Bagajul era greu. Cerul, la fel. Norii își coborau gândurile cele mai negre pe străzile pustii, ploile măturau și deșirau mărgele. Mă opresc și răspund la telefon. Geanta rămâne deschisă, descoperind buclele a două bancnote îndoite, dar banii nu rămân suficient cât să își câștige un loc stabil în rutina mea, așa că sunt peste tot…
Mașinile din intersecție se opresc neregulamentar – o bancnotă zburând – mă întind spre ea – un gând ca un plânset sălbatic din nopți nedormite – banii mei munciți! Se aude altul, unul educat – altcineva avea mai multă nevoie de ei!
Sunt mai multe bancnote de 50 ron și de 100 ron! Nu e furtuna mea, îmi spun. Revin la primul gând, duioșia lui m-a făcut să zâmbesc – banii mei munciți?! Ca și când, repetându-l, l-aș putea apropia, că eu crezusem până atunci că a fost amuzant și plăcut să te intereseze lucrul tău, care muncă?! Deci o parte din mine suferise!
Aveam această revelație în timp ce bancnotele se învârteau vrăjite, în toate direcțiile, anulând reguli de circulație și sens. Pe cine eliberaseră ele? S-au ridicat dincolo de greutatea ploii, în colții vântului. Din hârtie – ar fi fost confetti demult!
Odată, când eram copil, mama scosese din mașina de spălat, cu cleștele de rufe, câteva bancnote de hârtie, le trăgea din apă cu dexteritatea unui magician, spunând că mașina de spălat și face bani, nu doar face toți banii. Destulă vreme am crezut că spălatul rufelor este magic, așteptând și alte surprize! Când spăla mama, noi vorbeam în șoaptă, punându-nu dorințe, doar mașina de spălat duduia și huruia, pregătindu-se de o minune, sau așa credeam, până mi-am uitat cartonașele cu Sailor Moon într-o pereche de blugi… Ca să nu mai spun de expresia spălarea banilor, care îmi atrăsese cu totul atenția, devenind ceva special, dar nu cum îmi închipuiam!
Deci mai văzusem eu bani uzi, dar niciodată zburând. Sus n-au nicio putere, se bucură un gând, gata să reinventeze lumea… Nu am văzut păsări zburând așa! Câtă zbatere în lumină! Ciocuri și aripi lucind tăișuri. Hitchcock. Știind cât de dureros este să te tai în hârtie, îmi părea bine că oamenii erau în mașină, la adăpost, privind vârtejul – eu – pe trotuar – na, uitasem de mine!
Senzația mi-a readus în minte ceva din timpul pandemiei, dintr-un parc, imaginea unui adolescent – el luase dintr-un buzunar o bancnotă de 1 ron pe care o linge, și pe o parte și pe cealaltă, și în sfârșit, terminând ritualul, o pune în alt buzunar decât cel din care o scosese – demn, puternic, cu soarele dimineții la subțiori.
Vântul a lipit banii cu burta de turla aurie a bisericii, de acolo – i-a smuls, lăsându-i uzi și întinși pe spate, pe zidul unui bloc înalt, asemenea unor abțibilduri.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
