Komorebi
O foaie albă are o ființă a sa… Respiră… Lumina… Înflorind pe bolțile cuvântului, apleacă primăveri…
În grădina suspendată, luminile aleg sufletul unui poem. O pasăre strânge în ochiul perlat neclintirea. Templul zborului…
Nu l-au construit zbaterile. Desprinderea, cu desfrunziri subțiri… Umblu înaintea lui, dar mă conține – este înaintea mea, se estompează – strălucește, este soarele unui gând neformat.
Primul cuvânt al florii de portocal…
Nașterea Pionilor
Mai întâi, suntem ființe. Învățăm să fim. Devenim oameni. Apoi, ajungem statistică – ce poate face individul determină poziția lui în clasă, iar ce nu poate face îi condiționează umanitatea.
Omul are nevoie de salturi pentru a se descoperi pe sine. Pentru a pierde gesturile mici, ale celorlalți, construindu-i Superioritatea, hrănind mecanismul lui Mi Se Cuvine – de altfel, o rană lipsită de modestie.
Frica lui inventează luptele pentru pace, bătăliile în numele iubirii, competițiile sportive, concursurile de orice fel, alegerile, stabilind elita.
Învingătorii vânează, și ei, erori și slăbiciuni, împuținându-și ființa – dăruită cu lumini conexe, și nu pentru hămesirea sa pe altarul statutului. Dar zorii promit vederi mai largi decât egoul, bun la a supraviețui altora, departe de sine.
Dorința de a fi Unu a inventat Societatea. Unu, dar nu la fel. Unu, dar nu prin a-l doborî pe celălalt. Unu, prin bucuria de a fi, de a fi alături, de a colabora, de a conlucra – nu împotriva – grație…
Desene de Th. Stoica
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
