Numele de Mărțișor este mai mult decât puful alb din piept, pe care îl poartă, ca pe o medalie, pe blănița neagră – mica felină și-a pierdut puii, și-a fracturat o lăbuță, dar tânără și magică, precum o nuielușă de alun, nimic nu o împovărează – aduce voie-bună oriunde merge zglobiu, cu privirea sus, gest de încredere, dar și obișnuința de a privi omul în ochi.
L-a crescut pe Gri, unul din puii adoptivi ai Gheruței, și l-a ferit de virusul panleucopeniei cu numai o pernuță de lapte special, colostru… Tot Mărțișor a fost cea care l-a spălat pe Gri de ulei de motor. Până am adus făina și șamponul, Mărțișor găsise de unde să înceapă! Au primit amândoi pastă de cărbune. Altădată, jocurile energice cu Mărțișor, i-au adus lui Gri un abces. Fiindcă Mărțișor se joacă așa cum se luptă gladiatorii!
Dar încrederea motanului în firea omenească se măsoară în pozne care aduc laolaltă oamenii. Așa mi-am cunoscut vecinii… Intuindu-i manierele și plăcerea de a comunica, fiica doamnei P. l-a învățat pe Gri să salute. Mărțișor face tumbe, lăsându-l de fiecare dată să mănânce primul, iar el, primul mormăie și bombăne, premiant la castroane! Din trei dumicați, împodobește pomii cu ture de jos în sus, aleargă, ca o găină, prin toată grădina, când se oprește, miaună o colorată frază muzicală. Orice face, anunță, descrie, denumește, atent la gesturile oamenilor și la privirea lor, cum l-a învățat Mărțișor… Căsuța l-a apărat de ger și zăpadă, i-a fost loc de odihnă și tratament. După ce i-a trecut abcesul, care aproape că îl desfigurase, a făcut otită, apoi laringită, enterocolită, zilele de iarnă nu au trecut fără semne, a cam pățit-o.
În special, de sărbători, speriat de petarde, artificii sau animale mari a rămas între blocuri. Primele două dăți, a avut încredere să se arunce de la primul etaj pe o pătură, întinsă peste brațele mele; a treia oară, când a rămas mai cocoțat, am chemat pompierii, care nu au reușit să-l ajute, dar l-au speriat cât să mai urce un etaj, să-l pot scoate prin fereastra din baie a apartamentului în care locuim. Ciocul de bufniță, solzii desenați, culoarea de Equus africanus asinus și protestele ireverențioase de papagal, fac din Gri o ființă fantastică, însă doamna S. îi spune simplu – Porcul.
Vecinii au fost amabili și binevoitori, sensibilizați de pățania motanului, și următoarea dată, de 1 Martie, când iar a rămas între blocuri, la etajul al cincilea, tânguindu-se, cu un stol de ciori deasupra capului. Iată semn de primăvară! Am reușit, până la urmă, să-l scot pe bufon, care adormise, sfârșit de foame și lupta cu ciorile. Să-l iertăm, să-l educăm! Zic doamnei P., răgușită de cât îl strigase toată ziua, și doamnei S., care era între două gânduri – că e timpul să mergem cu el la cabinet, să fie castrat, și ce motan bun, de casă, ar putea fi el, că pe-afară nu se descurcă!
De odihnă se bucură cei care dorm, care au făcut ce le-a stat în ființă, fără a pretinde mai mult, tihna este o putere, nicidecum amorțire și lipsă de scop. Cine crede în basm și în povești, să se pregătească de probe și de încercări! Ca în basme, oameni și animale se amestecă, totul se întâmplă deodată! Suntem parte a unui întreg care stă pe bolta unei picături de apă…
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
