EDITORIALUL DE VINERI – Marilena VIȘINESCU – Despre titluri și onoruri

Flora se aseamănă cu Diana, pisica domnului profesor Ionuț Cristache. Pisicile cu blana în trei culori sunt femele, masculii se nasc rar și au probleme genetice fatale, adesea nu  supraviețuiesc. Trei culori are și Sofica, pe ea și pe Celino i-a găsit mama în vegetația înaltă, întrebându-se dacă ce aude este pisoi sau pasăre. A coborât, atentă pe unde calcă, ghidându-se după țipăt, și a luat-o pe Sofi, apoi, pe Celino. Un vecin a dezlegat și a îngropat trupul mamei lor, pisica fusese spânzurată de tulpina copacului. În săptămânile care au urmat, am hrănit puii cu biberonul, i-am îngrijit, imitând comportamentul felin. La vârstă adultă, sunt mai mult oameni decât pisici.

       Flora vine la căsuță încă din iarnă, am deparazitat-o de la distanță, punându-i tratamentul în hrană, de fiecare dată era foarte precaută, vigilentă. Am văzut-o stând ciudat, neobișnuit pentru o pisică. Sare în trei picioare, pe dreptul din spate ținându-l sus, ca o aripă rănită. Vine spre căsuță. Rana este gravă. Leu și Gri se apropie și ei… În prezența lor, se mai liniștește, vine și Mufi – se așază, pare mai puțin speriată. Dar până să fac vreo mișcare, simte chimia intenției mele și fuge, o urmez, intră printr-o fereastră mică într-un apartament abandonat.

       A doua zi, iau de la cabinetul veterinar, prin bunăvoința doamnei doctor, o cușcă special construită pentru capturarea în siguranță a animalelor mici. Gri o inspectează primul, intră vesel, înaintea lui Leu, și rămâne blocat – miaună într-un anume fel, ca atunci când a rămas între blocuri, când scăpase în ulei de motor sau după o trântă, când i se umflase falca – nu-i de mirare că l-au crescut trei mame, Gheruța și Mărțișor fiind cele care l-au adoptat. Îl las la căsuță, cu Leu. Pregătesc capcana în grădiniță – doamna P. și doamna S. vor să ajute, observă, cu rândul, capcana, eu merg sus. Aud un sunet metalic și un miaun tânguitor! Doamna S. o scoate pe Mărțișor din cușcă și reașază capcana. Când apare, Flora ocolește cușca, merge la căsuță, până ajung eu, fuge, intră în apartament.

       A treia zi, aștept, ca și celelalte dăți, să mănânce, neluându-mi ochii de la ea. Mă cuprinde o liniște și, în liniște, un gând – acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă… Spre uimirea mea, urcă în căsuță, la mansardă! Atât îmi trebuie! Acopăr intrarea, o chem pe doamna S. să mă ajute. Las geaca și rucsacul, m-ar putea împiedica să prind un animal rănit. O văd speriată, îi întind ceva bun, în semn de prietenie, cum spune doamna S.. Nu mănâncă, are prea multă adrenalină! Vrea să scape… Îi telefonez lui D., este pasionat de jocuri video și, ocazional, își testează în natură abilitățile. Mulțumită lui, anul trecut, scosesem din subsol un pisoi, altfel nu aș fi reușit să ajung la serbarea de sfârșit de an a nepoatei mele. D. apare cu hanorac, mănuși, obosit, a lucrat toată noaptea, nu salută, este concentrat, are emoții. Rămân cu el. Pisica este foarte speriată, așa de speriată că împinge pernița care blochează cealaltă ieșire, și eu, hop, într-un gând, că unul aveam, o prind cu ambele mâini. Aproape să-mi scape! Am prins-o – dar și ea pe noi. Iau un taxi, doamna S. chemase unul, bucuroasă pentru pisică, și mă opresc la cabinet.

      După patru injecții administrate prin cușcă – era tot urs – ce să adoarmă… Doamna doctor se întoarce către mine cu o seringă. Nu înțeleg gestul – dar văzând acul, amintirea celor 150 de peniciline pe care le făcusem intramuscular când eram copil – de unde n-aveam stare, am încremenit. Mă aud în ecou întrebând – Și doare? Simt privirea pisicii și suflarea animalelor din cabinet, cele mai multe, cu răni greu de vindecat… Cu ochii la ele, îmi iau gândul de la mine, și întind brațul – Faceți! Doamna doctor zâmbește – Doar dezinfectez…

      Mai târziu, în aceeași zi, D. a primit vaccinul antitetanos și prima parte din schema vaccinului antirabic. Aici, m-a sărit, eu le aveam din august, pătimisem destul în cabinetul veterinar. Ni s-a prescris antibiotic. Având în fața sa, în persoana lui D., un erou care se bandajase singur, și pe Miss Sunshine, uitându-se la urmele celor patru colți din braț, cum străluceau de la eterul aplicat la cabinetul veterinar – pielea sclipea, aurie – medicul s-a simțit responsabil să amintească un lucru de bun simț, dacă tot vrem astfel de aventuri, trebuie să avem mai multă grijă. Auzind povestea pe de-a-ntregul, omul a cedat unei emoții care ivea semnele respectului, spunând că înțelege bine gestul nostru. Cu ocazia aceasta, D. a aflat că s-au mai descoperit câteva clase de antibiotic la care se poate să nu fie alergic, iar căsuța cu pisici a aflat un prieten, medicul care ne-a tratat.

          După recuperare, Flora va fi dată spre adopție. I s-a amputat piciorul și a fost sterilizată, a fost testată pentru FIV și leucemie, este negativ. Sângele pierdut, adrenalina, durerea au dus la scăderea temperaturii corporale, intrând în căsuță, căuta să se încălzească. Acolo, pisicile găsesc fân și lână. Cei doi motani pe care îi prinsesem, unul chiar în capcană, s-au recuperat foarte bine după sterilizare. Mulțumesc Prietenilor de la Căsuță! Doamna doctor Bianca Raluca Baciu se află printre ei și este, așa cum spune medalionul pe care îl poartă, Best cat mom! Cât despre ce au înțeles vecinii mei despre căsuță, îmi amintesc una dintre cele mai frumoase salutări, a unei fetițe – Bună, mama lui Gri!

 

 

Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj  Napoca,  specializarea  Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…