EDITORIALUL DE VINERI – Maria Monica STOICA – Zidul de incintă

   Un zid gros și înalt, alcătuit din blocuri de piatră sau calcar legate între ele cu mortar sau ciment, prevăzut cu cu o poartă masivă de intrare sau un portic din lemn sculptat, având turn/ turnuri de observație, era ridicat odinioară cu scopul de a apăra o cetate, un oraș, o mănăstire… Cetatea cu rol strategic militar a adăugat șanțul exterior și podul, ridicat la lăsarea serii ori închis — un concept arhitectural întâlnit și la noi. Cetatea Neamțului, cunoscută din opera „Amintiri din copilărie” a humuleșteanului Ion Creangă și mai ales din „Sobieski și românii” a lui Costache Negruzzi, ne oferă imaginea unei asemenea construcții strategice.

   Cetatea a devenit faimoasă prin nuvela care evocă rezistența eroică a plăieșilor moldoveni în fața asalturilor armatei poloneze conduse de regele Jan Sobieski „pe la sfârșitul lui septembrie 1686″. Ea ne introduce în atmosfera unui timp în care legenda se împletește cu realitatea, convingând că menirea literaturii este să salveze de la uitare timpul.

   Sintagma „zidul de incintă” din titlul generic este o metaforă pe care mi-a inspirat-o arheologul Cătălin Pavel, invitat anul trecut la emisiunea Danielei Zeca Buzura: „Prețuirea unei nișe de oameni curioși și educați, obișnuiți cu cultura – oameni din librării, aflați în biblioteci, la Ateneu, teatru, muzeu etc. – nu este o întâmplare. Ei sunt zidul nostru de incintă, ei sunt fortificațiile noastre”. („Mic dejun cu un campion„, dec. 2022). Nevoia unui „zid de apărare” a faptului cultural în fața asalturilor timpului care „nu mai are răbdare cu oamenii” motivează titlul ales.

   Fiindcă este încă vacanță, iar sezonul excursiilor prin țară nu s-a încheiat, vă propun pentru astăzi un popas la Mănăstirea Muntele Rece din județul Cluj: un loc izolat, cu drum de acces destul de dificil, dar nu imposibil de realizat. În punctul acesta înalt, străjuit de muntele care pare a adăuga coama-i  împădurită acoperișului mănăstirii, s-a ridicat prin anii ’90 o biserică și s-au construit clădirile care fac parte din complexul mănăstiresc. Biserica are hramul „Înălțarea Domnului„, când se sărbătorește Ziua Eroilor: „Mănăstirea s-a ivit din prinosul de recunoștință, de cinstire a memoriei celor care s-au jertfit pentru eliberarea Transilvaniei în toamna anului 1944 — bătălia cu trupele germano-maghiare pe culmile dintre Someșul Rece și Valea Ierii. Aici, în apropierea cătunului Bordești din hotarul satului Muntele Rece, au căzut câteva zeci de ostași dintr-un batalion al Vânătorilor de Munte, dintre care 26 identificați și înhumați după confruntări”. După terminarea războiului, aici au venit an de an apropiații și localnicii, iar locul l-au numit La Eroi. Informațiile de pe pagina de prezentare a mănăstirii sunt completate de Protopopiatul Turda, reconstituind istoricul Mănăstirii care s-a ridicat pe terenul donat de localnici din Muntele Rece și din Valea Ierii. Este al doilea lăcaș monahal de pe Valea Someșului Rece, după cel întemeiat la o dată necunoscută, la hotarul satului Răcătău, pe viitoarea vatră a Cătunului Talienilor (azi Someșul Rece, comuna Gilău). Oficiosul „Renașterea” al Episcopiei scria în numărul 45 din 1935 că „memoria colectivă păstra amintirea unei mănăstiri cu o viață religioasă puternică, așa se explică numărul mare al pelerinilor” prezenți aici la marile praznice.

   Mănăstirea Muntele Rece a avut nevoie de mulți ani pentru a se reînălța, devenind un important loc de pelerinaj. În data de 14 iulie 1994 sătenii din Muntele Rece solicită Arhiepiscopiei Vadului, Clujului și Feleacului construcția unei biserici în vecinătatea Cimitirului Eroilor, iar la 18 mai 1995 preotul Ovidiu Sabău cere înființarea unei mănăstiri în locul numit „La Eroi”. Cererea, aprobată de Arhiepiscopie,  este susținută de Sfântul Sinod la data de 25-25 octombrie 1995 și se decide înființarea unei mănăstiri de călugări. Biserica, cu piatra de temelie așezată, fusese deja sfințită la data de 18 mai 1995 de către I.P.S. Bartolomeu Anania care a săvârșit aici prima slujbă de pomenire a Eroilor Neamului.

   În anul 1996 autoritățile au decis reamenajarea Cimitirului Eroilor, inclus în perimetrul mănăstirii Muntele Rece. În timpul lucrărilor au mai fost descoperiți nouă eroi necunoscuți care s-au adăugat celor 26 de ostași identificați. Crucile lor albe, vegheate de muntele împădurit, dau mărturie despre Vânătorii de Munte căzuți în lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord în toamna anului 1944.

    Pe lângă biserică și Altarul de Vară, în Casa Monahală, construcție cu trei nivele,  alcătuită din chilii, cameră de oaspeți, bibliotecă, bucătărie, trapeză și magazii, s-a mai adăugat un Paraclis și s-a amenajat Muzeul de Istorie. Ca și la Mănăstirea Dealu, muzeul atestă cultura și civilizația locurilor, probând cu documente evenimentele care le-au marcat istoria.

   Înconjurată de un zid gros din piatră, mănăstirea adăpostește astăzi Cimitirul Eroilor: trei rânduri de cruci albe, cu vedere spre șosea, primul fiind despărțit la mijloc de o Troiță. În fiecare an, de Înălțarea Domnului, se ține slujba de pomenire a Eroilor care își dorm aici somnul de veci. Fac de gardă elevii de la școlile din Măgura Răcătăului și Muntele Rece, purtând în mână flori. Ceremonialul se încheie cu defilarea Gărzii de Onoare alcătuită astăzi din militari ai Regimentului de Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” și Batalionul 7 de Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Dancu”. Tot ei, militarii și elevii, se ocupă în timpul anului de îngrijirea mormintelor.

    Locul de popas de la Muntele Rece ne duce și mai adânc în istorie, la momentul Revoluției de la 1848. Încă de la intrarea în curtea mănăstirii putem studia alt monument, pe frontispiciul căruia stă scris: „Noi, Muntenii Reci, noi până acum am străjuit cum se cade… noi până la un picur de sânge nu ne dăm!” (fragment din „Scrisoarea moților din Muntele Rece către Avram Iancu în 1849„). În interiorul monumentului acoperit cu șindrilă și având în ambele părți o cruce mică de lemn, se află o nișă pe al cărei perete sunt montate un medalion cu figura în relief a lui Avram Iancu și o efigie, inscriptionată în limba latină: „STOILLUS PREFECTURAE AURARIAE GEMINAE”. Sub ele stă semnătura olografă a revoluționarului pașoptist, avocat, prefect al Legiunii Auraria Gemina.

   Moții, locuitori în mod tradițional de pe Valea Arieșului, începând cu orașul Câmpeni, comuna Bistra și Vidra de Sus (astăzi Avram Iancu), au împrumutat numele lor și locuitorilor de pe Valea Crișului Alb, din Țara Zarandului, denumirea fiind întâlnită în județele Alba, Hunedoara, Arad, Bihor și Cluj. Despre moți Ioan Slavici, în lucrarea „Ardelenii” spunea: „Aceștia sunt oameni și trupește și sufletește mai colțuroși și mai vârtoși. Fie scurt, fie înalt, moțul e voinic și îndesat, calcă rar și apăsat și are ceva din firea ursului. Om cu deosebire de potolit, moțul vorbește puțin, e foarte răbdător, se avântă anevoie, dar e neînduplecat după ce a luat o hotărâre. Moții sunt cea mai nobilă parte a poporului român”.

   La Muntele Rece, moții au redeșteptat spiritul nobil al neamului lor înălțând o mănăstire în memoria lui Avram Iancu și a Vânătorilor de Munte căzuți în lupta pentru eliberarea Transilvaniei. În monumentul lui Avram Iancu, sub inscripția-efigie, am aflat, ca și la Costești/ Vâlcea, o mică cișmea pe al cărei platou îngust sunt așezate, de-a stânga și de-a dreapta, două ulcele de lut, puse la dispoziția călătorilor însetați. Apa din cișmea este ofranda pentru sufletul Eroilor și al „Crăișoruluil munților”, a căror memorie o țin vie oamenii dârji ai muntelui împădurit.

 

Maria Monica STOICA este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Bucureşti, autor de lucrări din domeniul criticii și istoriei literare, de volume de poezie, proză, teatru, literatură pentru copii și membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni…