Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Art. 203 din Noul Cod Penal/ art. 315, corespondență Cod Penal 1969.
Cât de important este să ne cunoaștem drepturile? Dar obligațiile? Sunt vecini, sunt fiice, fii, cetățeni care nu sunt pregătiți să trăiască în societate, care nu se bagă, dacă nu au ce socoti în avantajul propriu, și care nu se amestecă, pentru că nu-și înțeleg obligațiile și nu au interes pentru a respecta drepturile celorlalți.
Preotul ar sta de vorbă altfel cu oamenii, este, alături de doctor, de educator și de profesor, un îndrumător, un altfel de vindecător. Însă adesea și acesta se dovedește a fi dintre aceia care nu se bagă și nu se amestecă… Dezinteresat de necazul omului, îl expediază către o rugăciune de pe Facebook, că doar din direcția aceea și venise… Ce preot aleargă în sutană, cu pumnul ridicat, după Martorii lui Iehova? Cel care își apără ca un gangster teritoriul. Ce preot face politică în biserică? Nici mirosul de tămâie nu-l văduvește de vreo vorbă, unde slujba arată ca o instrucție militară…
Să faci ce zice popa, nu ce face! Îmi amintesc un îndemn. Dar ce minunăție de găselniță! Chiar tartufism! Este contra naturii – cum să faci ce zice, nu ce face?! Dar nu-i același lucru? Iată ce succes! Întreaga noastră societate îl trăiește intens! Mai ales în familie – tatăl fumând, îi explică fiului că fumatul nu este sănătos. Așa se clădește încrederea! Dar un AI a rezolvat problema, se va rezuma la cuvinte și la Biblie, interesant este că AI învață de la noi, ca și copiii, dar ce-are asta a face? Și mai bine! O înregistrare audio-video ar fi de-a dreptul eficient! Astfel, ne vom concentra pe partea cu vorbele, este evident că la fapte nu toată lumea se pricepe, mai ales pentru că nu sunt importante. Mai mult decât atât, omul simplu, în înțelepciunea sa, nu crede în fapte, ci în miracole…
Dacă un preot nu găsește înțelepciunea de a împăca propriile cuvinte , gânduri și simțiri cu acțiunile sale, nu doar mă îndoiesc de sănătatea mintală a acestuia, dar cum va avea claritatea de a îndruma oamenii în vremea cumpenei, și ce semnificație mai are semnul crucii, dacă nu acela de unificare? Cum facem să trăim împreună? Pentru că singuri nu putem supraviețui ca oameni. Și pentru că, luptându-ne, nu putem cunoaște decât neodihna, indiferent ce pierdem și ce câștigăm.
Dar poate că îți sunt mai apropiate liniștea, confortul, îți este mai dragă tihna, prețuiești o clipă de singurătate, acum, când alegerea este pe măsura înțelepciunii în spirit și a slăbiciunii în trup. Acum, când suntem cei mai înțelepți, avem de învățat de la copii, înainte să credem că ei nu știu și nu înțeleg, și pot crește fără iubire și respect, că pot crește bine, văzându-ne cum facem pe mojicii. Acum, când suntem vulnerabili, avem să învățăm de la animale, înainte să le decidem viața și moartea. Acum, locul bătrânilor noștri este în societate, nu la marginea ei. Poate că primul pas este să ne adresăm cu termenul de seniori, pentru că viața este mai degrabă un sport de performanță, este mai degrabă ceva ce câștigi, decât ceva ce pierzi.
Poate că primul pas este să observăm natura, care ocrotește viața și este blândă cu cei răniți și în suferință. Omul a înțeles greșit, considerând că nu face altceva decât să fie în acord, mai mult, că o imită, când își justifică astfel cruzimea. Numai că în natură nu există beneficiu, există sens… Poate că lucrurile de care avem nevoie trebuie respectate… Fără această minimă înțelegere a importanței lor, cum vom avea responsabilitatea importanței noastre? Și poate că primul pas alături de copilul tău este primul tău pas către tine. Orice gest către el devine gestul lui către tine și către ființele lumii, de mai târziu… Dacă acest gând nu îți oprește respirația, fie și pentru o secundă… Târziu nu este pentru cel care înțelege, pentru cel care crede, numai devreme pentru cei care suferă, care se pierd, care mor pentru ca altcineva să înțeleagă, să creadă…
Pe geamul ușii, de la intrarea în bloc, s-a pus cândva un afiș. A trecut vreme, și ce a rămas sunt urme de aracet și hârtie, învechite de ploi și soare. De afară, arată ca niște zdrențe, mai că-ți vine să ștergi cu sârg urmele sau să pui un afiș… Când intri în scară, felinarul din stradă proiectează urmele pe zidul dinăuntru, ca un diafilm, creând din umbre imaginea unui teatru vechi, visul unei ferestre…
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
