EDITORIALUL DE VINERI – Maria Monica STOICA – Zidul de incintă

Personalități românești: Dimitrie Gusti

 

   O temă mereu actuală, dar tot mai rar întâlnită ca obiect de dezbatere în grila emisiunilor televizate, de largă audiență publică, este nevoia de modele. Falsele modele, „vedetele” de tot felul au invadat ecranul și au umbrit rolul adevăraților mentori, formatori de valori într-o epocă în care nevoia de reconstrucție era imperios necesară, ca și în zilele noastre. Recursul la memorie, raportarea corectă la modele rămân antidotul pentru societatea în derivă și este necesară scoaterea lor dintr-o nemeritată uitare. Ne motivează un aforism enunțat de cunoscutul dramaturg George Bernard Show, laureatul Premiului Nobel pentru literatură în 1925. Celebrul irlandez, critic de artă și polemist politic (printre altele) spunea:„ Idealurile se aseamănă cu stelele. Nu le putem atinge, în schimb ne ajută să ne orientăm„…

  În România epocii interbelice a avut loc o dezvoltare fără precedent a tuturor compartimentelor vieții sociale, grație rolului deținut de personalități care au fost deschizători de drumuri în domenii importante. Tinerii formați la universitățile din Apus s-au întors în țară și au deschis școli care au devenit prestigioase în contextul european, prin activitatea de valorizare a potențialului național a cărui importanță au știut s-o vadă. Una dintre personalitățile proeminente ale României interbelice este Dimitrie Gusti, întemeietorul Școlii de Sociologie la București, astăzi numele lui fiind cunoscut românilor și nu numai, prin toți cei care vizitează Muzeul Satului din București, înființat împreună cu Victor Ion Popa, H.H. Stahl și G. Focșa, colaboratorii săi.

   Dimitrie Gusti a făcut studii de Drept, Filosofie și Sociologie la Iași, apoi la Berlin și Leipzig — în Germania a susținut și teza de doctorat cu tema: Egoism și altruism prin prisma filosofiei și sociologiei. În România a fost profesor universitar la Iași, între 1911 și 1920, unde a predat Istoria filosofiei grecești. Din anul 1920 a venit la Universitatea București, în cadrul Facultății de Litere și Filosofie, la Catedra de Sociologie, Etică și Estetică. Între 1925-1948 a îndrumat cercetarea monografică a satelor românești. A fondat și condus Asociația pentru Știință și Reformă Socială (1919-1921); Institutul Social Român (1921-1939; 1944-1948); Institutul de Științe Sociale al României (1939-1944); Consiliul Național de Cercetare Științifică (1947-1948). În 1939 a obținut legiferarea Serviciului Social care a instituționalizat în premieră universală cercetarea sociologică  îmbinată cu activitatea socială practică și pedagogia socială. În domeniul literaturii științifice a înființat și condus revistele „Arhiva pentru științe și reformă socială” (1919-1943) și „Sociologie românească” (1936-1944). Devenit membru al Academiei Române în anul 1919, deține funcția de Președinte, între 1944-1946. Dimitrie Gusti a fost și Ministru al Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor, între anii 1932-1939: o informație care ar trebui să-i intereseze pe urmași…

   Înființarea Institutului Social Român în 1921 a fost cadrul de afirmare a studiilor sociologice românești și al organizării de conferințe. La Seminarul de Sociologie al Facultății de Litere și Filosofie cooptează studenții, implicându-i în activități de voluntariat și de cercetare științifică. Pe cei mai buni îi ajută cu burse de studii în străinătate, formând un colectiv valoros de specialiști care să îl sprijine în ampla activitate de cercetare a tezaurului național și de promovare a României peste hotare.

   O caracteristică a Școlii gustiene a fost îmbinarea activității teoretice de cercetare cu munca de teren, concretizată în campanii monografice organizate pe tot cuprinsul țării. Munca de teren, de culegere a datelor monografice, s-a îmbinat cu cea de analiză și sistematizare în comunicările științifice, articolele și cărțile publicate. În decurs de 11 ani, au avut loc nouă campanii monografice, pe care este bine să le reamintim: prima s-a organizat la Goicea Mare în Oltenia (Mircea Vulcănescu și G. Vlădescu-Răcoare), în 1925; a II-a, la Rușețu în Muntenia/ Brăila (H. H. Stahl), în 1926; a III-a, la Nereju, în Vrancea (Traian Herseni), în 1927; a IV-a, la Fundu-Moldovei (Constantin Brăiloiu, D. C. Amzăr, E. Bernea, Ion Ionică), în 1928; a V-a, la Drăguș, în Țara Oltului (conducătorul echipei: Traian Herseni, în 1929, 1932 și 1933); a VI-a, la Runcu, în Argeș (Octavian Neamțu, Tudor Vianu), în 1930; a VII-a, la Cornova, județul Orhei (Anton Golopenția), în 1931; a VIII-a, la Șanț (Cornel Irimia), în 1934; a IX-a, la Măguri, Cluj (Traian Herseni și colectivul de cercetare de la Universitatea Cluj), în 1935-1936. Societatea românească a avut mult de câștigat într-o perioadă în care a primat interesul pentru cultură și răspândirea cărții la sate, prin înființarea primelor biblioteci în mediul rural. Scopul campaniei era cunoașterea etnografică a zonei și stimularea interesului pentru carte al sătenilor, dar și asigurarea calității vieții.

   Despre activitatea vastă a Școlii de Sociologie au scris în epocă: Mircea Vulcănescu: „Școala Sociologică a lui Dimitrie Gusti”; Henry Stahl: „Nerej, un village d’une region archaique”, în trei volume, 1939; Ion I. Ionică: „Dealul Mohului. Ceremonia agrară a cununii în Țara Oltului”; Xenia C. Costofan: „Cercetare monografică a familiei”, în 1945.

   Crearea Institutului Social Român, cu o secție de Sociologie, a fost un succes al școlii lui Dimitrie Gusti. În cadrul Seminarului de Sociologie, Etică și Politică  s-a pus mai presus de orice personalitatea umană, cu o concepție etică a politicii, pentru a veni în ajutorul satului românesc în toate modurile posibile. Altă valoroasă inițiativă a Școlii lui Dimitrie Gusti este înființarea de biblioteci sătești: biblioteca din Goicea Mare, județul Dolj, în 1925, cu un fond inițial de 100 de cărți donate de Institutul Social; biblioteca Nereju, județul Vrancea, dotată în 1926 cu 204 de volume; biblioteca din Rușețu, județul Brăila, care va ajunge la 1.450 de volume, cumulând cărțile din dotarea celor două școli existente, cărțile donate de Seminarul de Sociologie și cele ale Băncii Populare; biblioteca Fundu-Moldovei, din Bucovina, înființată în 1928, înzestrată cu 553 volume. La sfârșitul anului 1930 ajungea la 800 de volume, interesul pentru carte crescând cu timpul; biblioteca Drăguș din Făgăraș, înființată în 1929, cu 556 de cărți, a ajuns la 900 de volume, repartizate după clasa socială și tematică. Poporenii, țăranii, împrumutau cărți de istorie, geografie, povestiri morale. Pentru intelectuali s-au asigurat cărți științifice și pedagogice. Biblioteca din Runcu va adăuga celor 224 de cărți din dotarea școlii și a bisericii încă 503 volume, iar biblioteca Cornova din județul Orhei va primi 701 volume.

   Rolul campaniilor monografice inițiate de Dimitrie Gusti este inestimabil. Se fac eforturi pentru ridicarea nivelului de trai al localnicilor; se aduc aici cărți, dar și echipe de medici, specialiști în economie, agricultură. Cercetătorii stau aproape de săteni, le cunosc problemele de zi cu zi, îi ajută. Nu doar munca de cercetare, ci și strădania de a asigura progresul social în mediul rural a fost un succes al campaniilor monografice gustiene. Li s-a alăturat presa timpului: ziarele „Adevărul”, „Universul”, „Cuvântul”, „Dimineața”, „Curentul”, ca și revistele „Boabe de grâu”, „Societatea de mâine” (Cluj) etc.

   Prin multitudinea acțiunilor sale reformatoare, Școala de Sociologie a lui Dimitrie Gusti a avut un rol determinant în evoluția societății românești interbelice. Cine vizitează Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, inevitabil se va gândi că instituția de astăzi este rezultatul unei munci admirabile de emancipare națională, depusă de mentor și de discipolii care i-au stat alături. Mâine, când se sărbătorește Noaptea Muzeelor la Sate…

Maria Monica STOICA este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Bucureşti, autor de lucrări din domeniul criticii și istoriei literare, de volume de poezie, proză, teatru, literatură pentru copii și membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni…