EDITORIALUL DE VINERI – Maria Monica STOICA – Zidul de incintă

Personalități românești (III) – Iuliu Maniu, demnitate și viziune 

     

   Memoria este piatra de temelie și de dăinuire fără de care riscăm să devenim o țară de înlocuitori și nu de locuitori — atrăgea atenția Monica Lovinescu, în volumul al VI-lea de Unde scurte/ Insula Șerpilor, publicat în anul 1996. Un apel la memorie valabil și astăzi. Deși în anul 2006 a avut loc procesul de condamnare a comunismului, raportul întocmit „a pus pe un taler al balanței adevărul și pe celălalt – interesul”, după cum s-a comentat la vremea respectivă. Doar serialul Memorialul durerii al Luciei Hossu-Longin continuă tenace șirul evocărilor, într-o serie care parcă nu are sfârșit, a victimelor lagărelor și închisorilor comuniste, ale mișcării de rezistență națională organizată de partizani în munți, precum și numărul de victime colaterale, condamnate fără drept de apel pentru „atitudine dușmănoasă/ complot la adresa statului român”. Se adaugă memoriile foștilor deținuți politici care au avut șansa supraviețuirii Gulagului comunist, asumându-și responsabilitatea spunerii adevărului. Grevează încă asupra memoriei colective culpa de insuficientă cunoaștere – și recunoaștere – a rolului avut de personalitățile politice în realizarea unor deziderate istorice majore, ai căror artizani au fost. Instaurarea comunismului în România, se știe, a început cu epurarea elitei politice românești care a contribuit la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

   Anul 2023, când s-au împlinit 150 ani de la naștere și 70 ani de la deces, a fost declarat de către Parlamentul României Anul Iuliu Maniu, o formă de omagiere postumă a unei personalități politice importante din prima jumătate a secolului trecut. În zi de Sărbătoare Națională, se cuvine să dedicăm articolul nostru acestui artizan al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 care, alături de alți români vizionari, au făcut posibilă o clipă astrală din istoria națională, transformând în realitate un deziderat scump al românilor.

   Născut la data de 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin din județul Sălaj, Iuliu Maniu a fost educat în spiritul demnității, al dragostei de nație și al credinței  creștine. După absolvirea școlii primare din Blaj, a liceului reformat din Zalău, urmează studiile Facultății de Drept din Cluj, studii pe care le continuă la Budapesta și Viena, unde obține titlul de doctor în Drept în 1896. Revenit la Blaj, devine avocat și profesor de Drept Civil. Activitatea politică pe care și-a început-o în cadrul Partidului Național Român din Transilvania a avut drept țel unirea românilor. Ales în 1906 ca deputat în Parlamentul de la Budapesta, Iuliu Maniu a susținut cauza românilor transilvăneni, iar mai târziu s-a numărat printre organizatorii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. 

   În timpul Primului Război Mondial Iuliu Maniu este trimis de către armata austro-ungară pe frontul italian (1915-1918). Revine de pe front de câteva ori în Transilvania, pentru a discuta cu membrii Partidului Național Român despre acțiunile ce vizau eliberarea Transilvaniei de sub asuprirea maghiară. În contextul înfrângerii Puterilor Centrale și, în special, a Austro-Ungariei, pe fondul derutei instalate, dezertează de pe front și merge la Arad unde se afla conducerea Partidului Național Român. Primește de la aceasta misiunea de a se ocupa de interesele  externe și militare ale Transilvaniei. Pleacă la Viena, unde asigură organizarea militarilor români din armata austro-ungară. Pe fondul anarhiei care pusese stăpânire pe Viena și la rugămințile ministrului de război austriac, Iuliu Maniu, împreună cu soldații români, restabilesc ordinea în Viena. În tot acest timp liderii politici români din Ardeal se organizau, în contextul prăbușirii Imperiului. La 31 octombrie ia naștere Consiliul Național Român format din 12 politicieni ardeleni, care are drept scop eliberarea Transilvaniei și unirea cu România. În noiembrie 1918, în urma unei întrevederi la Arad, reprezentanții Consiliului Național Român solicită trimisului guvernului maghiar Oskar Jaszi să-i recunoască administrarea Transilvaniei. Jaszi dorea ca Transilvania să fie organizată pe principiul cantoanelor elvețiene, în cadrul Ungariei. Reprezentanții CNR tind să accepte propunerea  guvernului maghiar, pe care Iuliu Maniu o respinge, susținând că românii vor ruperea totală de Ungaria. În aceste condiții, Consiliul Național Român hotărăște convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia care să decidă viitorul românilor din Transilvania. Printre cei 1228 de delegați prezenți la Adunarea de la Alba Iulia se află și Iuliu Maniu. Președintele Partidului Național Român, Gheorghe Pop de Băsești, va prezida Adunarea, iar Vasile Goldiș va citi Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România. După ce membrii Adunării votează rezoluția, aceștia aleg și un Consiliu Dirigent care să administreze afacerile Transilvaniei până la unirea deplină cu România, în fruntea căruia este ales Iuliu Maniu. Din funcția de Președinte al Consiliului Dirigent, el a reușit integrarea rapidă a administrației transilvănene în cea a României Mari. 

   O mișcare importantă are loc pe scena politicii românești în 1926, când partidul transilvănean condus de Iuliu Maniu fuzionează cu Partidul Țărănesc condus de Ion Mihalache, luând astfel ființă Partidul Național Țărănesc sub conducerea fruntașului transilvănean. Disensiunile apărute în rândul clasei politice românești duc în noiembrie 1928 la formarea unui nou guvern, condus de Iuliu Maniu, iar la alegerile din decembrie 1928 țărăniștii câștigă, cu o majoritate parlamentară covârșitoare. Ajuns Prim-ministru, Iuliu Maniu va conduce trei cabinete, în perioada noiembrie 1928-ianuarie 1933.

   Având reputația moralității ireproșabile, a unei demnități exemplare, de apărător al principiilor democratice, Iuliu Maniu își manifestă dezaprobarea față de politica autoritară a regelui Carol al II-lea. În urma unei întrevederi avute cu regele în 10 februarie 1938, Iuliu Maniu va declara: ,,Carol se îndreaptă cu pași repezi spre prăpastie. Nu este de regretat prăbușirea lui iminentă, ci faptul că atrage în catastrofă țara și viitorul ei”. În următorii doi ani și jumătate cuvintele lui Iuliu Maniu se vor adeveri: desființarea sistemului democratic, metoda de guvernare caracterizată prin terorismul de stat și pierderile teritoriale din vara anului 1940, în urma Dictatului de la Viena. 

   Pe toată perioada dictaturii carliste, Iuliu Maniu a rămas consecvent principiilor sale, continuând lupta pentru democrație și eliminând din partid pe toți cei care făceau cel mai mic compromis cu regele Carol al II-lea. Venirea la guvernare a lui Ion Antonescu la începutul lui septembrie 1940 se lovește de aceeași lipsă de susținere din partea liderului țărănist care considera că alianța cu Germania va fi un dezastru pentru țară.  La recepția de la Palat din 24 ianuarie 1942, Iuliu Maniu a afirmat, în cadrul unei întrevederi cu regele Mihai și cu regina Elena: ,,Sfârșitul conflagrației va aduce prăbușirea iremediabilă a Germaniei hitleriste; să nu găsească Palatul antrenat alături de Antonescu în catastrofă. În viitorul proxim, România se va trezi învinsă, în lagărul hitlerist, cu pierderi irecuperabile de oameni si bunuri, cu armata distrusă, cu ocupație rusească, cu anarhie internă, cu pericol acut pentru existența statului, independența și suveranitatea lui și cu primejdie capitală pentru viitorul si dăinuirea dinastiei”. 

   În anul 1941, după intrarea României în război alături de Germania și luptele purtate pe Frontul de Est, soldate cu eliberarea în numai 33 de zile a Basarabiei și Bucovinei de Nord, Iuliu Maniu s-a pronunțat hotărât împotriva înaintării armatei române dincolo de Nistru. A creat legături cu puterile occidentale în vederea scoaterii României din război. Va contribui la actul de la 23 august 1944, dar ulterior comuniștii îl acuză de „pactizare cu Antonescu”, cu scopul evident de a-l elimina din viața politică. Liderul țărănist era văzut ca principal adversar al regimului stalinist recent instaurat. 

   După numeroase abuzuri, falsuri în alegeri și acuzații nefondate, Iuliu Maniu este arestat în iulie 1947, alături de alți lideri ai PNȚ. Sunt acuzați de  „înaltă trădare, tentative de surpare a ordinii constituționale, insurecție armată” etc. La fel ca și în alte  procese, sentința era dinainte stabilită. A fost condamnat la ,,temniță grea pe viață”, ajungând la vârsta de 74 de ani într-una din celulele închisorii Galați, iar mai apoi, în 1951, transferat la penitenciarul Sighet, alături de alte personalități politice. Pe întreg parcursul detenției, Iuliu Maniu a avut o atitudine demnă, nelăsându-se intimidat de presiunile anchetatorilor care încercau să obțină mărturii despre așa-zisul „complot împotriva statului român”. Se stinge din viață bolnav, imobilizat la pat, pe 5 februarie 1953, la vârsta de 80 ani. În cel mai strict secret este scos din închisoare și transportat la Cimitirul Săracilor din Sighetu-Marmației, unde își doarme și astăzi somnul de veci.

   Pentru istoria României, Iuliu Maniu este un martir, un om politic pentru care imperativul interesului național, slujit cu probitate morală și credință în Dumnezeu a stat la baza tuturor acțiunilor. Prin atitudinea sa plină de demnitate, spiritul vizionar și fierbintele patriotism și-a câștigat dreptul la considerația tuturor, în calitate de model demn de urmat. Supraviețuitor al închisorilor comuniste, personalitate de aceeași anvergură morală și intelectuală a României secolului trecut este și Corneliu Coposu, implicat în anii de după revoluția din decembrie 1989 în actul restaurării democrației și al recuperării adevărului istoric. Principala sursă bibliografică în realizarea acestui articol o reprezintă lucrarea sa: File dintr-un jurnal interzis, apărută la Editura Vremea în anul 2006, pusă nouă la dispoziție de  domnul Tudor T. Ilie, licențiat în istorie, nepot al Eroului Toma N. Ilie, căzut pe Frontul de Est în 1944 – și al   Economistului Ion T. Ilie, militant anticomunist, fost deținut politic în epoca ceaușistă.

   De 1 Decembrie, participând la festivitățile dedicate celei mai importante zile din calendarul istoriei naționale, să adăugăm un gând de recunoștință memoriei Eroilor și Martirilor care au făcut posibilă redobândirea libertății și demnității românilor, într-un stat suveran, unitar și indivizibil.

   La mulți ani, România!

 

Maria Monica STOICA este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Bucureşti, autor de lucrări din domeniul criticii și istoriei literare, de volume de poezie, proză, teatru, literatură pentru copii și membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni…