Vulnerabilitate
Cuvintele răsună, golindu-se de sens, sensul, oricare ar fi el, nu este mai puternic decât sunetul. Atunci, cuvântul, orice cuvânt, poate fi un fir de pământ, un strop de ploaie, umbra unui copac, răscolind iarba, sau un foșnet, burta unui fâlfâit de aripi. Desenul tăcerii învață răbdarea, ordinea lucrurilor, sunt foc, pământ, apă, aer, apoi, un gând și… Următorul cuvânt devine ferigă, rece care ciupește pielea, simțindu-și caldă inima. Zgomotoasele întrebări au lăcomia răspunsului. Uimirea deslușește șoapte de cântec în urmele pădurii moi. Ne mai permitem această vulnerabilitate, fapta?
Analyze This
Pisica încă se spală, ea se spală înainte de somn și după somn, dar mai ales după ce a mâncat, azi cred că a mâncat soarele de după-amiază… Gargui, pisica bunicilor mei, demult pe lumea cealaltă, mă aștepta pe prispă, într-o cumințenie de soldat, urmărind cum se scurge brânza de zer, mesaj scris în Codul Morse…
Oile se strângeau pe umbra unui nor, voiau să-i semene… Caii, trecând pe drum, de ei îmi era foarte frică, de parcă de extensia în lateral a membrelor trebuia să mă tem! Bunica abia terminase de așezat panglica în păr, îmi făcuse o ținută de anii ’50, numai volane albe și panglici, mama îi pregătea pe frații mici, când îl încălța pe unul, se descălța celălalt… Privirea blândă, a oii care scosese botul prin gard, avea o chemare mai curioasă decât ce se petrecea în culise… E negru sau albastru-cerneală ochiul ei? De ce caii nu au lână? Am deschis poarta și am sărit în spatele berbecului, mirându-mă de instabilitate- din două sprinturi am ajuns de la coarne la coadă, măturând în noroi cu genunchii, cu panglicile, râzând! Sperietura sărmanului berbec, demnă de forța carelor romane, ridicase găinile din cuibar, zăpăcind rațele, înaripând gâștile, dărâmând uneltele bunicului – bunicul – care ne aștepta la biserică demult… Ne plăcea să îl ascultăm cântând împreună cu dascălul.
Desculț, înțepenit între zăbrelele gardului, așa cum și rămăsese odată, încercând să ajungă la zăvor, fratele meu, prizonier pe partea cealaltă, reușise să strecoare și un braț, din care mișca, negociindu-și partea – vreau și eu! E rândul meu acum, da? Hai, dă-te jos! Am ieșit de acolo pământ. Privirea mamei, tot de culoarea pământului, încerca să înțeleagă, să liniștească, să certe și să nu licăre a zâmbet, dar eu înțelesesem deja că sunt simțiri și culori pe care numai unele întâmplări le pot deosebi.
M-a împodobit bunica iar. Sora mea era deja gata, așteptând ca o minune, în timp ce fratele meu, nereușind să fugă cu Circul, se prefăcuse taur și alerga desculț. Am ajuns, până la urmă, la biserică, m-am uitat din nou la dracii goi, de pe zidurile de la intrare, pe care cu greu îi puteai ignora, amenințători și negri, precum foamea din stomac… Ani, mai târziu, văzând primul film cu Robert De Niro, Analyze This, ne-am zis: leit, popa Ionică! Sănătate, părinte!
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
