kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

EDITORIALUL DE MIERCURI – Iuliana RICH – Târgovișteni în suflet și în gând

Păcate de la nouă neamuri  

   Când eram copil, unele țațe de la Gheboieni (care confirmau astfel semnificația cuvântului) nu mă întrebau în ușa parohiei ce note luam la școală, ci mă întrebau de tata. ,,Ce mai face tatăl tău?” și inevitabilul (care nu mi se datora sub nicio formă mie): ,,Îi mai plac femeile?” Și o compătimeau pe mama. Pentru că tatăl meu, bun profesor de limba română, nu prea avea noțiunea de monogamie; el, cum spunea mama, își iubea așa de mult meseria, încât trăia din romane. Viața lui fusese un roman, singurul băiat al unui miner omorât de o explozie în mină, singurul copil educat din trei… ,,Tragediile sunt aci în gradul luptei pentru existență, căci viața, infinit mai ușoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca și pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit si pentru cei care vor să rămână cinstiți, decât oriunde, în lume”, scria Camil Petrescu în ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, romanul pe care tata îl alesese lucrarea sa pentru gradul întâi. Saga continua, lupii moraliști considerau că era de datoria lor să ne invite pe noi, copiii tatălui nostru, la penitență. Să înțelegem de mici că vom plăti păcatele de la nouă neamuri, că degeaba învățam carte și aveam bun simț. Educația frumoasă primită de la mama (tot profesoară, fată de preot hirotonisit la Gheboieni) era o piedică într-o societate compromisă.

   Așa că, am învățat de mică să trăiesc într-un semi-anonimat și să îmi văd de carte. Mama era ca o rândunică, avea grijă de puii dânsei, iar eu și fratele meu pășeam cu grijă pe nisipuri mișcătoare. Nu știam capul cui va cădea. Ne-am maturizat mai repede decât copiii cu pile, protejați de tovarășii de la partid. Era strigător la cer, când tu știai ce tare ai tras ca să intri la cea mai bună clasă de matematică-fizică, sau să termini prima. Tata era autoritar, eșecurile nu erau permise, iar pe noi ne ducea capul, așa că nu aveam nicio scuză. Am continuat să fiu vulnerabilă când tata a devenit dizident politic, criticând un regim intrat în putrefacție. Un măgar de coleg, un profesor de curs universitar sau seminarist bine plasat politic, un mare director considerau că era dreptul lor să încerce. Eram tânără, licențiată, vorbeam mai multe limbi străine – suna a emancipare. Locuiam cu mama, lucram cu firme străine ca interpretă și traducătoare. Alte vremuri,dictate de Revoluția din 1989, dar oamenii nu prea se schimbaseră. Partidul conducător se numea altfel, dar era populat cu reprezentanți din vechea gardă.

   Anumite atitudini, relații cauză-efect și comportamente sunt ancestrale. Tribale. Șeful care s-a pus (ajutat de cei cu interes) în vârful piramidei are pretenții, se consideră îndreptățit să creadă că este suveran suprem, el decide cine va fi promovat sau nu, cine poate fi fericit și cine nu. Cu alte cuvinte, oricât te străduiești să ridici capul din volbura realității, ți se va aduce aminte că viitorul tău depinde de el/ei. În unele cazuri, ca în scena în care căpitanul se uită lasciv la femeia voluptoasă care șterge geamurile din fața lui, în filmul bazat pe romanul omonim ,,Cría cuervos y te sacarán los ojos” (,,Crește corbi și îți vor scoate ochii”), femeile sunt considerate ca având numai o funcție decorativă și rolul de a îi mulțumi pe bărbați. Eu nu eram nici măcar voluptoasă, dar aveam tinerețea de partea mea. Și spirit… Tocmai acesta trebuia înfrânt. Nu eram Ilenuța tractorista care raporta cifre de cincinal fals, gândeam, aveam succes în profesia mea, foloseam cuvinte și nuanțe lingvistice în contracte și conversații care valorau milioane de dolari, pentru unul din cele mai mari combinate siderurgice din România. Însă, cum scrie poetul Constantin Stancu în volumul ,,Fructul din fruct”, cuvintele ,,fuseseră vândute, ca sclavele la târgul de sclavi, sclave cu trup frumos, fără apărare în fața urii, cu ochi de diamant”. A trebuit, în final, să îmi dau demisia și să plec la studii post-universitare în Marea Britanie.

picture1

Eu și prietena mea tailandeză la Universitatea de Științe Umaniste din Cardiff 

   ,,Când jocul este corect, privit, primit, reflectat, contractul imemorial şi atemporal funcţionează. Dincolo de limite temporale, spaţiale, umane. Aici dar şi dincolo. Singurul adevăr valabil, hic et nunc dar şi in aeternum, este cel din oglinda ta”, afirmă Iulia Badea-Guéritée în articolul ,,Nu vreau să fiu o oglindă întoarsă”. Nu ne mai regăsim chiar la fel în acea oglindă, dar sămânța cultivată cu acel curaj al tinereții noastre fragile dăinuie veșnic în sufletul nostru. Ea prinde rădăcini din nou, într-un mediu propice unde ni se permite să fim noi înșine și unde ne construim o altă viață.

   Identitar, rămânem aceiași. Sufletește și intelectual, avem genele dăruite de părinți. Am ales calea și am parcurs drumuri deloc ușoare. Alegerile noastre ne aparțin. Le datorăm părinților noștri respect pentru ceea ce ne-au impulsionat să devenim, dar nu suntem custodele faptelor niciunuia dintre ei. Nici nu trebuie să ne scuzăm în fața nimănui pentru păcatele altora. Blestemul mamei a fost cel al dragostei neprihănite. Blestemul meu și al fratelui meu este unul predeterminat, acela de a demonstra în permanență că suntem at the top of our game, oriunde ne aflăm. Întoarcerea în trecut este o călătorie.

   ,,Pregătește un ceai pentru prieteni,/ din apa lui se evaporă strada pe care locuiesc…/Copiii pedalează și dispar în desenul de pe asfalt…”, spune poetul în aceeași antologie. Și tot el descoperă în ,,Pomul cu scribi’’: ,,Vei cunoaște  o patrie, un alt ținut,/vei călători de la o făgăduință spre altă făgăduință,/căutând cuvântul rostit și uitat, de început,/numai pentru a te cunoaște pe tine.”

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media