Un ceas rotund, cu cifre negre, verticale îi împodobea încheietura mâinii stângi. Un ceas minte mai puțin decât o bijuterie. Un ceas este mai ușor înțeles decât o bijuterie. Timpul este o bijuterie. De ce să-și fi refuzat această grație, care este, uneori, minciuna? A ales adevărul, deși el putea fi întruchiparea temerilor sale. Ce urmează să i se spună este real, iar ce este real poate fi rezolvat… Dar poate fi acceptat? Auzind adevărul, respirația i se oprește, plângea fără lacrimi. Își auzea inima bătând, nu este acesta un adevăr mai mare decât cel pe care tocmai îl primise? Adevărul tuturor timpurilor?
Studiu în creion, Ina Jelea
Alergând, materialul hainei își pune la încercare limitele. M-am îngrășat… Nu, am nevoie de o descoperire mai importantă! Zâmbește amar, simțind cele două Americi pe posterior. De pe margine, o mână apucându-i antebrațul și trăgând-o aproape, o scoate din acest lego mental – „Hei…” Regăsește adâncul mării în salutul acesta vechi, de la începutul lumii. Dintre toate momentele, tocmai acum, azi… Își reamintește că nu-i plac întâlnirile prestabilite, urâte, încercănate – utile, de care se apără cu argumente dintre cele mai bizare, își reamintește că punctualitatea i se pare duplicitară pe lângă inevitabilul acestor ciocniri grandioase, împotriva cărora nu ai voie să te revolți, fiind potrivite după un adevăr lăuntric… Dar e mai simplu, prețuiește libertatea propriilor condiții. „Hei…” Șopti în lacrimi, continuând să meargă. La semafor, el se așază în stânga ei, încearcă să se apropie, ea face un pas înainte, apoi în dreapta. „Ești supărată?” Spune studiat, simplificând pentru privirile celor din jur care îl aduc cu un pas în direcția opusă ei. Și ei așteaptă răspuns. „Da”, simplifică și ea. El debitează un adevăr general, al supraviețuirii: „Toate trec… Toate trec…” Dar cuvintele lui moarte o tulbură – se apără de ele printr-o frază fără înțeles și traversează în grabă.
De acasă, îi scrie singurul lucru care are sens: „Mulțumesc pentru azi.” Nu așteaptă răspuns, dar îl primește: „Crezi că te pot ajuta cu ceva? ” „Nu. Dacă așa m-a supărat o veste bună, închipuie-ți ce limitate sunt posibilitățile.” El îi scrie singurul adevăr dintre toate cele care trec „Te îmbrățișez!”
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
