EDITORIALUL DE VINERI – Maria Monica STOICA – Zidul de incintă

Drumuri și popasuri (I)

 

   Este încă vară și sezonul vacanțelor nu s-a încheiat, rămânând valabilă întrebarea din titlul sorescian: „Unde fugim de-acasă”? Dacă nu ne-am ales încă o destinație de vacanță în străinătate, mai avem la dispoziție un circuit prin „România pitorească” a lui Alexandru Vlahuță ori pe Valea Oltului, descrisă de Geo Bogza în seria de reportaje „Cartea Oltului”.

   România este o țară minunată, bogată în frumuseți peisagistice care o situează pe aceeași poziție cu Elveția, cel puțin prin splendoarea peisajului alpin. Diversitatea formelor de relief ne îndeamnă să îi cunoaștem mai bine potențialul turistic și să îi apreciem farmecul, aureolat de poezia inconfundabilă a locurilor unde, oricât de mare ar fi depărtarea de casă, simțim că suntem în chip fericit „acasă„, cu privirea încântată de etalarea naturii generoase și apropierea de oamenii care încă știu să își manifeste căldura sufletească.

   Indiferent de zona geografică aleasă, aceasta ne poate schimbă sensibil optica asupra propriei țări. Istoria, cultura și civilizația ei nu mai rămân niște noțiuni abstracte, însușite în anii de școală: ele capătă viață sub ochii noștri, fiind trecute prin filtrul propriilor trăiri și sentimente.

   Le propun iubitorilor de turism montan o excursie pe Transalpina – cea mai înaltă șosea din România – care poate reprezenta totodată o experiență de cunoaștere a istoriei naționale, pătrunzând în universul magnific al muntelui. Urmând potecile șerpuite pe care s-au deplasat odinioară păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească, descoperim traseul fascinant al Transalpinei. Timp îndelungat a fost un drum al transhumanței, actuala șosea fiind construită în prima jumătate a secolului XX: „Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania. […] Lucrările de refacere decise de rege au avut loc în perioada 1934-1939″. După inaugurarea din 1939, drumul care face legătura între localitățile Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba a fost cunoscut sub denumirea de „Drumul Regal” sau „Drumul Regelui”, aflăm din Wikipedia.

   Aceeași sursă ne înfățișează complicata istorie postdecembristă a acestui superb drum montan care străbate județele Gorj, Vâlcea, Alba și Sibiu, cu cele cinci arii naturale protejate, informându-ne că „din data de 11 iunie 2016 s-a redeschis circulația rutieră pe DN 67 C, accesul fiind permis între orele 7-20, cu viteza maximă de 30 km/ oră„. Traseul se poate străbate în condiții de siguranță în timpul verii, după ce se topește zăpada care acoperă munții.

Urcând șoseaua pe cărările străbătute odinioară de păstorii sibieni, vezi parapeții înalți, dincolo de care se deschide hăul prăpăstiilor, a căror adâncime ți-e frică să o estimezi. Admiri șoseaua șerpuind în volute când panorama se deschide iarăși, luminoasă. Te crispezi când vezi motocicliști temerari balansând deasupra prăpastiei, la intrarea în coridorul împădurit, dar nu îți poți reprima sentimentul de adâncă admirație în faţa măreției naturii. Popasul pe platoul muntelui Parâng, în punctul numit Urdele, la înălțimea de 2.228 de metri, este o răsplată pentru toate emoțiile care te-au încercat în timpul urcușului.

