Tradiții și obiceiuri (V) – Plugușorul
A început numărătoarea inversă… ne mai despart câteva zeci de ore până la trecerea pragului dintre ani care trasează linia de demarcație dintre 2023 și 2024. Anul pe care îl încheiem a fost unul de grele încercări pe plan internațional, marcat de cele două războaie, din Ucraina și din Orientul Mijlociu, care au generat numeroase temeri. Nu știm ce schimbări în structura geopolitică a lumii va aduce anul 2024; știm doar că cetățenii planetei își doresc cu ardoare ca Noul An să aducă „pace pe pământ și între oameni bunăvoire”, așa cum s-a cântat săptămâna aceasta în Troparul Nașterii Domnului, ca semn al biruinței binelui asupra răului. Mult dorita pace ar fi un corolar al acțiunilor întreprinse de liderii acestei lumi în favoarea supraviețuirii civilizației umane, cu toate cuceririle epocii moderne care îndeamnă la toleranță și înțelegere între popoare: așa gândește omul obișnuit, iubitor de viață și de semeni, indiferent de naționalitate sau de apartenența religioasă.
Deși Crăciunul a fost sărbătorit cu entuziasm pe rețelele de socializare, amestecând într-un impresionat malaxor al cuvintelor toate urările de bine, sănătate, pace, iubire și armonie, bucurie, fericire, împliniri, realizări „mărețe” (sic!), nu știu câți dintre internauți vor fi trăit cu adevărat sentimentul de fericire inclus în urarea tradițională. Am citit zilele acestea cele mai frumoase urări de sărbători, într-o sarabandă a gândurilor pozitive, întrebându-mă cât de „fericit” va fi fost Crăciunul din acest an pentru mulți dintre românii din țară și din străinătate…
Au fost însă și texte care m-au emoționat profund: sunt cele care, descriind obiceiurile de altădată, au răscolit dorul după anii edenici ai copilăriei. Ele m-au transportat cu gândul și cu sufletul într-o lume statornicită pe rosturi temeinice, în care lucrurile și întâmplările aveau semnificații adânci pentru generația părinților și bunicilor noștri, dar și a copiilor de odinioară, deveniți astăzi adulți responsabili, cu grija de a-și educa copiii și nepoții în spiritul valorilor morale și intelectuale cunoscute de ei. Dincolo de nostalgia inerentă după vârsta de aur a copilăriei, asemenea amintiri reprezintă armătura de siguranță a omului care încă nu și-a pierdut credința și speranța, încrederea în frumusețea înfăptuirilor omenești. Reînviind spiritul a ceea ce am cunoscut bun și frumos, cu speranța că valorile pe care le cultivăm nu se vor pierde, asemenea texte ne transmit încă sentimentul că lumea noastră minunată va dăinui, cât mai există încă oameni care să facă justa legătură dintre trecut și prezent, oferind soluții bune pentru depășirea situațiilor de criză. În România, cu toate dramele prin care trec cetățenii ei, este cu atât mai necesară o reașezare a lucrurilor pe făgașul normal care să dea sens vieții în acest spațiu, binecuvântat cu frumusețea oamenilor și a locurilor. Vă propun pentru ultimul editorial de vineri din acest an o variantă a „Plugușorului”, adaptată la realitatea românească actuală. Textul aparține unui distins jurnalist piteștean care, octogenar fiind, nu a abdicat de la nobila misiune de educare a publicului, folosind ca armă de luptă cuvântul. Am preluat poezia de pe pagina de Facebook a domniei sale, având încredințarea că este cea mai potrivită formă de „colind” pentru vremurile pe care le trăiesc românii acum. Lectură plăcută, dragi prieteni ai „Gazetei Dâmboviței”!
PRIMIŢI CU PLUGUŞORUL ?
