– 90, 3, 25…
– Nu, de la zero la zece! Se întoarce fetița, cu rățoiul încă în brațe.
– Ba să vezi… Mișcă Zaia din buze.
– Nu așa e jocul, nu trebuie să vezi unde ascund rățoiul! o întrerupe fetița.
– Hascunde hbine hrățoiul, hcuconiță, hcă-l hvoi hgăsi hîndată! zise Zaia, înclinându-se.
– Nu îl mănânci!
– Hmm, hce hidee hbună!
– Nu îl mănânci, bine?
– Hnu… hl-aș hmânca… hchiar hacum… Hde hce hîl hascunzi?
– Tu de ce îl cauți?
– Hvreau hsă-i hfac hcunoștință hcu hun… hpui hde hsomn…
– Ți-e somn? zise fetița, râzând și înclinând capul.
– Hmmm, hpuțin… Hpreferai hsă-mi hfie hfoame?
Zaia înclină și ea capul.
– Ce poveste e asta?
Râse iar.
– Ce poveste vrem.
– Pititea! Numără până la zece!
– Un pahar cu apă rece, un rățoi pe apă trece!
– Haha!
– Un pahar cu apă rece, mai sunt nouă pân’ la zece!
– Îmi place ca tine!
– Un pahar cu apă rece, ne pitim până să sece!
– Da!
– Încep de la doi, pentru că suntem două! Apoi, adun ultimele două numere și îl aflu pe următorul, ai timp să ascunzi rățoiul, iar număratul va fi distractiv!
– Bine, da!
– 2, 3, hmm… doi plus trei…
– 5!
– Apoi… Trei plus cinci…
– 8!
– Cinci plus opt, zece!
– 13!
– Da, 13… Mulțumesc pentru ajutor! Ce face rățoiul?
– Nu e gata!
– 13… 21… 34… 55… 89… 144…
– Ha, ha, ha, găsește-l, găsește-l, acum!
Când Zaia se apropia de locul în care fusese ascuns rățoiul, fetița striga – foc! Dacă era mai departe – apă! Și gheață! foarte departe… După câteva indicații – gheață, gheață, apă, apă, apă, gheață, apă, foc, Zaia găsește rățoiul și o întreabă pe fetiță:
– Dacă cineva este pe stradă și se află în pericol, ca să fie înțeles de cât mai mulți oameni și ajutat în cel mai scurt timp, ar putea striga Foc?
– Da.
– Este un indiciu mai bun decât Ajutor?
– Da!
Fetița se întoarce spre rățoi. Uitându-se în ochii lui, îl întreabă cu simpatie:
-De ce te-ai lăsat baltă?
Zaia o îmbrățișează.
– Ne vom mai juca de două ori, zâmbea cum nu mai zâmbise demult.
– Și apoi încă de cinci!
Zaia o sărută pe frunte.
– Astăzi, încă de două ori, să fie ca în povești!
O împunse cu fruntea, ca leii.
– Deci trei!
Fetița făcu la fel.
– Da. Apoi, colorăm.
– Da!
– Hmmm, probabil că de aceste două dăți rățoiul va fi foarte, foarte greu de găsit, este din ce în ce mai priceput și mai curajos!
– N-o să-l găsești până diseară!
– De fiecare dată când îl găsesc, e ca și cum aș revedea un prieten drag. Crezi că rățoiul se bucură că îl găsesc? Sau se bucură că îl caut?
– Mmmm se bucură că îl cauți iar când îl găsești e trist, înseamnă că s-a terminat jocul!
– Știi ce nu se termină niciodată? Și nu se schimbă?
– Ce?
– Ești în inima mea mereu! Cu tot cu rățoi! Infinit!
Zaia o împunse iar cu fruntea și o îmbrățișă.
– Ne jucăm? Acum, că s-a mai odihnit și rățoiul?
– Da!
– Un pahar cu apă rece, să vedem ce se petrece…
– Nu trebuie să vezi nimic, ai uitat?
– Să nu mă uit… Am înțeles!
– Da.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
