Naia și Udrică, în bibliotecă. Cei doi sunt un cuplu vechi. Naia actriță, Udrică biolog. Naia intră în bibliotecă, aprinde lumina. Stinge lumina. Iese. Intrǎ din nou în cameră. Aprinde lumina.
Naia: Aici erai!
Udrică: Cred că am adormit…
Naia: Dragă, nu scrii tu o scenetǎ în care sǎ joc eu? O scenetǎ în care sǎ joc cu Pera, Pera este, nu știu dacǎ ți-am zis de Pera …
Urică: Știi cât mă neliniștesc ideile tale, draga mea.
Naia: Știu?
Printre giganți de-o zeamă,
un pește cu o faimă:
orice ar fi, el scapă,
nu se sufocă-n apă…
Sunt Arapaima!
Udrică: Sunt doar un om, Naia…
Naia: Unul care crede cǎ adevǎrul aparține inimii, cǎ respectul se întemeiazǎ pe diferențele dintre oameni. Fii bun!
Udrică: Dar lângă tine, mă încred în iluzie ca în viața însǎși!
Naia: Cine va scrie o scenetă?
Udricǎ: Cineva scrie o scenetă?
Naia: Sǎ-ți scriu o scenetǎ?
Udrică: Mai bine scrie-mi o scenetǎ, Naia!
Naia: Of…
Udricǎ: O fi bine sǎ fac un lucru în care nu cred, Naia?
Naia: Nu crezi în el fiindcǎ nu l-ai fǎcut deja…
Udricǎ: Vrei să spui încă… Și cum știu când este gata?
Naia: Déjà-vu, ești mai sucit decât suceala, Udrică!
Udricǎ: Și totuși, ai timp de rǎsucit. Oamenii iubesc poveștile, așa înțeleg mai ușor Idei, lucru care mǎ descurajeazǎ și mă înfioară, ideea – dacǎ o îmbraci ca pe pǎpuși – nu mai este izbândǎ, ci dǎdǎcealǎ…
Naia: Hai, cǎ o scoatem noi la capǎt! Scriem împreunǎ!
Udricǎ: Fire practicǎ, ai înțeles dupǎ propriul interes. Dar, de dragul tǎu, nu renunț la ideea de a face și ceva perdant.
Naia: Ești de-a dreptul pur și simplu! Scrie de dragul meu, garantez eu pentru cât de fulminant va fi!
Udricǎ: Nu mǎ îndoiesc cǎ tu te distrezi oricum, scrierea însă… Implicǎ un oarecare bun simț.
Naia: Ei, ce zici de asta?
Udrică: Naia, trǎdându-mǎ, trǎdez, deci voi fi trǎdat!
Naia: Pare ceva util.
Udricǎ: …Trezești în mine rațiunea și moartea!
Naia: Ești solemn degeaba. Când e gata?
Udricǎ: Chiar am ceva împotriva ideilor, dacǎ nu te deranjeazǎ! Mǎ mir ce idee o mai fi și asta! Un adevǎrat chin! Am prins viață, e drept sǎ cred asta înainte sǎ mor?
Naia: Iată…
Sufleus, mulțime de toane și scrime,
se-ntreabă-n adâncime:
De ce se teme de-nălțime un maimuțoi cu stime?
Înălțime, se știe, o adâncime
are înălțime, iar în adâncime
este mărunțime…
Udricǎ: Am hotǎrât sǎ-mi trǎiesc pânǎ la capǎt groaza și indignarea.
Naia: Ești tot mai amuzant, of! (după o pauză) Te-am visat…
Udricǎ: Mi-o fi fost bine?
Naia: Ți-o fi fost, îmi scriai o scenetă.
Udrică: Pupișor, cruță-mă!
Naia: Nu cred…
Se ruga pasăre să îi lase puiul,
dar nu era cântare să sature pisoiul!
Se ruga om, deschizând fereastra,
întregul pom își primenea orchestra…
Cum să refuzi, cum să accepți
ritmul acestor înțelepți?
Și cum să crezi că-i bunătate
ce zace în singurătate?
Cum să refuzi, cum să accepți
că ești chiar unul din profeți?
Udrică: (După o pauză) Consecințe. Lucrurile se adreseazǎ unul altuia prin consecințe. Un fel de conversație la care participǎm prin însǎși existența noastrǎ, prin trupurile noastre, cuvintele sunt ultimele rǎmǎșițe, dovada cǎ suntem parte a celuilalt…
Naia: Scrii?
Udrică: Imediat ce poți tăcea ca o zeiță.
Naia: Tac și aștept ofranda! (Udrică scrie. Naia, vultur peste umărul lui….)
Naia: Dar oamenii nu vorbesc așa…
Udrică: Zeii tac!
Naia: (După câteva minute, ca o gaiță) Oamenii chiar nu vorbesc așa, Udrică!
Udrică: Draga mea, nu scriu altceva decât ce faci și ce spui, ce fac și ce spun. Sunt biolog. Scriu ce observ, Naia.
Naia: Incredibil!
Udrică: Poate pentru că oamenii nu vorbesc așa…
Naia: Exact ce am zis!
Udrică: Dar umbrele lor, da… (Naia stinge lumina. Udrică aprinde lumina.) Nu toate umbrele vor să fie oameni. Unele vor să fie orașe, altele să cadă în natură, neavând alte puteri decât cele pe care le-a primit lumina…
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
