Într-un colț al orașului, o fetiță a hrănit un pui de pisică. Pe un drum de țară, în aceeași zi, altă fetiță a hrănit un pui de cățel. Ambele animale fuseseră abandonate, ele neavând un comportament sălbatic, ci dimpotrivă, erau obișnuite cu oamenii.
Legea interzice abandonul, la fel cum interzice să hrănești animale pentru care nu-ți asumi responsabilitatea, pentru care nimeni nu-și asumă responsabilitatea. Tot legea spune că, dacă un animal se află în imposibilitatea de a-și procura hrana și cele necesare vieții, ai datoria de a interveni pentru viața sa, altfel – considerându-se cruzime față de animal și pedepsindu-se conform legii – este, de fapt, cruzime față de sine – ce facem și ce nu facem acționează, în primul rând, asupra noastră. Niciunul din cele două animale nu s-ar fi descurcat să vâneze.
Care a fost, în ambele cazuri, îndemnul părinților pentru copii? Nu-i mai da de mâncare, mamă, că dacă nu-i mai dai, pleacă. Iată, ca om, cum se învață de mic, nu să alegi luptele, ci armele. Dacă închizi ochii și te prefaci că nu există, dacă ignori, trece. O rezolvare a viitoarelor probleme din viața de adult. Dar oare nu tot ce vine spre tine, omule, este în favoarea ta? Aceasta este una dintre cele mai frumoase idei ale drumului inițiatic din Harap-Alb. Problema este că nu poți folosi și nu poți lucra cu ceva ce nu primești, ce nu există…
Doi adolescenți au trecut alergând, pe lângă mine, preocupați de un plan numai de ei știut, aruncând în urma lor niște umerașe – cum în basme Muma Pădurii arunca un pieptăn, care pădure se făcea, să-i fie pierdută urma, continuându-și fuga.
Un bărbat de vreo 40 de ani, aflându-se mai în față, auzind plasticul ciobindu-se pe asfalt, se întoarce, așteptând ca ei să se apropie:
-Serios? Le lăsați acolo?
Întrerupându-și tropăiala, băieții privesc uimiți unul la altul.
-Ne întoarcem mai târziu să le luăm! Zise unul.
– Știți ce, e și orașul vostru!
-Ne întoarcem și le luăm mai târziu… Repetă de data asta celălalt băiat.
-Dacă alegeți să mințiți, fiți mai creativi, nu crede nimeni prostiile astea!
Grăbiți, adolescenții și-au văzut de drum, repetând, ca o mantră, în fugă, mai târziu, când ne întoarcem… Bărbatul și-a continuat și el drumul, consolându-se cu faptul că nu-i lăsase să scape ușor, îi plăcuse confruntarea, să le dea un pic de furcă, mai făcuse asta și cu alte ocazii, cu mai mari decât el – data viitoare s-ar feri să creadă că pot face doar ce le vine!
Pot însemna educația, maturizarea și altceva decât inhibiție, dezamăgire și frustrare? Vor învăța acești adolescenți să mintă, să ascundă mai iscusit adevărul, construindu-și, în jurul fricii, inteligența? Sau ceilalți vor dobândi încrederea, înțelepciunea de a nu se mai lăsa strâmbați de frică și, îndreptându-se pe ei înșiși, nu vor mai judeca strâmb?
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
