EDITORIALUL DE VINERI – Marilena VIȘINESCU – Dintr-un puzzle

-Să aprind o lumânare! Nu se poate să o țin din ghinion în ghinion – ceva e!

-Aprindeți mai multe! Nu sunteți singura în necaz. În timp ce vorbim cineva se operează pentru a treia oară, altcineva pentru a doua oară…

-Vai de mine! Am crezut că mi se întâmplă numai mie, așa e peste tot?! Deci așa. Ia spuneți-mi, blocul din față are cărămidă pe fațadă?

-Da.

-Sunteți sigură?

-Da.

-Eu chiar nu-mi amintesc! Ați văzut cărămida?

-Da, era la un moment dat să-mi cadă în cap un ghiveci, nu demult…

-Ha,ha,ha,hah! Sunteți serioasă? Ia sunați… Unde sunteți, doamnă? Sunați dumneavoastră la vecina, să o întrebăm dacă se vede cărămida – se vede cărămida!? Ce bine, deci nu ne-au luat-o ei înainte cu anveloparea!

*

-Dacă prind pisica aia… Nenorocita! Toată ziua roade la porumbei! Stă adiba… Gata, e în ei! Știe unde sunt hrăniți, o văd de la fereastră… Ia uite-o! Ia uite-o! Iar se duce la ei!

-Dar credeți că porumbeii sunt bine?

-Cum să fie bine dacă îi mănâncă? Dumitale ți-ar fi bine?

-Pisica aceea este un erou!

-Ce spuneți, domnișoară?!

-Ar trebui să-i mulțumiți pisicii, le curmă suferința.

-Adică… dumneata cu cine ții, că nu înțeleg… Cu pisica?

-E vorba de oameni… Porumbeii sunt păsări sălbatice, mănâncă semințe de leguminoase și grăunțe de cereale, dar nu pâine.

-Așa e, de la pâine te tâmpești!

-Le fermentează în stomac și mor chinuindu-se, sunt mai mulți călcați de mașină… Sigur i-ați văzut pe stradă. În natură, animalul vânează pe cel mai slab.

-Nu m-am gândit așa! Nu știam că nu e voie să le dai pâine?! Dar toată lumea le aruncă pâine, covrigi, chiar sub fereastra mea! Ce să fac? Să-i spun… Cum să-i spun fiecăruia…

-Poate punând un afiș cu informația, nu cu interdicția, și omul alege…

-Mulțumesc! Nu știam că stau de vorbă cu cineva! Voi proceda altfel probabil… Hehe, nu vreau să râdă vecinii de mine sau să-mi pun lumea-n cap. Dar acum știu mai bine. Mulțumesc. Sărut-mâna!

*

-Mama e tristă, ați luat puiul, iar ea acum îl caută, nu trebuia să o sterilizăm, nu trebuia să intervenim…

-Vă reamintesc că am dus la cabinet, pentru sterilizare și vaccinare, o pisică tânără, care se înmulțea de 3 ori pe an, iar pisoii mureau de panleucopenie în subsoluri. Și pe care am lăsat-o în teritoriu.

-Dar acesta a fost singurul pui supraviețuitor, singurul pe care l-a scos din boxe, și acum plânge după el. Celelalte pisici o alungă, a mea o bate, nu-și găsește locul, se mută de la un culcuș la altul…

-După operația de sterilizare, am ținut pisoiul și mama împreună aproape o săptămână, acestea au fost posibilitățile mele. Nu este o soluție să las puiul și mama într-o situație vulnerabilă – pisoiul este nevaccinat, noaptea, sunt și zero grade, nu mai spun de câini… Apoi, se poate să îl alăpteze și până la șase luni sau să îl înțarce la scurt timp. Pisoiul mănâncă hrană solidă. Nici mie nu îmi place situația, însă dacă luați mama din stradă și îi puteți ține împreună până vaccinez pisoiul, îl aduc.

-Nu, nu mai pot, vreau să mă detașez, și pisica mea, pe care am sterilizat-o, vine în casă și îmi umple tot de păr, intră în șifonier. Eu plec, nu mai vreau, nu mai pot… Am și eu planurile mele!

-Este suficient ce puteți face. Am trecut de câteva ori să văd starea lor, am găsit doar cealaltă pisicuță, era bine. Pe mamă nu am văzut-o.

-Pisica a dispărut de două zile, sunt foarte, foarte supărată! Nu trebuia să vă dau pisicile la sterilizat, n-ați adus puiul cu mama.

-Știți că am oprit pisoiul pentru a fi vaccinat, acest lucru înseamnă o perioadă de carantină…

-Tot timpul a fost tristă, probabil a murit… Cred că operația n-a reușit. Nu trebuia să o dau, sufăr mult! Mai multe persoane au observat starea ei, a trăit foarte bine atâția ani… Să nu mai veniți… Doamne ajută!

-Suferința dumneavoastră, oricât de nobilă, este un act egoist. Iubirea nu este părtinitoare, ea cuprinde viața cu tot ce este diferit și neînțeles pe deplin. Vă urez să trăiți cu inima deschisă, cu încredere și curaj, vă veți înșela mai puțin.

*

-Bună ziua! Ce aveți în pulverizator?

-Ce?

-Cu ce substanță ați stropit pisica?

-Nimic… Pisicile astea… Să nu mai vină în scară! Un vecin le-a hrănit aici, în spate, lângă scară, și toată iarna le-a ținut înăuntru. Ne-am umplut de purici!

-Vă aud mai bine dacă vorbiți normal.

-Credeți că sunt agresiv?

-Ce aveți în sticlă acum?

-Apă…

-Apă spuneți… Ați crescut vreodată animale? La țară, poate, cândva?

-Noi avem pisică în casă! Când eram copil, am avut animale mari, așa ne descurcam, și tata, Dumnezeu să-l odihnească, avea o vorbă – pisica stă afară, că are purici!

-Încă mai credeți asta?

-V-am spus că avem pisică în casă.

-Presupun că este deparazitată…

-Bineînțeles! Ăsta, cu pisicile lui, ne-a umplut de purici, este numai vina lui! Soția și copilul meu mic nici nu mai ies din casă! Haideți să vă arăt ce e pe noi! Să nu credeți că vorbesc degeaba… Asta e de la scărpinat, cum intri pe scară, te mănâncă de viu, și ce e și la subsol… Vom face o acțiune împotriva acestui individ, nu rămâne așa!

-Dar ce spuneți dacă pisicile ar fi hrănite doar în anumite locuri din oraș…

-Da… Da!

-Unde Primăria să facă mici locații, cu hrană și adăpost, așa cum poate că mai sunt în pădure pentru animalele sălbatice, oamenii să le pună mâncarea în aceste locuri.

-Da, așa, da, sunt de acord! Chiar cunosc pe cineva la Primărie…

-Ați fi de acord să semnați pentru acest lucru?

-Da, aveți acum?

-Mă întorc mai târziu, acum am venit să deparazitez pisicuțele pe care le-ați alungat, trebuie să le fac rapelul. Voi vedea și dacă sunt în regulă… Am vorbit și cu vecinul dumneavoastră…

-De ce nu a luat-o în casă!

-Pentru că este dreptul animalului să fie liber și în siguranță, și este obligația noastră, a tuturor, să acordăm ajutor, primul ajutor – legal vorbind, nu doar moral.

-Dar, domnișoară, nu în scară, ne-a nenorocit!

-Spuneți că aveți pisică în casă și că ați îngrijit animale… Vecinul dumneavoastră le-a hrănit și a sterilizat mama. Dumneavoastră, dacă ați știut mai bine, de ce nu ați intervenit?

-Cum nu? I-am spus să le scoată din scară, să nu le mai hrănească, aici locuiesc oameni!

-De ce nu l-ați ajutat să le deparaziteze? Dacă într-adevăr despre asta este vorba…

-Păi… Cum adică să-l ajut?! Îl vom acționa în instanță! Aici, domnișoară, ce credeți, pe scara asta sunt numai oameni, nu așa…

*

-Pisicuțele de pe stradă, cele pe care le aduceți la sterilizat, de la Târgoviște, sunt în stare bună…

-Da, sunt oameni care le hrănesc, dar care nu le înțeleg pe deplin nevoile. Unii le aruncă spinări de pui fierte, de la fereastră, dar neexistând un contact uman direct, abia dacă te poți apropia să le deparazitezi, nu mai zic de tratament sau sterilizare. După cum știți, hrana rezolvă pe moment, dar nu creează condițiile unei conviețuiri armonioase.

-Și oamenii înțeleg, vă înțelegeți cu ei?

-Nu există educație a populației privind drepturile și nevoile acestor animale. Autoritățile ar putea da o mână de ajutor în acest sens. Nu suntem singurii locuitori – din fericire. Iar legile locale, care adesea încalcă drepturile animalelor și care, pe termen lung, deservesc chiar interesele de moment, în baza cărora acționează, întrețin această râcă dintre cetățeni.

-Greu cu oamenii. Faceți un lucru bun la Târgoviște, dar greu… Succes!

-Nu este imposibil, doar necesar. Mulțumim, ajutorul dumneavoastră face diferența.

*

-Măi doamnă, credeam că primarul nostru e om deștept! Nu îl bănuiesc eu de prea mari efluvii emoționale, că ar fi vreun iubitor de animale, dar tocmai, nu înțeleg cum de nu a sesizat această nișă… Cum de nu-și dă seama că dacă face și pentru animalele din Târgoviște ceva, are de partea sa votul atâtor iubitori de animale! Că puțini nu sunt…

-Având în vedere numărul de animale abandonate, e nevoie de ceva mai mult, de angajament real, în care să fie implicați și cetățenii. Poate că nu mai incendiezi tomberoane, nu mai faci focul în frunze, în care arunci pocnitori, copil fiind, în vacanță, nu mai strigi de pe balcon, în noapte – nu mai hrăni, bă, animalele, ia-le acasă, unui copil nu-i dai! – dacă mesajul autorităților ar fi să ocrotești, să respecți viața și ceea ce păstrează frumusețea și bucuria ei. Octombrie și noiembrie sunt luni dedicate sterilizării gratuite a câinilor cu aparținător, din Târgoviște. Primarul se ocupă deja de acest lucru.

-Mă surprinde ce spuneți. Primarul! Și mai departe? Câinii înfometați, care au umplut orașul și pe care oamenii îi hrănesc din puținul lor? Ei cui rămân? Vor fi eutanasiați… Îi vor omorî pe banii noștri, asta știu să facă. Eu nu plătesc taxe ca să terorizeze animalele până la exterminare, altul ar trebui să fie sensul…

-Să înfrumusețezi orașul este mai ușor decât să îi redai liniștea, și poate că nici ușor nu este… Florile ascund gunoi aruncat și animale bolnave, se aruncă gunoi pe fereastră, se împrăștie gunoi, unii oameni își fac nevoile în spatele insulelor ecologice. Și mai sunt cei care cred că au de ales între a planta o floare și a hrăni un animal. Cei încântați de cultivarea florilor în grădinița blocului, dar care privesc cu silă spre animalele care le cer ajutorul, îmi amintesc de nobilii care purtau peruci înalte, coafate, dar urât mirositoare, pline de de păduchi, în care aranjau cu fast flori parfumate, nereușind să ascundă și cât se fereau de mirosul lor natural, pe care îl puteau afla rar, după ce se îndârjeau cu evlavie să nu se spele. Frumosul nu ar trebui să excludă binele. De ce să cultivi astfel de alegeri?

-Târgoviștea este un oraș viu, ce a mai rămas din ea… Nu e ca în cartierele astea rezidențiale, care se construiesc acum. Mie îmi place orașul ăsta! Am locuit și în micro 6, un cartier vechi, ai tot ce-ți trebuie în jur, oamenii discută, interacționează, un cartier plin de viață! Și mă uit acum, numai în jurul nostru, aici, pe o rază de 100 de m, sunt abandonate cinci apartamente, apartamente lăsate pur și simplu de izbeliște, ca și cum proprietarul e plecat până la pâine. Mobila veche și grea, pe care o vezi prin geamurile sparte, împrumută treptat culoarea animalelor care putrezesc înăuntru. Aici au trăit și s-au prăpădit bunicii celor care muncesc în străinătate. Iar cei care trăiesc în străinătate, știu ce vor, doamnă! De fiecare dată când i-am întrebat ceva legat de asociația blocului, dintre cei pe care am reușit să-i contactăm, au răspuns nu sau da și au acționat în consecință. Bunicii lor au fost oameni! Știau ce vor, știau să se descurce… Noi?

-Noi! Acum, mă surprindeți dumneavoastră… Nu știu când să fi existat noi! Abilitatea de a te descurca și ideea de unitate funcționează separat. Când libertatea este trăită confuz și pasiv, în afara regulei, a fi liber înseamnă a experimenta excepția, când conexiunea emoțională lipsește, nevoia de control și de competență aduc omul la limita imposturii, la a se descurca. Pare-se, e mereu ceva care încurcă. Vă mai amintiți când ați făcut ultima oară ce trebuie, și nu v-ați simțit neajutorată?

Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj  Napoca,  specializarea  Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…