EDITORIALUL DE VINERI – Marilena VIȘINESCU – Gândurile celorlalți sau Înțelepciunea ca formă a disperării

Ce conțin gândurile noastre? De ce unele ne salvează iar altele ne condamnă? Sus, jos, sus, jos – regăsim în lume ritmul, forma, tipicul propriilor organe.  Suntem atât de legați de lume, atât de bine acordați la ea, încât nu putem exista în afara noastră. Nu este aceasta una dintre provocările umanității?

          Unele gânduri pun în mișcare, altele sunt frână, ancoră? Și cum se coc ele încet, lucrând, până la timpul lor, când viața apare ca o hartă, o țesătură cu legături fine între cele mai îndepărtate și diferite elemente? Unele gânduri tropăie, uneori, le putem conduce, iar ele ne duc mai departe, cele mai multe sunt vehicule, animale de tracțiune, rareori nuferi, rareori copaci, rareori soare.

          Dar viața este dreaptă, o mamă bună, primim ce avem nevoie. Cine consideră altfel, el însuși încalcă dreptul celorlalți; așa, revoltat, însetat de a-și face dreptate sau de a se răzbuna, nu înțelege nici limita sa, nici pe a celuilalt, fiind departe de legile naturii pentru că a uitat-o ori pentru că nu a ascultat vreodată… Unii se roagă pentru curaj, pentru putere, pentru înțelepciune, simțind că nu mai e cale de întors, să amâni, să eviți, să ignori. Alții, ascunzându-se, încă fugind, spun – să n-ai nevoie de curaj, să n-ai nevoie de putere, să n-ai nevoie de înțelepciune, știind parcă ceva, știind de ce fug adică. Ori stând deoparte și observându-le pe fiecare, crezi că acesta este lucrul tău?

          Unde găsești curajul, dacă nu în fricile mari și mici? Frica este o resursă. Mai că era sa zic că este și o recompensă… Unde găsești putere, dacă nu în limitări? Și cum să fii înțelept dacă n-ai simțit disperare? Cel mai adesea, respectul, această distanță, acest spațiu al tău, în care celălalt nu vine peste tine, este câștigat prin forță, teamă, deznădejde, rareori el conține competența unuia și încrederea celuilalt. Scriu despre gândurile celorlalți, care merg până departe, dincolo de locul unde eu n-am mai știut să duc drumul, unde am căzut, unde m-am împiedicat – generoase, limpezi, pline de bunătate – gânduri care nu te ridică, nu te coboară, te fac recunoscător locului și formei în care te găsești, redau credința, acestea sunt cele respectabile. Învățăm să fim curajoși fiind alături, protejându-l pe celălalt, alinându-l, simțind durerea lui ca pe durerea noastră. Propria ființă ne înduioșează mult prea ușor, curajul îl găsim în relația cu celălalt. Așa că cei mai nefericiți oameni trăiesc ferindu-se de pierdere – ești bun, ești prost, își spun. Bunătatea este putere, însă nu tu trebuie să fii cel slab…

           Gândurile mele se întorc mereu în lume, de unde au venit. Cât de veche lumea, atât de tânăr traiul: să accepți oamenii cum sunt ei înseamnă să te schimbi tu, a le înțelege acțiunile înseamnă a-ți asuma partea și, respectându-le alegerile, înțelegi că și ei au făcut ce au putut mai bine cu cât au avut; nu te închipui trimisul indiferenței, dar nici nu te lăsa înlănțuit – creează spațiu – orice viață merită să fie trăită, dar numai aceea în acord cu sine nu este datorie.

 

Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj  Napoca,  specializarea  Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…