   În excursia efectuată, traseul nostru a inclus oprirea la popasul turistic din Costești, județul Vâlcea. De aici se poate vedea șoseaua lăsată în urmă. Acolo, la poalele pădurii, stă de aproape un veac o fântână văruită în alb, căreia i s-a adăugat în anii ’90 o troiță, ridicată în cinstea eroilor din cele Două Războaie Mondiale și a celor din decembrie 1989. Mie mi-a atras atenția cișmeaua de un alb strălucitor, adăpostită sub o placă de marmură având în vârf o cruce albă. Pe un platou îngust stă așezată o cană pe care călătorii o pot folosi ca să-și astâmpere setea. Coborând la poalele pădurii, am putut studia placa comemorativă, inscripționată cu litere tocite de trecerea timpului, acoperite de varul alb. Scrijelită în marmura bătrână, inscripția redă o istorie a românilor pe care ar trebui să o cunoască orice tânăr, pentru a se conecta corect la trecut. Citim aici un text care ne aduce aminte mereu de jertfa pentru țară a înaintașilor noștri: „Această ceșmea s-a construit în memoria tuturor eroilor morți și dispăruți în 1916-18-1940 și până în prezent pă diferite fronturi…„. Și urmează numele celor care au avut inițiativa ridicării micului monument. Ultimul rând îi indică pe cei care și-au pierdut în război membri ai familiei: „noi, apropiații”, adăugând motivația ridicării fântânii-monument: „pentru veșnica lor pomenire”. Era, așadar, în anul 1940, înainte de intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial care ne-a adus alte sute de mii de victime.

   Limba simplă folosită în inscripție, fonetismele populare, fac și mai valoros acest document care stă mărturie peste timp, dând măsura enormei jertfe a înaintașilor noștri, prin cei care au rămas îngropați în pământ străin și prin cei care i-au așteptat zadarnic să se întoarcă. Fântâna ridicată în memoria lor este un semn de cinstire și de permanentă reamintire a eroismului unui popor care nu și-a pierdut speranța de viață și nici omenia. Ea stă de veghe la poalele pădurii, la dispoziția călătorilor însetați care, bând apă din cană, își vor face timp pentru a citi și inscripția pe care niște mâini grijuliii o primenesc în fiecare primăvară cu varul alb, strălucitor.

   Îi îndemn, pe cei care se încumetă să străbată Transalpina, să facă neapărat și un popas la Costești/ Vâlcea, pentru a bea apă din fântâna săpată în cinstea Eroilor și să aducă un gând de recunoştinţă celor care au luptat pentru România, cu dorința fierbinte de a se întoarce acasă, trăind în libertate o viață demnă, alături de familiile lor. Mulți, foarte mulți, nu s-au mai întors niciodată. Osemintele lor odihnesc spre veșnicie în pământul țării și mai departe, pe fronturile pe unde i-a purtat războiul.

   La noi toți s-au gândit, cu dor și dragoste de viață, acei eroi de care ne amintim inevitabil când facem drumuri și popasuri prin locuri marcate de semne ale istoriei. Semne care să le fie Eroilor „de veșnică pomenire”, iar nouă, de pioasă și recunoscătoare amintire.

   Le recomand cititorilor să vizioneze și un film istoric al cineaștilor din epoca postdecembristă: „Eroii de la Podul Jiului„, în regia lui Sergiu Prodan și Barbu Silviu Tripăduș. Este primul din trilogia „Gata oricând!„, dedicată cercetașilor care au luptat în Primul Război Mondial, filmul „Eroii de la Podul Jiului” începând să ruleze in cinematografe din data de 1 Decembrie 2022, de Ziua Națională. Din distribuție fac parte actorii profesioniști Liviu Cheloiu (Teatrul „Tony Bulandra”), Daniel Nuță și Cătălin Romaneț, la care se adaugă frații Emanuel și Robert Cercelaru din Târgu-Jiu. Să îi felicităm pe realizatorii filmului care, mergând pe firul istoriei, aduc în prezent episoade semnificative! Irina Margareta Nistor, critic de artă cinematografică, a salutat inițiativa tinerilor cineaști, spunând: „Un asemenea film trebuie să ne îndemne la reconsiderarea celor doi R: RESPECT, RECUNOȘTINȚ”. La aceștia îl adaug pe cel dintâi, în ordinea relevanței: REAMINTIRE. Așa cum ne dorim cu toții…

Maria Monica STOICA este absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Universitatea Bucureşti, autor de lucrări din domeniul criticii și istoriei literare, de volume de poezie, proză, teatru, literatură pentru copii și membră a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni…