Bunătate… Cuvintele n-ar mai ridica ziduri dacă oamenii ar fi de piatră, și nici statui, dar în cer nu se sapă. Copacul nu și-ar mai lăsa florile, dacă niciun copil nu i-ar zâmbi, căutându-le, apoi, pe coarne de cerb, și nici culorile nu s-ar mai face om, dacă omul n-ar fi lumină.
Butaforie… Viața ca o tartă… Joacă-te cu focul! E mai mare artă decât jocul?
Miezule, cuvântul cade pe marmura tăcerii. Tăcerile, și ele multe, încheagă gesturi. Fără sfârșit și început, prezentul este. Devine sudul lui a fi. Nordul lui a crede. Vestul sălbatic al lui… mai știi Edenul? Pe toate le vom înțelege…
Ce să scrii când nu scrii? Să scrii este să-ți lași sufletul în soare. Doar peste gânduri vine noaptea. Răsar stelele ca iarba… Și nici nu a plouat.
Ce e frumos nu știm… Dacă Dumnezeu este cu mine, cine e împotriva mea? striga cineva în stradă. Mă bucuram, pe asta n-o mai auzisem! Mă bucuram de liniște… Apoi, dă dracu’ și aud dintr-un colț de minte: Dumnezeu! El este pretutindeni… Să-i spun?
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
