai fost crud până la capăt, ai omorât animalele într-un loc și le-ai adus apoi unde să poată fi găsite, pe un drum circulat, tocmai când îți sărbătoreai ziua de naștere. Printre invitați, am fost și eu prezentă, și mama ta. Un adevărat regal, patologicul zâmbește cu chipul normalității, studiind, savurând durerea celuilalt. Moartea este ceva sigur, ce trebuie pur și simplu să accepți. Mai ales când ea este o soluție, un mod de a rezolva o situație care te enervează. Și dacă te enervează suficient, adică dacă produce avantaje, scindări ireversibile, ca o dovadă de putere, e bine!
În vechime, că nu ne cunoaștem de ieri, de azi, pe vremea când trăiai mai neinspirat și neostentativ, găseai altfel de soluții. Dar pe atunci umblai sărăcăcios, în slujba vieții, cine știe cât ai suferit neexprimându-te creativ, la adevărata ta valoare! Cât să suporți? Până când să înduri? Un inovator, un inițiator, o ființă chinuită de o inteligență apreciată în școală merită mai mult decât să trăiască lângă minți stătute – oameni fără aspirații înalte – nu aruncă, repară, nu distrug, îngrijesc, nu doar consumă, mai și produc. Adică exact cum ai crescut tu. Acum, rulezi bolidul cu viteza maximă, este o necesitate a mașinii, se strică la viteză mică. Dar mai sunt și alte beneficii, dacă îți iese în cale un animal, sigur îl omori, de ce să-l lași paralizat, chinuindu-se, asta responsabilitate! Viața e ori – ori.
Vulnerabil la acte de dramatism, suspinele îndelungate ale noii tale soții, mamă, la rândul ei, și veșnică domniță la ananghie, victimă a scârbei și a nenorocirii sufletești cauzate de făpturi cu drept la viață, au efect hipnotic. Predici nesfârșite când ți-e noaptea mai dulce și liniștea mai dragă, cu tenacitatea picăturii chinezești. Câtă lavandă să mai planteze! Câte leagăne să mai atârne! Câte pavele să mai aștearnă! Cu ce metodă disperată de arhitectură peisagistică modernă să mai impresioneze, astfel încât să înțeleagă toată făptura că acela este teritoriul ei. Impetuoasă și atoateștiitoare, depinde cât încape de laude și de aplauze mai mult decât de talent, înțelepciune, generozitate și, de ce nu, demnitate; cu o nevoie viscerală de a fi admirată pentru creativitate și personalitate, cum altfel decât strălucitoare, tu ești umbra ei tare. Acolo unde iubirea ar fi fost o piedică, muza a fost avânt, și te-a îmbrâncit iar vrednicia.
Prinzi viteză și suflu nou când vezi câinii, ai ocazia să fii practic și sexy. Crește adrenalina, ești erou, ești bărbat, uha! Dar ești și tată, căci fetița ta stă cu sufletul pitit după un pom, privindu-te cu ochii mari… Rezolvi o problemă a comunității într-un mod civilizat, uman, responsabil, legal, conform educației și inteligenței tale superioare. Mama ta este și ea acolo, te privește îndurerată – cum să-și protejeze nepoata? cum să apere câinii? chiar… pe tine – dar pe ea însăși? Cum să-și protejeze familia de durere? Bravo, domnule! Ai reușit în viață! Vecinii privesc. Ce interesant spectacol! Mai râdem și noi puțin, prea ne-am încruntat cu ale noastre. Când te simt apropiindu-te cu bâtele, câinii fug, au înțeles exact ce poți. Dar gestul rămâne, intenția creează noi posibilități în mintea copilului tău. Ești ca orice bestie, frica este puterea ta. Civilizație? Iubire? O dovedesc ultimele gadgeturi achiziționate, casa nouă, (pozată și admirată de vecinii mai ascunși în fapte nedemne și mai îndrăzneți în tăceri dezonorante decât tine), dar, mai ales, răbdarea, sensibilitatea, grija cu care îi găsești loc fetiței tale în noua ta viață – nu că ar avea vreun drept… Mulțumesc pentru exemplul care ești, fără încuviințarea celorlalți, n-ai fi reușit!
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
