Acum…
Sfârșitul nu ne aparține, este al celor care continuă. Începutul, și el, dinainte îl trăim puțin după…
Și acum, atâtea mări se despart în mine și ceruri se desfac în munți, acum, să-mi spui sfârșitul, de aproape, de parcă ar fi al meu…
X
Greutatea lumii…
Nu pot decât să sper că nu voi fi uitată câtă vreme sunt încă în viață și că munca mea va fi de folos când eu nu voi mai fi. Cu drag, Omenia…
Sus, sus, în minte, aproape de cer, scârțâiau pantofii lăcuiți, gândul e un balon cu aer cald, sus, din noroi, sus, cât mai sus, când greutatea lumii apasă, sus, dar nu prea sus…
Sus! Sus e căderea.
Și ce mai rămâne din El, dacă noi cădem?
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
