Simplitatea este o resursă. A te păstra aproape de ritmul naturii. Dar cât de clar se aude el în furnalul unei societăți de consum? Ne continuăm trecutul? Cui răspundem?
Și mai este greșeala, atent însoțită de circumstanță sau circumstanța este chiar natura sa? Un cunoscut exemplu – pe timp de pace, societatea, prin legile sale, condamnă crima – în timp de război, crima este un act în conformitate cu necesitatea situației, eroic. Războinicul fiind cel care protejează și servește, dând dovadă de loialitate și curaj, având rana de trădare și de umilire, cel mai probabil dobândită pe timp de pace. Alt exemplu – folosirea regionalismelor și a arhaismelor în limbajul uzual – pentru un necunoscător, ele sunt greșeli, pentru cunoscători sunt nuanță, îmbogățire a stilului. Greșeala ca element cultural – în unele țări, să desfaci darurile imediat este semn de respect, în timp ce în alte regiuni este considerat un gest lipsit de bună cuviință, lăcomie, impaciență. Adaptare? Integrare? Asimilare? Față de cine alegi să greșești? Sau exemplul medicului care, în fața unui diagnostic grav, jubilează, arătând studenților interesantul, nemaipomenitul caz medical, vreme ce pacientul își trăiește propria groază…
În sine, greșeala nu există, dar vânarea ei poate fi un scop în sine, ceea ce nu înseamnă că ești drept, ci doar speriat. Sau vigilent? Greșeala se raportează la ceva, semnifică relația dintre două sau mai multe elemente, raportul dintre ele, greșeala este atributul alterității. Este dezordinea, neînțelesul, neconcordanța, neașteptatul, partea cea mai vie a unui drum, reglând, prin intensitate, numărul participanților doritori de a arăta cum se face. Adesea, însoțită de miraj, de iluzie, fenomene particulare spațiului și timpului.
Cum te-ai mai lega și dezlega de ale lumii? Greșeala față de divinitate se numește păcat? Dacă păcatul este risipă, omul modern a luat deja drumul pieirii. Un om liber poate greși? Iar dacă totul este mișcare, greșeala este ipostaza metamorfozei? Ca abatere de la normă, greșeala este înstrăinare? O notă cântată greșit este falsă? Și, mai ales, când taci, e greșit să întrebi sau să răspunzi?
Cel care greșește este mai iubit decât cel drept? Cel care nu se teme să greșească este cel care se concentrează pe ceea ce și-a propus? Fără greșeală, cât de important este ce faci? Ea permite, dar este scop? Sabotorul, rebelul, geniul, ei folosesc greșeala ca pe o resursă, în timp ce prostul, nepricepându-i valoarea, o ocolește până se rătăcește de tot.
Ca parte a procesului de învățare, greșeala există în relație cu ceea ce se cunoaște deja. Existența sa este suficientă. Sau, de fapt, nu există greșeală? O numești relaxat soartă, destin, sincronicitate, planul lui Dumnezeu? Iată că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, în cea în care ne este permis să greșim, unde consecința este un vehicul, o promisiune, înseamnă a continua, a merge mai departe. Putem greși, regretând, reparând apoi. Putem greși cerând iertare și iertând. Putem greși simțindu-ne îndatorați, responsabili. Putem greși fiind recunoscători sau cumpărăm un nou joc pe pc?
Greșeala este călătorul îndrăgostit de lume, fragmentând sensul, ca o virgulă, are timp și spațiu, un aranjament care pune în mâinile celorlalți roadele sale. Ca deschizător de drum nu caută modestia, iar cumințenia și acceptarea nu îi sunt de ajutor – când drumul nu este sprint, ci maraton, victoria devine un capriciu, în timp ce parcurgi limitele propriei umanități. Dincolo de somn și de confort, ce te duce până unde nicio pereche de pantofi nu rezistă, unde hainele nu sunt stări de spirit, ci camarazi vechi și tăcuți, unde focul, în expresia sa veșnic tânără, îți vorbește de la capăt de timp să arzi la bine și la rău, să luminezi în sănătate și în boală, să dăruiești în sărăcie și în prea plin?
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