Aho, aho, copii şi fraţi
De la Dunăre-n Carpaţi,
Din oraşe, de la sate,
Şi din ţări îndepărtate
Unde dorul vă apasă
De cei dragi rămaşi acasă
De părinţi şi de copii,
De cei morţi şi de cei vii,
De căsuţa cu pridvor
Şi de tot ce-nseamnă dor,
Lângă noi v-alăturaţi
Pluguşorul s-ascultaţi,
Pluguşor ca altădată,
Când era bunica fată,
Cu dragi cete de flăcăi,
Sunete din zurgălăi
Şi cu bice de mătase
Împletite-n cinci şi-n şase,
An de an având izvorul
De când cultivam ogorul
„Să-ncolțască, să răsară
Grâu frumos de primăvară”!
Fost-au mulţi tentaţi să spună
Grosolana lor minciună,
Că noi stăm aici în gazdă
Şi-alţii-au tras întâia brazdă.
Dar noi ştim din gură-n gură
C-am tras prima arătură
Din hotare în hotare
Cât e România Mare!
Altfel unde am fi stat?
Cine ne-ar fi adoptat
Când străinului nu-i pasă
Dacă ai ori nu ai casă,
Dacă ai ori nu parale
Pentru-o oală cu sarmale.
Te-mprumută, dar se ştie:
La un leu, îţi ia o mie!
Ne spunea odinioară
Cel mai drag Poet din ţară:
„Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!”
Duşmănitu-ne-au duşmanii
Năvălind ca bolovanii
Peste Glia noastră sfântă,
Să jucăm cum ni se cântă.
Hunii, goţii, ostrogoţii
S-au dus în pustiu cu toţii!
Ceardaşul şi cazaciocul
Ne-aprinsese-n suflet focul,
Foc nestins şi astăzi când,
Încă ne trezim oftând
C-a fost harta Ţării alta
Dar s-a destrămat la Yalta!
Celor care-n optzeci’nouă
Doritori de-o viaţă nouă
Au plătit cu jertfa lor
Idealul tuturor,
Fie-le de-a pururi plină
Amintirea de lumină!
Le purtăm recunoştinţă
Pentru marea biruinţă
Dar… în loc de dictatură
Azi e intrigă şi ură,
Bătălii care se duc
Între cei ce ne conduc
„Pentru Ţară şi popor”
Să le fie bine lor!
Iar de-atâta libertate
Avem, azi, avem de toate:
Traficanţi, tâlhari şi hoţi,
Interlopi şi mafioţi,
Avem şi miliardari
Proveniţi din bani murdari.
Sacul ţării, plin odată,
E mai gol ca nicidată.
L-au golit pensionarii
Chefuind cu lăutarii ?
L-a pus Moş Crăciun în saci
Să-l dea la copii săraci?
Azi suntem datori cu toţii
Mâine vor plăti nepoţii!
Auzit-aţi voi ceva?
Vom fi iar ce-am fost cândva:
Florile Unite-n Glastră
Vor surâde la fereastră
După „pohta ce-a pohtit”
Mihai Vodă cel Vestit.
Pace pe pământ să fie
Şi-ntre noi doar armonie.
Vulpile să stea la sfadă
Cu găinile-n ogradă,
Şoarecele fără frică
Să zâmbească la pisică.
Iară lupii prin zăvoi
Vor fi paznici pentru oi.
***
Cu credinţă-n Dumnezeu
Şi prin muncă, nu e greu,
Fiindcă munca, ştim cu toţii
E izvorul sănătăţii.
Mult noroc şi-n toate spor
Vă urează,
Gh. Mohor
Sperând că se vor mai găsi destui lucrători ai pământului în România, adaug, în completarea optimistă a „Plugușorului” scris de publicistul Gheorghe Mohor: „Vreme bună, de arat,/ Semănat și recoltat/ Să pună gazda pe masă/ Roadă bună, de acasă! „. La mulți ani, cu sănătate, să fie pace în țară și în lume! An Nou cu bucurie, tuturor!
Maria Monica STOICA este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Bucureşti, autor de lucrări din domeniul criticii și istoriei literare, de volume de poezie, proză, teatru, literatură pentru copii și membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni…
Facebook
WhatsApp
TikTok
